Cine urâțește Mangalia? Noi argumente pentru dărâmarea zidului de pe faleză

Postarea anterioară, numită „Cine urâțește Mangalia?”, a depășit 1000 de vizualizări aseară, la aproape trei zile de la lansarea pe internet, aceasta și datorită preluării ei de către ziarul online Mangalianews, dar și de către un ziarist de investigație, foarte cunoscut și apreciat pentru lupta lui împotriva corupției, Alex Căutiș, care este legat profund sufletește de Mangalia, fiind orașul în care s-a născut și a copilărit.

Au văzut acest material oameni din toată țara, preponderent din Mangalia, dar, din statisticile blogului, au fost și oameni care acum sunt departe de România, aflați în diferite colțuri ale lumii. Am făcut o decupare din aceste statistici, pentru a vă arăta că sunt interesați de ceea ce se întâmplă în orașul nostru nu numai cei ce locuiesc acum în el, ci și oameni care s-au născut aici sau au fost în vizită în concediu și le-a plăcut orașul, nedorind să fie mutilat de o arhitectură aberantă, de mizerie și delăsare.

Principalul argument al construirii zidului: să nu cadă copiii.
Oare nu cumva va fi mai periculos pentru copii acum, când sigur se vor cocoța pe el?
Sursa: mangalia.tv

Decupare cu statisticile blogului, care arată interesul românilor
de pretutindeni pentru ceea ce se întâmplă în Mangalia.

Din cele peste o mie de persoane care au văzut această postare, imensa majoritate a comentariilor au fost de acord cu cele înfățișate, o singură remarcă negativă a fost făcută la adresa mea, spunând că ar trebui să amintesc de primarii anteriori, care au aprobat construcția unor diguri de proastă calitate și a clădirilor urâte din fața hotelului President. 

În primul rând mulțumesc celor care au apreciat și distribuit articolul „Cine urâțește Mangalia?”, pentru o conștientizare cât mai largă a ceea ce se întâmplă în oraș, dar doresc să răspund și acestui unic răspuns negativ. În primul rând, acest blog l-am creat pentru a comunica direct cu cei care candidează la funcția de primar, pentru următorul mandat de patru ani, în intenția de a le arăta ce mă nemulțumește pe mine, personal, ca cetățean plătitor de impozite și taxe la bugetul local, oferind și sugestii pentru remedierea lucrurilor negative, cum ar fi noroiul sau praful din oraș, capacele de canalizare, gunoaiele de pe diguri și de pe plajă, gropile din carosabil, toate aceste „mărunțișuri” care ne agasează pe toți, zilnic, în peisajul stradal.

Am scos în evidență complexul de clădiri urâte, cu aspect de hală industrială, din fața hotelului President, pentru a deschide ochii celor  care aprobă construcția unei clădiri, să aibă grijă pe viitor ce lucrări aprobă, deoarece acest lucru se răsfrânge asupra întregii comunități. Eu am remarcat chiar că declinul hotelului President a început după apariția acelui complex de clădiri urâte, ajungând, încet, încet, o clădire în paragină, anul trecut. Evident că oamenii nu se simt bine în acea ambianță de clădiri industriale și instinctiv o ocolesc, indiferent câți bani a băgat proprietarul în ea. Dacă aș fi proprietar al hotelului President, aș demola fără ezitare acel complex de clădiri monstruoase, cenușii, din fața lui. E absolut aberant să așezi acele clădiri urâte între hotel și imaginea mării și nu înțeleg de ce nu-și dau seama de acest lucru și oameni cu pregătire specială în domeniu, arhitecți, urbaniști, proprietarul însuși, care e cel mai interesat ca afacerea să-i aducă profit.

În ceea ce privește aprobarea construcției, amintesc sintagma „a semnat ca primaru`”, a cărei etimologie își are explicația în ceea ce se întâmplă în realitate: documentele finale care ajung la primar sunt contrasemnate de specialiștii din primărie pe domeniul respectiv, asta presupunând că fiecare specialist care a fost angajat în biroul respectiv, a fost angajat pe criterii de competență profesională și este expert pe acel domeniu. Așa este și normal, primarul neputând, omenește, să fie specialist în toate domeniile: construcții, arhitectură, peisagistică, hidrotehnică, turism, sociologie, drept, etc. De aceea am și pus titlul articolului cu semnul întrebării, pentru că acest lucru trebuie să dea de gândit celor care aprobă astfel de construcții.

