Mai puțină politică și mai multă autogospodărire!

Plecând de la definiția politicii, care este arta sau știința de a guverna un stat, să facem o scurtă analiză  a ceea ce se întâmplă în zilele noastre în România, în sfera politică, cu aplecare spre situația din zona locală a fenomenului: arta sau știința de a organiza viața unei cetăți, a unui oraș. Partidele, părți ale întregului politic, ar trebui să fie departajate de ideologii, de idei, de orientări, de filozofii politice. Dreapta să susțină ideile de capitalism, economie de piață liberă, concurență economică, drepturile individului, iar stânga să promoveze drepturile comunităților, de regulă cele mai dezavantajate din punct de vedere economic, social sau educațional, ideea de dreptate socială, drepturile salariale, concediile (de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată), timpul de lucru, timpul de odihnă și celelalte drepturi, conexe acestora. Alături de aceste două mari orientări politice, care prin alternanța la putere, creează echilibrul dinamic al evoluției societății omenești, mai sunt partidele ecologiste, care promovează ideea armonizării activității umane cu viața și funcționarea ecosistemelor naturale și, ultimele, dar nu cele din urmă, partidele care se adresează mai mult sentimentelor decât rațiunii, cum ar fi cele care susțin ideile naționaliste sau xenofobe.

Din păcate, chiar la nivel național, partidele nu au fost promotoarele unor idei de organizare economico-socială a societății românești, ci au fost, cel puțin până în momentul de față, niște grupuri, care au promovat, cu precădere, propriile interese financiare obscure, începând cu tot felul de privilegii, la care un oficial nordic nici nu visează măcar, și terminând cu ideea pensiei speciale pentru parlamentari, larg dezbătută în mediile de informare în ultima perioadă.

Cum își pot partidele promova și implementa ideile într-o comunitate mică, de 30.000 de locuitori,  ca  Mangalia?

Evident, partidele de dreapta susținând și promovând inițiativa privată, ajutând micii și marii investitori, reducând birocrația și taxele locale, iar partidele de stânga promovând ajutoarele pentru păturile defavorizate ale societății, sprijinirea celor de vârsta a treia și a celor cu venituri reduse. Ambele tabere, și cei de dreapta și cei de stânga, ar trebui să promoveze acele acțiuni care au ca scop final creșterea bunăstării generale a comunității, cum ar fi, de exemplu, ordinea și curățenia publică, sprijinirea activităților sportive și culturale sau stimularea investițiilor localnicilor în economia orașului.
Din păcate, și la nivel local, partidele nu au fost altceva, timp de un sfert de secol, decât prelungirea tentaculară în teritoriu a grupurilor de interese centrale, având ca principal scop acumularea de bani, din contractele primite de firmele-căpușă, abonate la fondurile publice. Recentele dezvăluiri ale D.N.A.-ului arată cât de departe de ceea ce ar trebui să facă este clasa politică românească.

Un alt indiciu că aceste interese sunt transpartinice, și la nivel local, este fenomenul traseismului politic. Un personaj politic cu ferme convingeri de stânga, devine peste noapte un fervent susținător al ideilor de dreapta și se înscrie într-o astfel de grupare fără nici cea mai mică jenă.

Politica practicată pe plan local a fost oglinda politicii practicate pe plan național: jaf din banul public la drumul mare! În ultimele două mandate am fost martorii unui fenomen pe care l-am putea numi „războiul dintre primarul în funcție și consilierii locali”.

Miza acestui război fiind câștigarea următorului mandat, fiecare parte beligerantă se străduiește să hiperbolizeze greșelile adversarului și  să minimizeze propriile greșeli, într-un spectacol mediatic infantil, grețos și penibil, trecând pe ultimul loc interesul comunității. Oameni maturi, care prin comportamentul lor public ar trebui să fie niște exemple pentru ceilalți, se comportă ca niște copii de vârstă preșcolară, arătând cu degetul acuzator spre partea adversă, dar nezicând nimic despre greșelile proprii.