La fel se întâmplă acum și cu controversatul zid de pe faleză, pe care în articolul trecut l-am dezbătut tangențial, și pe care vreau să-l discut pe larg în rândurile următoare.

Din discuțiile avute cu oamenii pe internet, am remarcat noi argumente împotriva construirii acelui zid. Iată care sunt ele:

Imaginați-vă că în scurt timp acest zid va fi plin cu graffiti.
Va fi o imagine plăcută pentru turiști sau pentru locuitorii Mangaliei?

Faleza din Bournemouth, imagine trimisă de foști locuitori ai Mangaliei, stabiliți în UK.
Orașul este, în multe privințe, similar Mangaliei. Pentru comparație.
Sursa: Cristina Badea

1. Ideea că ar servi de parapet, pentru a nu cădea copiii. Mulți o consideră falsă, pericolul fiind de fapt acum, când, un copil cocoțat pe el, la 80 cm înălțime, prin dezechilibrare, ar putea cădea pe panta din aval.

2. O suprafață de zid netedă, de asemenea lungime și la așa înălțime, va fi o tentație irezistibilă pentru mâzgălitorii de graffiti, acesta fiind în scurt timp acoperit cu mâzgăleli. Va fi oare o imagine plăcută pentru turiștii din hoteluri și pentru localnici acel graffiti?  Probabil că singura satisfacție a locuitorilor Mangaliei va fi că acele graffiti vor conține nenumărate înjurături la adresa constructorilor lui. Va angaja primăria o firmă de pază care să păzească zi și noapte zidul? Probabil că da, dar asta înseamnă „alți bani, altă distracție”, adică din banii noștri, ai tuturor!

3. Un argument foarte puternic pentru neconstruirea acelui zid se referă la stratul de aer ozonificat, care ar fi astfel împiedicat să se răspândească în mod benefic peste oraș. Redau mai jos, textual, această părere, deoarece mi s-a părut unul din cele mai solide argumente. Ea aparține lui Mihai Gutanu, un om care nu locuiește în Mangalia, dar care iubește enorm orașul nostru:

Orice balneolog, orice pneumolog ați consulta, v-ar spune că suntem bătuți în cap dacă ridicăm un asemenea zid. Aerosolul este un gaz greu din cauza vaporilor încărcați cu cristale de sare ( iod, brom,clor,calciu în stare naturală - un gaz care plutește la 1 - 2 metri deasupra apei. Acest gaz este ușor de resorbit în sistemul limfatic din această cauză, fiind greu nu îl expirăm în întregime și rămâne în plămâni. Cristalele acestui gaz sunt ionizate NEGATIV ( au sarcina electrică minus ) când depășesc bariera litorală. Orice obstacol le neutralizează, iar primul obstacol pe care trebuie să îl întâlnească acești vapori trebuie să fie alveolele din plămâni, pentru a-și face efectul benefic organismului. Orașele care au o faleză în unghi de 45 de grade, ridică optim acești vapori și-i împrăștie câteva sute de metri în adâncul orașului. Dacă ai o faleză abruptă la 75-80-90 de grade, cum e în Scoția sau în Norvegia, vântul face ca acest gaz greu să se vălurească la baza stâncilor, iar cristalele se pierd căzând pe solul care le neutralizează. Dacă nu ai deloc faleză, ca la Mamaia, atunci aerosolul coboară pe sol parcurgând circa 100 de metri de plajă, în coborâre de la 1 - 2 metri înălțime în larg, până la zero. Doar faleza de la Yalta, Eforie, Mangalia, Odesa și Balcic sunt propice aerosolului care îți pătrunde noaptea în camera de hotel, pentru că "saltă" peste povârnișul falezei care pornește cu unghiul potrivit din buza mării. Pericolul cu acest zid este ca aerosolul să se vălurească la baza zidului și s-a pierdut. Varianta optimistă este ca măcar partea de sus a pernei de gaz să treacă zidul, pentru că altminteri acest zid va fi spart cu pickhammer-ul imediat ce se va constata dezastrul.

Să sperăm că aceste noi argumente vor cântări în luarea unei decizii corecte. A greși e omenește dar a persevera în greșeală, în ciuda tuturor evidențelor că ai greșit, mi se pare nedrept pentru locuitorii Mangaliei, care sunt finanțatorii acestui proiect, chiar dacă actualul edil a spus că acesta este proiect cu finanțare europeană; și banii bătrânei doamne Europa, tot din cotizațiile locuitorilor ei sunt, România pompând în bugetul comunitar miliarde de euro, anual.

Cetățenii Mangaliei, înghesuindu-se să-și plătească conștiincioși impozitele.
Din respect pentru ei, conducătorii urbei trebuie să gospodărească atent fiecare bănuț.
 Sursa: George Balaur

Aștept opiniile dumneavoastră, atât ale celor care sunt contra acestui controversat proiect urbanistic, dar și ale celor care-l susțin, pentru un echilibru al dezbaterilor. V-aș ruga să folosiți, pe cât posibil, argumente logice, raționale și un limbaj civilizat. Mulțumesc!

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.

Cine urâțește Mangalia?

Mangalia avea o zonă de promenadă foarte frumoasă în anii 70-80 ai secolului trecut, când fusese construit hotelul Scala,  care avea la parter cofetăria, de pe a cărei terasă puteai să admiri marea. Imaginea mării, cu vapoarele plutind în larg, cu iahturile navigând cu pânzele în vânt, aceasta este principala bogăție turistică a Mangaliei, așa cum la munte mergem pentru imaginea muntelui înverzit sau înzăpezit iar în Africa pentru nisipul dunelor și plimbarea cu cămila.

După construirea hotelului President, obișnuiam să mă duc cu familia, cu rudele sau cu prietenii, veniți din alte zone ale țării, la cofetăria Jolly, de la parterul complexului President, unde le arătam și situl arheologic de la subsol. Toți se simțeau bine în acel loc, de unde puteau admira marea, pe geamul mare și rotund, ca un hublou, al cofetăriei. Spuneau că este o zonă frumoasă și ne felicitau pentru că locuim într-un oraș curat și modern. Vara, în serile călduroase, puteam bea o bere pe terasa din fața hotelului President, de unde, la fel, se putea admira marea cu pânzele albe ale iahturilor.

La scurt timp de la construcția hotelului President, s-a construit și complexul de clădiri urâte, cenușii, din fața lui, cu aspect de hală industrială, obturând total imaginea mării, atunci când te afli pe Aleea Teilor sau în cofetăria Jolly. N-am mai fost în acea zonă, mai ales de când cofetăria a fost subînchiriată unor oameni care nu prea aveau ce căuta acolo, care au pus afară niște boxe din care se auzea un zgomot puternic, care cu greu s-ar fi putut numi muzică, locul semănând mai degrabă cu o crâșmă oarecare dintr-un cartier prăfuit, total neadecvat locului, un hotel de patru stele.

O clădire urâtă, cu aspect de hală industrială,
care nu are ce căuta în acest peisaj.
Se vede cum maschează imaginea mării.

Aceeași clădire, văzută din ușa cofetăriei Jolly.
În loc ca turiștii să vadă marea, văd o clădire monstruoasă,
cu o arhitectură total inadecvată pentru acest loc.

Asta văd turiștii, când coboară pe lângă această clădire urâtă.
Aceste gunoaie există de ani de zile dar nimeni nu pare deranjat de ele.

Așa arată curtea acestei clădiri, într-o zonă de hotel de 4 stele,
 zonă de maximă circulație a turiștilor. Vă place? Mie, nu!

În continuarea curții de mai sus, aceeași urâțenie cu gri de zonă industrială.
Absolut nepotrivit pentru o zonă de maximă circulație turistică.

Nu știu cine a aprobat construcția acestui complex de clădiri cenușii, cu aspect industrial, dar a făcut un rău imens pentru urbanistica Mangaliei în acea zonă.
Construcția zidului actual pe Aleea Teilor, pe faleză, cum spunem noi, locuitorii Mangaliei, adaugă un element în plus de urâțenie întregii zone de promenadă. Nu știu dacă se mai poate face acum ceva în privința îndepărtării acestor clădiri urâte, a căror arhitectură nu are nimic cu arhitectura specifică Dobrogei, și care obturează imaginea mării, imagine pentru care vin turiștii în oraș, dar, dacă nu este prea târziu, cred că trebuie stopată imediat construcția zidului care se ridică chiar în aceste momente pe faleză. 

Noul zid care se construiește pe faleză. Care este rolul lui practic și estetic?

Așa arăta faleza în anii 70.
Credeți că va fi mai frumoasă cu zidul din imaginile de mai sus și mai jos??
Sursa:mangalia.tv

Noul zid care se construiește pe faleză.
Care este rostul lui practic și care este rolul lui estetic?
Se vede cum obturează imaginea mării.