Proiecte mari, frumoase, care ar avea ca finalitate modernizarea energetică a localității, pe care le-am prezentat în articolele anterioare, care s-au aplicat sau se aplică în momentul de față în orașe europene sau chiar românești, sunt trecute cu vederea de edilii noștri, aceștia preferând de opt ani de zile să se axeze pe proiecte neesențiale pentru comunitate, dar aducătoare de venituri pe ușa din dos pentru cei aflați la gestionarea bugetului.

O inițiativă cu aparență de grijă pentru un segment de populație defavorizat, acela al oamenilor vârstnici, a fost acordarea de diplome și bani pentru cei care împlineau o anumită vârstă: 60, 70, 80 de ani, ca și cum împlinirea acestor ani de viață ar fi un merit în sine.  Mizându-se pe faptul că nimeni nu ar putea să se opună unei astfel de inițiative, fiind vorba de „oameni în vârstă, cărora trebuie să le acordăm respectul nostru, bla, bla, bla,” rostogolindu-se la microfon fraze laudative și apreciative la adresa celor premiați, acest lucru nu a fost de fapt decât o subtilă mituire electorală, de-a lungul întregului mandat, a acestor oameni, cu scopul de a-i lega emoțional de primarul aflat în funcție și de a-i determina psihologic să-l voteze în următorul mandat.
„E băiat bun, dom`le, ne-a dat premii, ne-a dat diplome, îl votăm tot pe el, c-a fost băiat de treabă!”- aceasta este gândirea pe care încearcă s-o inducă în masa de pensionari această măsură. În realitate, cine are ochi de văzut și urechi de auzit, va observa, din limbajul corporal al celor care premiază, că nici ei nu cred în ceea ce spun, acest limbaj transmițând mesajul: „Fraierilor, în realitate puțin ne pasă de voi, vă mituim doar ca să ne alegeți tot pe noi la următoarele alegeri!”

Politica nu are practic ce căuta în actul administrativ al unei localități. Din războiul permanent al celor aflați la cârma orașului nu are de pierdut decât populația, care așteaptă asfaltarea unei străzi, introducerea apei și a canalizării într-un cartier, construirea unei săli de sport sau repararea unei școli. Evident că disputele „politice” numai politice nu sunt, ele nefiind confruntări de idei ci lupte crâncene pentru a acapara contractele din banul public. În acest mod, proiectele care sunt într-adevăr urgente pentru populație, sunt amânate la nesfârșit pentru că nu corespund criteriilor de selecție ale celor aflați la conducere, care urmăresc alte obiective decât locuitorii orașului.

Poate că cel mai eficient mod de a folosi banii comunității ar fi un contract de management, cu termeni clari de execuție și responsabilități pentru cei aflați la conducere, prin care să răspundă inclusiv penal pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Într-o societate comercială, dacă managerul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, este imediat penalizat și i se poate desface contractul de muncă. Într-o primărie, după un mandat dezastruos, în care edilul șef a risipit bugetul pe lucrări care nu erau prioritare și nici necesare, nu este sancționat în nici un fel de comunitate, ba, mai mult, candidează pentru un nou mandat, pentru a-și desăvârși opera de distrugere a orașului.

De aceea politica, așa cum este ea înțeleasă în România, face mai mult rău decât bine unei comunități.

În concluzie, ceea ce doresc de la primarul următorului mandat, este să înțeleagă faptul că vremea hoțiilor a trecut și să promoveze proiectele care sunt cerute de populația orașului și nu pe cele care risipesc bugetul pe lucrări inutile, dar care pot aduce bani pe căi ocolite în propriile buzunare. Adică mai multă administrație, și mai puțină politică, dacă se poate, chiar deloc!

Puteți vedea celelalte postări, pe această pagină, sus, în dreapta, pe Arhiva blog.                    

Transparență maximă!