Protestele de pe internet ale oamenilor cred că sunt un motiv suficient ca să se înțeleagă de către cei ce conduc acum urbea, că acel zid nu este dorit. Să nu urâțim și mai mult acea zonă, care și pentru noi, cei ce locuim în Mangalia, este o zonă de relaxare și de practicat sport.

Înainte de a construi ceva nou, cred că trebuie întreținut ceea ce există deja. Nu știu dacă actualul primar mai are timp să se plimbe pe diguri sau prin zonele de promenadă ale orașului. Dacă nu are timp, fiind ocupat cu alte treburi mult mai importante, îi pun la dispoziție mai jos niște imagini cu locuri care trebuie reparate și întreținute. Aceste imagini le-am făcut azi, duminică, 20 martie 2016, special pentru a arăta că trebuie în primul rând să întreținem ceea ce deja există, abia după aceea  să mai construim altceva și, atunci când construim ceva, să avem grijă ce punem în loc, ca să nu urâțim mai mult orașul.

Digul din fața hotelului Paradiso. Această grămadă de nisip,
luat de vânt, există de ani de zile. Cine este responsabil cu curățarea ei?

Același dig, care se distruge rapid din cauza furtunilor. Cine se ocupă de reparația lui?

Același dig. Aceste gunoaie există tot timpul, fiind luate doar de copii,
când se organizează acțiuni de ecologizare.

Digul ce pleacă de la hotel President. Aceste gropi se tot înmulțesc de vreo doi ani.

Portul turistic, în imediata apropiere a scenei festivalului Callatis.
Aceste gunoaie există și vară, și iarnă.

Gropi pe digul ce merge la far.

Digul ce merge spre farul genovez este total distrus.

Farul genovez, lăsat în paragină de ani de zile. Este un simbol al orașului,
 cu care turiștii vor să facă poze, ca amintire din Mangalia.

Digul ce protejează plaja principală se distruge încet dar sigur.

Gunoaie pe plajă, ceva la ordinea zilei în sezonul rece.

Digul invadat de nisip, după furtuni.

Parcul de minigolf, nici n-a fost terminat bine și a ajuns o
ruină deplorabilă, în plină zonă turistică.

Sistemul de iluminare de pe promenada ce merge către
portul turistic a fost vandalizat în totalitate.
Pentru o nație de vandali, cum suntem, trebuie înlocuit
cu altceva, mult mai înalt, și mult mai solid.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este curățenia zonei plajelor și a digurilor, atât pe timpul verii cât și pe perioada de extrasezon. Digurile sunt îmbâcsite cu gunoaie de plastic aproape tot timpul, fie vară, fie iarnă, cele câteva acțiuni de curățenie făcute cu elevii, la care am participat și eu cu copiii  mei, de câteva ori, nefiind o rezolvare de durată a problemei. Este o zonă care se pare că nu este cuprinsă în aria de responsabilitate a nimănui, de aceea gunoaiele se adună tot timpul, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva, după cât se pare.
O sugestie ar fi ca aceste zone să fie atribuite pentru curățenie unui grup de oameni care primesc ajutoare sociale. Am văzut astfel de oameni, tineri și bine hrăniți, care, după ce-și fac plinul la cantina socială, vin și sparg semințe și fumează în plin centru al orașului, aruncând chiștoacele și cojile pe jos. N-ar fi mai bine să se acorde aceste ajutoare numai după ce fac curățenie pe aceste zone, care se pare că au rămas ale nimănui?

Farul genovez, punct de atracție pentru turiști,  și loc de făcut poze, poate fi transformat, cel puțin pe timpul verii, într-un loc de informare turistică, unde să se vândă pliante istorice și albume fotografice  cu orașul, vânzătorul respectiv fiind și paznic al farului, pentru a descuraja eventualii „vandali”, care-l distrug tot timpul. Dacă aceste sugestii nu sunt bune, aștept propuneri, n-am pretenția că le știu eu pe toate, sunt un simplu om, ca și dumneavoastră, dar mă simt foarte deranjat de ceea ce se întâmplă în orașul în care locuiesc, altfel nu aș pierde acest timp, pentru a vă arăta aceste lucruri.

În concluzie, vreau de la viitorul primar să țină cont de sugestiile cuprinse în această postare și să cuprindă în responsabilitatea cuiva și zonele de plajă și diguri, pentru a se întreține curățenia, atât pe perioada verii, cât și pe cea a iernii.

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.

Exemple ale dezinteresului pentru aspectul orașului

Am vorbit într-o postare anterioară despre teoria ferestrelor sparte. Aici aveți, concret, în orașul Mangalia, câteva exemple de dezinteres al autorității locale față de aspectul orașului, care confirmă teoria mai sus amintită. Dacă autoritatea nu intervine pentru corectarea dezordinii, aceasta se extinde ca un cancer în tot orașul, generând dezordine și mizerie în toată urbea. Am făcut aceste poze, pe data de 16 martie 2016, timp de trei minute, în zona centrală a orașului, o zonă frecventată de mulți locuitori ai orașului, dar și de turiști, pe timpul verii.

Trotuarul de pe str. V. Alecsandri,  lângă covrigărie,
o zonă foarte circulată atât de localnici cât și de turiști.
Deși s-au amenajat trotuare în aproape tot orașul, această zonă ultracentrală
 a rămas neamenajată, dar nu pare să deranjeze pe nimeni.
Sursa: George Balaur

Str. Mihai Eminescu, în plin centru al orașului,
aproape de o parcare foarte folosită de localnici dar și de turiști.
Aceste gropi există de cel puțin un an de zile și nu par să
deranjeze pe nimeni din  conducerea urbei. Sursa : George Balaur

Șoseaua Constanței, mai jos de Casa de cultură, în plin centru al orașului.
Sursa: George Balaur

Cele două poze de mai sus: Str. Oituz, de la Hotel President, până la poarta Școlii nr. 5,
în zonă ultracentrală a orașului.
Noroi desprins de pe roțile unui vehicul care lucrează probabil pentru șantierul din zonă.
În Germania nu s-ar întâmpla așa ceva, pentru că acea societate ar primi amenzi uriașe.
De aici apare aspectul prăfuit sau noroios al orașului, în funcție de vreme,
murdărind strada, mașinile, hainele și plămânii noștri.
Sursa: George Balaur

Piața Republicii, lângă restaurantul Cazino, în zonă ultracentrală a orașului.
Existența acestor graffiti în plin centru al orașului demonstrează
 din plin adevărul teoriei ferestrelor sparte.
Pentru cine nu știe despre ce este vorba în această teorie,
vă dau un link pentru detalii AICI. 

Concluzia acestei postări: vreau ca viitorul primar să corecteze orice element de disconfort și de poluare publică, fie că este vorba de o groapă în asfalt, de un trotuar spart, de noroiul lăsat de o firmă de construcții sau de cineva care pune muzică la volum maxim și poluează sonor tot orașul. 

Dacă un singur om este deranjat de aceste aspecte negative, înseamnă că alte mii de oameni care trec prin acel loc sunt deranjați. Acești oameni, ÎN CALITATE DE CETĂȚENI PLĂTITORI DE IMPOZITE, vă solicită, repet cu majuscule și subliniez: VĂ SOLICITĂ, nu vă roagă, să corectați aceste aspecte negative ale peisajului stradal. Dumneavoastră, ca gestionar al bugetului orașului, trebuie să folosiți aceste fonduri în interesul exclusiv al cetățenilor, care se înghesuie conștiincioși, în fiecare an, la ghișeele primăriei, pentru a-și plăti impozitele.

 Mă folosesc de acest mijloc modern de comunicare, pentru a vă transmite, ca simplu cetățean, ceea ce mă deranjează în orașul în care locuiesc. Fiți siguri că aceste lucruri deranjează pe mulți, chiar dacă nu-și mai pierde nimeni o oră să vă scrie despre ele, fie din lipsă de timp, fie din lehamite.

Deși aș fi putut pleca în orice altă parte a lumii, eu vreau să trăiesc în acest oraș, în această țară, ca în orice altă țară europeană civilizată, fără a-mi fi rușine atunci când mă vizitează un prieten din altă zonă a țării sau din altă parte a lumii. Și ca mine sunt mulți care gândesc la fel.

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.

Capacul de canalizare și invazia extratereștrilor

După evenimentele din decembrie `89, două fenomene ciudate au început să aibă loc mai frecvent: apariția farfuriilor zburătoare și dispariția capacelor de canalizare din România. Orice încercare de a explica logic cele două fenomene, făcând o conexiune între ele, nu te duce decât la concluzia că extratereștrii  s-au transformat între timp în intratereștri, ascunzându-se în măruntaiele Pământului și, ca să ajungă cât mai repede acolo, se folosesc de gurile noastre de canalizare.