Instituțiile românești, copiate după cele ale democrațiilor consolidate, din țările europene, respectă, în marea lor majoritate, doar forma acestora, căci fondul continuă să fie, în mare măsură, de tip fanariot, în care domnește dictatura persoanei aflată în funcția de conducere maximă a acelei instituții, dezordinea, bunul plac, disprețul pentru lege și punctualitate, aroganța față de cetățeanul contribuabil și omniprezentul abuz.
Regula de bază în instituțiile românești este opacitatea aproape totală în privința deciziilor executive și a actelor ce le însoțesc, de la misteriosul contract al guvernului încheiat cu firma Bechtel, pentru construirea autostrăzilor, până la contractele semnate de un primar oarecare cu o oarecare firmă de consultanță juridică, sau un banal contract al unei primării cu o firmă de salubritate.
Într-o societate cu adevărat civilizată, unde funcționarul public este la dispoziția cetățeanului, toate cheltuielile publice ale acelui funcționar, de la prim-ministru până la primarul celei mai mici localități, sunt publice, pe internet. Este bine cunoscut exemplul vice-prim ministrului suedez, Mona Sahlin, pe  a cărei listă de cheltuieli au apărut două batoane de  ciocolată Toblerone, trebuind pentru acest lucru să-și dea demisia, cazul fiind foarte mediatizat în presa scandinavă, sub denumirea „afacerea Toblerone”. Pentru a vedea cât de departe suntem de adevărata civilizație a unei bune funcționări a instituțiilor statului, citiți până la capăt acest articol.

Pentru cei ce sunteți cetățeni contribuabili la bugetul localității dumneavoastră, trebuie să știți că, în virtutea acestei calități, aveți și dreptul de a vi se pune la dispoziție orice informație de interes public, prin aceasta înțelegând și orice document în baza căruia instituția angajează plăți din acest buget, la care dumneavoastră sunteți contribuabil. Adică, mai pe scurt, dacă primăria încheie un contract cu o societate, indiferent pentru orice serviciu sau lucrare publică, dumneavoastră, în calitate de  coproprietar al acelui buget, aveți dreptul să vi se pună la dispoziție acel contract. Legea care vă permite acest lucru este aceasta. Pentru a vedea ce conține, dați click pe ea:

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la 

informatiile de interes public, consolidata 2009

Din păcate, în România, după cum am zis mai devreme, populația este timorată, intimidată și abuzată când trebuie să aibă o relație cu o instituție publică, deși ea contribuie la bugetul acelei instituții și este îndreptățită să aibă acces la orice informație care privește gestionarea bugetului al cărei coproprietar este. Umilit de veacuri de toate stăpânirile care au trecut peste el, cetățeanul român și-a modificat profund ADN-ul responsabil cu verticalitatea coloanei vertebrale, preferând s-o țină cocoșată și să-și repete-n gând zicala care ne caracterizează, ca nație: „Capul plecat, sabia nu-l taie!”

Plecând de la această atitudine umilă a cetățeanului, se naște atitudinea funcționarului public, care începe să creadă că el este stăpânul și nu slujitorul cetățeanului. Concluzia a ceea ce am scris până aici este aceasta: „Capul plecat, este mai bine tăiat!”

De la această atitudine umilă a cetățeanului, care se duce în fața funcționarului dintr-o instituție cu o floare în mână, cu o ciocolată, cu „o mică atenție”, rugându-l să-i rezolve problema, se naște atitudinea sfidătoare a celui din urmă.

Circulă, de ceva vreme, pe internet, un video realizat de unii membri ai consiliului local, în care îi solicită primarului aflat în funcție, un contract pe care instituția l-a încheiat pentru niște servicii de consultanță juridică. Vă invit să vizionați acest video, dacă nu l-ați vizionat deja până acum, și să trageți singuri concluziile, la final.

Sursa: youtube.com

Întrebările pe care le pun sunt următoarele:

1) înainte de încheierea acelui contract, membrii Consiliului Local nu erau îndreptățiți, în calitate de membri ai puterii legislative  locale, să știe ce conține acel contract, semnat de primar, ca reprezentant al puterii executive locale?

2) are primarul, legal, dreptul să semneze orice contract de servicii și lucrări publice, fără a avea acordul sau avizul Consiliului Local?

3) acele contracte, semnate de primar, sunt rezultate în urma unor proceduri legale de licitație, prin care societățile prestatoare de servicii sau lucrări publice au câștigat acele lucrări?

Sunt întrebări legitime pe care și le pune orice cetățean contribuabil și aș fi încântat dacă compartimentul juridic al primăriei ne-ar lămuri în privința acestor aspecte.

Un alt aspect pe care l-am remarcat în cadrul ședințelor consiliului local, este faptul că se desfășoară într-un mod total dezorganizat. Nu se respectă ordinea de zi, nu se lasă vorbitorul să-și expună punctul de vedere până la capăt, se intervine cu aluzii, jigniri, cu divagații care nu au nici o legătură cu subiectul în cauză, se țipă, se urlă, se umflă venele pe gât, cu acuze reciproce de „hoțul strigă hoții”, ceea ce ne face pe noi să credem, ca privitori, că în spatele deciziilor luate în ședințele de consiliu, se ascund alte interese, pe care noi, neavând acces la toate amănuntele problemelor, nu le cunoaștem. La una din aceste ședințe am participat și eu, împreună cu un grup mai mare de părinți ai elevilor care învață la Școala nr 5. Pentru că discuțiile s-au desfășurat așa cum am arătat mai sus, o bună parte din părinți am părăsit sala înainte de terminarea subiectului privind Școala nr. 5. Dacă toate ședințele consiliului local se desfășoară în această atmosferă înveninată, este explicabil de ce mulți consilieri pleacă înainte de terminarea subiectelor. Mai mult decât atât, am observat cum chiar primarul în funcție, în loc să inducă o atmosferă de calm și relaxare ședinței, ca mediator între executivul local și legislativul local, domnia sa vorbea pe tonul cel mai ridicat, inducând și celorlalți o stare de nervozitate și încordare. În calitate de „mascul alfa”, ca să mă exprim mai metaforic, primarul are un rol decisiv în modul în care se desfășoară astfel de ședințe. Un ton isteric, acuzator, nevrotic, va induce celorlalți nervozitate, iritare și dorința de a răspunde pe același ton. Un ton calm, relaxat, cu respect deplin față de audiență, va induce o atmosferă relaxată, calmă, de respect reciproc între participanții la ședință.

Concluzia acestei postări este următoarea: 

Doresc de la viitorul meu primar să practice o maximă transparență în privința tuturor cheltuielilor care se fac din bugetul comunității, să pună la dispoziția cetățenilor, pe internet, toate contractele și toate documentele anexe care arată detaliat toate sumele de bani cheltuite din buget.

Să respecte legea liberului acces la informațiile de interes public și să pună la dispoziția oricărui cetățean orice document pe care acesta îl solicită.

O maximă transparență a actului decizional și a documentelor ce-l însoțesc, este în primul rând în avantajul primarului, care va elimina astfel orice suspiciune asupra integrității sale morale și a legalității acțiunilor sale.

Este inadmisibil ca în epoca internetului să avem astfel de episoade penibile, în care membrii consiliului local să solicite niște documente pe care ar fi trebuit, probabil, să le cunoască înainte de a fi semnate.

Ședințele consiliului local să se desfășoare într-o atmosferă de calm și relaxare, de respect reciproc între cei ce participă la ele, fără invective, jigniri și acuzații permanente, acestea urmând să fie probate de justiție, în cazul în care există bănuieli de nelegalitate a actelor decizionale, atât ale primarului cât și ale celorlalți membri ai executivului sau legislativului local.

Puteți citi celelalte articole, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

Să urmați acest exemplu!

În județul Vaslui, în cea mai săracă zonă a țării, considerată și cea mai săracă zonă a Europei, un Om cu O mare, a sfințit locul. Omul se numește Temistocle Diaconu iar locul sfințit se numește comuna Pădureni. Vedem aici ce se poate face dacă o localitate se gospodărește și își face mare parte din lucrări în regie proprie, fără a  direcționa banii comunității către firme ale prietenilor, de unde să primească comisionul de rigoare, așa numitul „para-ndărăt”. Banii comunității rămân în cadrul ei, se folosește forța de muncă locală și, mai mult decât atât, se produc alte fonduri, care se investesc, de asemenea, în cadrul localității, pentru binele întregii comunități. Dacă în cea mai săracă zonă a Europei s-a putut, la fel de bine se poate și în Mangalia, care poate deveni o oază de curățenie, bun simț și prosperitate.