Pentru a face cât mai dificilă demontarea lor, constructorii de șosele au găsit o soluție originală, care arată încă odată geniul creator al românilor: punerea de asfalt peste capac și îngroparea lui cu 10 centimetri sub nivelul zero al carosabilului. Dacă ideea  asta genială ar fi fost brevetată și prezentată la Salonul de Invenții de la Geneva, ar fi luat cu siguranță medalia de aur, și toate capacele de canalizare din lume ar fi fost în scurt timp îngropate și asfaltate, de la New York până la Tokyo și de la Sidney până la Paris.

Am început cu bășcălia asta la adresa capacului de canalizare, pentru că asta a rămas ultima salvare a românului în fața vicisitudinilor vieții: umorul. Iar capacul de canalizare este una din vicisitudinile vieții românului, o catastrofă inexorabilă, comparabilă cu prăbușirea unui asteroid, erupția unui vulcan sau cu zguduiala unui cutremur urmat de tsunami.

Ornament stradal specific României, aflat din abundență
și în Mangalia: capacul de canalizare îngropat.
Sursa: George Balaur

 Nimeni din România nu poate rezolva problema capacului de canalizare, decât punând asfalt peste el și îngropându-l cel puțin 10 centimetri, astfel încât creierul românului trebuie să creeze un centru nervos special pentru harta capacelor de canalizare, și o bună parte din neuroni trebuie alocată pentru memorarea tuturor gropilor, pe care trebuie să le evite în trafic. De unde oare să mai rămână neuroni și pentru buna organizare, pentru politețe, pentru respect reciproc și pentru bun simț, când creierul nostru a devenit un adevărat GPS al gropilor din asfalt și al altor pericole, mici dar multe, care ne pândesc la tot pasul?

Dacă italienii din Pisa nu au reușit să îndrepte turnul înclinat, vestit pe tot mapamondul, este pentru că nu au vrut acest lucru, o bună parte din economia orașului lor depinzând de această clopotniță ce de secole stă să cadă, și care atrage turiști din toată lumea, precum magnetul pilitura de fier. Au reușit, în schimb, să rezolve problema dispariției capacelor de canalizare metalice, furate probabil de urmașii lui Decebal, pentru a le folosi ca scuturi, în luptele împotriva urmașilor lui Traian. Soluția lor a fost extrem de simplă: le-au înlocuit cu capacele din imaginea de mai jos. Am făcut poza asta special pentru a o propune ca soluție de înlocuire a celor din Mangalia, eventual din toată România.

 Sper ca CESIS, serviciile secrete ale macaronarilor, să nu mă acuze de spionaj economic și de furt de drepturi intelectuale ale arhitectului ce le-a proiectat, altfel cetățenii Mangaliei, care vor merge să vadă turnul înclinat din Pisa, vor trebui să vină și la închisoare, unde să-mi arunce, cu praștia, sarmale, peste gard, că tot este la modă, zilele astea, extrădarea.

Capac de canalizare în orașul Pisa, Italia. Se observă două chiștoace,
rămase de la doi urmași ai lui Decebal, care n-au reușit să-l fure, 
după o noapte întreagă de încercări. Sursa foto: George Balaur

Și, pentru că în Mangalia gropile capacelor nu erau destul de zglobii, iar mersul mașinii nu era destul de legănat, pentru că tot suntem la malul mării, au apărut, în tristul cenușiu al asfaltului, și veselele șanțuri rămase de la țevile de gaz, așa că, dacă lucrezi pe vapor și vii acasă, să te odihnești, după două luni pe mare, vei avea parte tot de ruliu și tangaj, primul de la slalomul făcut printre capace și, al doilea, de la săritul voios al mașinii peste șanțuri.

Pe strada Oituz din Mangalia, în amintirea eroicelor lupte de la Oituz,
 s-au construit tranșee asemănătoare celor din timpul războiului.
În apropierea lor, pe buzele șoferilor, se pot citi frânturi de expresii ca:
 „ți-ai dracu`”, „primăria voastră”, „băga-mi-aș...puncte, puncte”.
Sursa: George Balaur

Nu știu cine a avut ideea de a îngropa țeava principală pentru gaze pe o singură parte a străzii, urmând ca cei de pe partea cealaltă să se conecteze la ea săpând șanțuri transversale pe stradă. Cred că ar fi fost mult mai simplu și cu mult mai puțin deranj pe termen lung pentru locuitorii urbei, să se introducă țevi pe ambele părți ale străzii, inclusiv conectarea fiecărei curți, lucrare urmată apoi de repararea trotuarului și turnarea unui covor de asfalt pe toată strada, fără a mai avea astăzi aceste tranșee, care apar peste noapte în tot orașul, încurcând traficul și tocându-ne sistemul de suspensie al mașinii, dar mai ales nervii. Aștept să mi se demonstreze, logic, că nu am dreptate.