Omul sfințește locul! Comuna Pădureni, județul Vaslui. O comună
ca în Elveția, în cea mai săracă zonă a Europei. Acesta este locul
 „sfințit” de„Omul” Temistocle Diaconu. Sursa: ziarullumina.ro

Urmăriți filmul de mai jos și faceți comparație cu ceea ce se întâmplă în Mangalia de opt ani de zile: locuitori rămași în mijlocul iernii fără căldură, degradarea străzilor, a zonelor turistice, pe care vi le-am prezentat în articolele precedente, a bazelor sportive, a școlilor. În prezent bugetul Mangaliei este direcționat către lucrări dubioase, care ne fac să credem că se realizează doar pentru a se scurge niște bani pe ruta inversă, după cum se procedează în marea majoritate a primăriilor din România.

Click pe:

VIDEO DESPRE COMUNA PĂDURENI, JUDEȚUL VASLUI

După ceea ce ați văzut în acest video, comparați cu ceea ce se întâmplă chiar zilele acestea în primăria Mangalia: certuri cu țipete și urlete nesfârșite între primar și consilieri, străzi neasfaltate, parcuri lăsate în paragină, diguri crăpate, mizerie și delăsare pe zona turistică.

Așa ar fi putut arăta întreaga Românie, dacă primarii tuturor localităților ar fi fost ca acest Om. Dacă aveți despre dumneavoastră părerea că ați putea fi un primar bun, comparați-vă cu acesta și încercați să-l imitați. 

Concluzia acestui articol: Aș dori ca viitorul primar al Mangaliei să realizeze o regie de gospodărire proprie, care să acopere mare parte din lucrările de peisagistică, construcții, curățenie, reparații necesare pe teritoriul municipiului, așa cum a făcut primarul din Pădureni. Dacă acolo s-a putut, se poate și în Mangalia. Să gospodărească cu maximă atenție banul public, pentru binele comunității, nu pentru umflarea unor buzunare private, de la care să aibă și el câștig pe ușa din dos.

Puteți vedea celelalte articole, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

Să izolăm total Mangalia!

E șocant, nu? Da, am pus acest titlu, tocmai pentru a vă atrage atenția și a intra pe această pagină, ca să vedeți despre ce este vorba. De fapt, titlul complet ar trebui să fie: Să izolăm Mangalia din punct de vedere al resurselor energetice și al resurselor vitale! Am să vă explic acum, pe îndelete, de ce trebuie să facem lucrul ăsta. 

Trăim într-o lume interdependentă, în care resursele pentru existență ale unei localități provin din alte părți: alimentele, carburanții, produsele de igienă personală și a locuinței, îmbrăcămintea, medicamentele, aproape totul este produs în altă parte. Pentru a ajunge la noi în oraș, aceste lucruri străbat zeci, sute, mii de kilometri, o bună parte din ele fiind comercializate prin supermarketuri. 

Pentru că trăim într-o lume nesigură, când oricând poate apărea o stare de necesitate (război, invazia refugiaților, cutremur, inundații catastrofale, ierni foarte grele, cu zăpezi mari, etc.), Mangalia este foarte vulnerabilă deoarece depinde de următoarele lucruri:

-podurile de la Agigea, care traversează canalul Dunăre-Marea Neagră. Imaginați-vă că, într-un conflict armat, cele două poduri sunt distruse: Mangalia rămâne izolată de Constanța, principalul oraș de legătură cu exteriorul;

Podul rutier de la Agigea, ca și cel nou, din aval de ecluză, două puncte foarte
vulnerabile pentru orașul Mangalia, în caz de stare de necesitate 
(război, revolte populare, închideri pentru reparații, cutremure,etc)
Sursa: cugetliber.ro

-conducta de gaz care vine din afara orașului, gazul fiind livrat de Gazprom, din Rusia, prin conducta ce traversează Dobrogea și merge în Bulgaria. Imaginați-vă cât de vulnerabili suntem în cazul unui conflict armat cu Rusia, într-o iarnă cu minus 10 grade Celsius, când acest gaz ar putea fi oprit;

-carburanții din benzinării sunt aduși de la rafinăriile din țară. Să ne imaginăm că, la fel, fiind conflict armat, acele rafinării sunt distruse: Mangalia rămâne fără carburanți;

-alimentele de bază și produsele pentru curățenie și igienă personală sunt aduse, în marea lor majoritate, din alte părți ale țării sau ale lumii. Amintiți-vă ce goale erau rafturile supermarketurilor acum trei ani, când autostrada Soarelui a fost închisă datorită viscolului și nămeților de zăpadă.

- energia electrică ne vine prin rețelele electrice din sistemul național de distribuție, Cernavodă fiind cel mai apropiat punct de producere al acesteia. Imaginați-vă, la fel, fie război, fie altă catastrofă ( Doamne ferește!) : Mangalia poate rămâne izolată pe termen lung fără curent electric.

Pentru toate situațiile de mai sus, trebuie ca orașul să aibă și variante de „funcționare de avarie”, adică, așa cum spun strategii, o variantă B.

Am să mă refer pentru început la situația în care, din diferite motive ( război, sancțiuni economice, etc,) se închide conducta de gaz. Acest lucru nu este improbabil, deoarece chiar s-a întâmplat în anii recenți, în Ucraina. Pentru o astfel de situație, aș propune ca variantă B, funcționarea pe bază de peleți a centralelor, dar nu cumpărați din alte surse, ci chiar produși local, din resturi vegetale de pe teritoriul orașului. Aceste resturi pot fi: crengile de la toaletarea arborilor din oraș și din stațiuni, frunzele uscate, buruienile uscate, crengile pomilor din gospodăriile populației, joardele de vie, rumegușul de la atelierele de tâmplărie și mobilă, resturile de la depozitele de lemne, paiele, practic orice material vegetal uscat. Aceste resturi vegetale, o adevărată comoară energetică, la ora actuală sunt pur și simplu aruncate la groapa de gunoi, în timp ce noi îi plătim pe rușii de la Gazprom! Bună afacere, nu?!

Peleți produși din resturi vegetale, o resursă energetică regenerabilă și locală.
Mangalia aruncă acum la gunoi zeci, poate sute de tone din această resursă!
Sursa:stiriagricole.ro

Există utilaje de producție industrială a peleților din astfel de resturi vegetale. Pentru acest lucru, va trebui înființată o regie de gospodărire orășenească, cum a mai fost și înainte, care să aibă ca obiect de lucru și această activitate, alături de amenajarea spațiilor verzi și alte lucrări care sunt necesare pentru gospodărirea spațiului public.

Linie producție peleți. Sursa:ucifocsani.ro

Primăria ar putea cumpăra o suprafață de teren agricol, în imediata vecinătate a orașului, pe care să se cultive salcie energetică, din care, de asemenea, să se facă peleți pentru centralele termice. Salcia energetică se cultivă masiv în țările nordice, în special în Suedia, fiind o plantă excepțională pentru acest lucru, ușor de cultivat și de întreținut, cu cheltuieli minime.

Salcia energetică, o resursă mai ieftină decât gazul
folosită pe scară largă în țările nordice.
Sursa:salcieenergetica.ideideafaceri.ro

Sigur, unii s-ar putea să spună că eu bat câmpii și să zică: „Bine, domnule, acum, după ce am băgat gaze în oraș, vii tu cu elucubrațiile tale cu peleți din gunoaie! În loc să progresăm, dăm înapoi?!”
La o asemenea remarcă, vă pot asigura că acest sistem de încălzire există deja în țările nordice, este mai ieftin decât gazele și are două mari avantaje:

1) este o resursă energetică regenerabilă, aceste resturi vegetale adunându-se în fiecare an;

2) este  o resursă locală, care nu este situată la mii de kilometri distanță, precum gazul.

Vă invit să vizionați un scurt videoclip în care veți vedea cum, în insula Samso din Danemarca, se produce mai multă energie decât este nevoie, una din surse fiind peleții obținuți din resturile vegetale provenite de la fermierii locali, care sunt folosiți la centralele termice.