Din ceea ce am auzit, într-o țară în care se gândește de trei ori înainte de a se acționa, lucrurile se petrec într-o ordine logică: se instalează întâi toate elementele de infrastructură aflate sub carosabil

( canalizare, apă, gaz, curent electric, cablu tv, internet, etc.), apoi se aplică straturile corespunzătoare carosabilului și trotuarului. La noi se întâmplă exact pe dos, adică, extrapolând la o scară mai mică, e ca și cum te-ai apuca să construiești o casă începând cu acoperișul! 

Concluzionând, iată ce doresc de la viitorul primar: să parcurgă fiecare stradă a orașului, cu carnețelul în mână, sau tableta, și să noteze exact fiecare capac de canalizare cu groapă în jurul lui, apoi să-i ceară constructorului ca , la finalul lucrării, capacul să fie exact la cota asfaltului, nici mai sus, nici mai jos, abia după aceea să aprobe plata finală a lucrării. Să nu delege o altă persoană, ci personal să facă lucrul ăsta! Și să repete operațiunea cel puțin o dată pe lună, pe timpul mandatului, pentru a vedea cu ochii lui în ce locuri numele lui este posibil să apară pe buzele șoferilor!

Pare o problemă minoră, dar nu este! Toate aceste lucruri minore, care ne agasează zilnic, au efectul picăturii chinezești: ne stresează sistemul nervos, ne fac să fim mai încruntați și să facem „mărunt din buze” atunci când suntem la volan, inventariind sfinții din calendar și numele celui aflat la cârma orașului.

Iar dacă am condimentat postarea asta și cu puțin umor, am făcut-o pentru că aveți nevoie de o față zâmbitoare pe panourile publicitare din campania ce vă așteaptă în curând !

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.

Aspectul general al urbei și curățenia străzilor

Orașele din România, cu extrem de puține excepții, au o caracteristică: sunt prăfuite vara și noroioase începând din noiembrie și până în martie-aprilie. Acest aspect îl observi și te deranjează și mai mult, după ce locuiești o perioadă mai îndelungată de timp într-o țară din nordul Europei și revii pe meleagurile natale. Cei ce se stabilesc și locuiesc pentru mai multă vreme într-o „țară...ca afară”, că tot era la modă un refren cu vorbele astea, au remarcat că,  atunci când plouă, nu mai au parte de noroiul de care aveau parte în România. 

Așa arată o stradă dintr-o țară unde curățenia în primul rând se păstrează.
Sursa: Google Earth

De îndată ce ai aterizat în România, simți un miros de aer stătut, agresivitatea taximetriștilor de la aeroport și atotprezentul praf, sau noroi, dacă ajungi pe vreme umedă. Am stat și m-am gândit de unde apare acest praf, pentru că am văzut că, totuși, curățenie se face, lucrătorii de la salubritate dau cu măturile pe asfalt, iar mașinile speciale, cu periile rotative, trec și ele prin oraș, din când în când. 

Motivul principal este faptul că, din orice șantier de construcții, mai mic sau mai mare, mașinile nu ies curate pe cauciucuri, întinzând noroiul pe zeci sau chiar sute de metri, pe asfaltul curat, iar la micile lucrări, pe carosabil sau pe trotuar, pământul scos din șanțul respectiv rămâne în ploaie și se împrăștie în jurul lucrării, pe zeci de metri. Acest noroi se usucă și se transformă rapid în praf, care se pune apoi pe stradă, pe mașini, pe clădiri, pe copaci, pe flori, pe hainele noastre, pe pantofi, în autobuz, pe covorașul din mașină, pe mobila din casă, peste tot. Când plouă, acest praf se transformă în noroi și se depune, la fel, pe pantofi, pe mașină, pe pantaloni...peste tot, dând de lucru din plin spălătoriilor auto și producătorilor de detergenți pentru rufe. 