Dacă Mangalia va aplica acest mod de încălzire, factura locuitorilor se va diminua cu cel puțin 50 %, dacă ne gândim numai la câtă masă vegetală se adună de pe domeniul public, care este aproape gratis, plus că va avea marele avantaj că nu va mai exista niciodată pericolul ca locuitorii să rămână fără căldură, sursa energetică fiind locală și regenerabilă.
Dacă în Danemarca s-a putut, de ce nu s-ar putea și la noi? Suntem noi, românii, mai proști decât danezii? Cine câștigă mai multe medalii la saloanele de inventică, românii sau danezii? Diferența între ei și noi este că ei aleg pe cine trebuie, pentru a le organiza comunitatea. Poate că au și de unde alege...

Pentru a avea energie electrică produsă local, astfel încât să nu depindem de o sursă exterioară orașului, într-o situație de criză, am expus problema deja într-un articol recent. Îl puteți vedea în dreapta, sus, în Arhiva blog, pe luna martie: Să conducă primăria ca pe o afacere...

Pentru situația în care, din diferite motive, nu vom avea carburanți la benzinării, pentru mașinile personale, în situații de criză, cel mai bine este să avem un sistem de transport în comun electric, problemă pe care am expus-o în alt articol, pe care îl puteți revedea aici.

Pentru situația în care nu vom putea avea alimente la supermarket, de asemenea, într-o situație de criză, trebuie să discutăm problema ceva mai detaliat.

Supermarketurile omoară economia locală. Aceasta este o regulă general valabilă, din America până-n Indonezia. Motivul este că imensa majoritate a produselor provin din alte locuri iar banii câștigați de supermarket sunt cheltuiți în altă parte, nu în economia locală. Ca să înțelegeți mai bine acest lucru, vă propun să citiți acest articol, despre orașul Zalău, dar care este valabil pentru oricare alt oraș, inclusiv pentru Mangalia.
Dacă ați citit articolul, acum vă dați seama de ce lucrurile s-au înrăutățit și în Mangalia, încet, încet, timp de 26 de ani.

De aceea trebuie să dezvoltăm o rețea de mici magazine alimentare, prin cartiere, care să vândă alimente produse în satele din împrejurimile Mangaliei. Acest lucru este necesar atât pentru dezvoltarea economiei locale, distrusă de apariția supermarketurilor, dar și pentru a avea alimente într-o situație de criză. 

E posibil ca unii dintre dvs. să considere aceste idei puțin deplasate, mai ales cei care se complac într-o stare de lucruri existentă și nu vor să facă efortul de a trece la o stare mai bună. Trebuie totuși să ținem cont de faptul că trăim într-o lume în care schimbările de orice fel se petrec cu o viteză amețitoare și este bine să fim pregătiți, în permanență, ca orașul nostru să facă față oricărei crize care ar putea apărea din senin, așa cum s-a întâmplat și în alte locuri de pe glob, până nu demult, foarte liniștite. Gândiți-vă la un sat din munții Apuseni, care își duce existența de veacuri, numai cu ceea ce se produce local: apă, hrană, îmbrăcăminte, materiale de construcții, etc. Acel sat este foarte puțin afectat de crizele care afectează orașele care trăiesc într-o lume mondializată, pe când un oraș foarte prosper odinioară, ca Detroit, de pildă, a ajuns acum o ruină, un oraș fantomă, pentru că s-a bazat pe o singură latură economică: industria auto. Despre acest lucru, vă invit să citiți un articol de-al meu ceva mai vechi, aici.

Titlul articolului ar putea suna mai bine așa: Să trăim cât mai mult din propriile noastre resurse, pentru a fi cât mai puțin vulnerabili la crizele din exterior. 

Deși poate că unora li se pare cam apocaliptic ceea ce am scris aici, vă rog să vă gândiți că acum câțiva ani de zile și locuitorii Siriei se bucurau de o țară considerată ca fiind una dintre cele mai stabile din lume. 

 Acest articol este dedicat tuturor locuitorilor Mangaliei, pentru a conștientiza că trebuie să dezvoltăm o economie locală puternică, alături de noile tehnologii din energie. Totuși, pentru că este adresat în special candidaților la funcția de primar, la final le spun și domniilor lor să mediteze la cele citite aici și, dacă ajung în funcția de administrator al banilor comunității, să-i investească în acele direcții care îmbunătățesc viața locuitorilor pe termen lung.

Pentru a citi și celelalte articole, sus, în dreapta paginii, aveți Arhiva blog.