De aceea, primul lucru pe care îl doresc de la primarul meu este să supravegheze, prin instituțiile din subordine, menținerea curățeniei în timpul și după terminarea lucrărilor de orice fel, care produc mizerie pe domeniul public, și să se amendeze acele societăți și acele persoane care lasă această mizerie pe domeniul public. Nemții au o vorbă: „Nu există popor civilizat, există popor amendat!”

 Acest lucru nu este atât de greu de realizat, cum s-ar crede. Am văzut cu ochii mei, în Londra, cum arăta un mic șantier al unei lucrări pe carosabil: pământul scos din șanț era pus în niște saci speciali, care erau așezați apoi pe niște paleți din lemn și acoperiți cu o prelată, astfel încât nici un fir de praf să nu rămână pe asfaltul din apropiere, și nici să nu se producă noroi, în cazul în care ploua.
Pentru lucrările în șantierele mai mari, am auzit că există niște rampe speciale pe care urcă orice vehicul și, la ieșirea din șantier, cu jetul de apă i se curăță roțile, pentru a ieși cu ele perfect curate în zona curată a orașului.

O altă sursă de mizerie pe domeniul public este nisipul care se aruncă pe străzi în timpul sezonului de iarnă, când ninge. La topirea zăpezii, tot acel praf, amestecat cu nisip, este deosebit de enervant, mai ales că la Mangalia vântul bate aproape în permanență, ridicând acest praf în ochii trecătorilor.

Pun o întrebare simplă: chiar nu se poate renunța la acest nisip aruncat peste zăpadă? Efectul lui benefic este aproape egal cu zero, față de neplăcerile pe care le produce după topirea zăpezii, ca să nu mai vorbim și de înfundarea canalizării cu acest nisip, la prima ploaie.

Așa arată o stradă dintr-un oraș din România, după topirea zăpezii.
Aici am pus ca exemplu o stradă din Câmpina, dar la fel este și în Mangalia.
Sursa:paultumanian.wordpress.com

În Mangalia am văzut că polițiștii locali umblă aproape zilnic prin zona centrală și amendează pe cei care parchează în locuri nepermise. Este foarte bun lucrul acesta, dar la fel ar trebui să meargă și să-i amendeze și pe cei care lasă mizerie la micile lucrări pe asfalt sau pe cei care, în plin centru al orașului, scuipă coji de semințe și lasă pe jos mucuri de țigară.

Stradă din Mangalia (Oituz). Cine trebuie să adune nisipul împrăștiat astă-iarnă,
rămas pe străzi după topirea zăpezii?

Strada Oituz, la intrarea spre Fonzi. Întrebare: ce societate execută
această lucrare și de ce lasă mizerie pe asfalt?
Acest noroi se întinde pe zeci de metri, punându-se pe pantofi,
 pantaloni, mașini, etc, iar când se usucă se face praf, care, la fel,
se depune peste tot, inclusiv în plămânii noștri.
Cele două poze de mai sus le-am făcut și postat pe 22.03.2016,
în completarea celei de mai sus, din Câmpina, luată doar
ca exemplu de stradă, la întâmplare, din România.

Acesta este primul lucru care mă deranjează în orașul meu și aș dori ca primarul, ca prim gospodar al urbei, să se ocupe de această problemă. Ca mine sunt mii și zeci de mii de cetățeni care sunt deranjați de aspectul prăfuit al urbei. Fiind un oraș-stațiune turistică, se impune cu atât mai mult a avea curățenie pe domeniul public, aceasta însemnând turiști mai mulți și bunăstare pentru locuitorii lui.

 Criticul literar Alex Ștefănescu spunea, într-o seară literară, pe treptele casei de cultură, acum câțiva ani, că la Mangalia are sentimentul că se simte în altă țară și a folosit atunci sintagma „principatul Mangalia”. Pentru că orașul nostru se află pe aceeași latitudine geografică cu principatul Monaco, haideți să-i dăm o altă culoare și un alt aspect, mai puțin prăfuit vara și mai puțin noroios iarna. Ce spuneți, se poate?

Voi reveni cu alte lucruri care nu-mi plac în orașul nostru, în postările viitoare.
Până atunci, domnilor candidați la funcția de primar, le las spre studiu teoria ferestrelor sparte. Dacă vor aplica în activitatea lor de primar această teorie, vor fi foarte apreciați de cetățenii orașului.

Notă finală: dacă ești locuitor al Mangaliei și ai citit aceste vorbe, mi-ar face mare plăcere să-ți lași mai jos o părere, sau să vii cu o idee constructivă, exprimată într-un limbaj civilizat. Mulțumesc!

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.