Mai puțină politică și mai multă autogospodărire!

Plecând de la definiția politicii, care este arta sau știința de a guverna un stat, să facem o scurtă analiză  a ceea ce se întâmplă în zilele noastre în România, în sfera politică, cu aplecare spre situația din zona locală a fenomenului: arta sau știința de a organiza viața unei cetăți, a unui oraș. Partidele, părți ale întregului politic, ar trebui să fie departajate de ideologii, de idei, de orientări, de filozofii politice. Dreapta să susțină ideile de capitalism, economie de piață liberă, concurență economică, drepturile individului, iar stânga să promoveze drepturile comunităților, de regulă cele mai dezavantajate din punct de vedere economic, social sau educațional, ideea de dreptate socială, drepturile salariale, concediile (de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată), timpul de lucru, timpul de odihnă și celelalte drepturi, conexe acestora. Alături de aceste două mari orientări politice, care prin alternanța la putere, creează echilibrul dinamic al evoluției societății omenești, mai sunt partidele ecologiste, care promovează ideea armonizării activității umane cu viața și funcționarea ecosistemelor naturale și, ultimele, dar nu cele din urmă, partidele care se adresează mai mult sentimentelor decât rațiunii, cum ar fi cele care susțin ideile naționaliste sau xenofobe.

Din păcate, chiar la nivel național, partidele nu au fost promotoarele unor idei de organizare economico-socială a societății românești, ci au fost, cel puțin până în momentul de față, niște grupuri, care au promovat, cu precădere, propriile interese financiare obscure, începând cu tot felul de privilegii, la care un oficial nordic nici nu visează măcar, și terminând cu ideea pensiei speciale pentru parlamentari, larg dezbătută în mediile de informare în ultima perioadă.

Cum își pot partidele promova și implementa ideile într-o comunitate mică, de 30.000 de locuitori,  ca  Mangalia?

Evident, partidele de dreapta susținând și promovând inițiativa privată, ajutând micii și marii investitori, reducând birocrația și taxele locale, iar partidele de stânga promovând ajutoarele pentru păturile defavorizate ale societății, sprijinirea celor de vârsta a treia și a celor cu venituri reduse. Ambele tabere, și cei de dreapta și cei de stânga, ar trebui să promoveze acele acțiuni care au ca scop final creșterea bunăstării generale a comunității, cum ar fi, de exemplu, ordinea și curățenia publică, sprijinirea activităților sportive și culturale sau stimularea investițiilor localnicilor în economia orașului.
Din păcate, și la nivel local, partidele nu au fost altceva, timp de un sfert de secol, decât prelungirea tentaculară în teritoriu a grupurilor de interese centrale, având ca principal scop acumularea de bani, din contractele primite de firmele-căpușă, abonate la fondurile publice. Recentele dezvăluiri ale D.N.A.-ului arată cât de departe de ceea ce ar trebui să facă este clasa politică românească.

Un alt indiciu că aceste interese sunt transpartinice, și la nivel local, este fenomenul traseismului politic. Un personaj politic cu ferme convingeri de stânga, devine peste noapte un fervent susținător al ideilor de dreapta și se înscrie într-o astfel de grupare fără nici cea mai mică jenă.

Politica practicată pe plan local a fost oglinda politicii practicate pe plan național: jaf din banul public la drumul mare! În ultimele două mandate am fost martorii unui fenomen pe care l-am putea numi „războiul dintre primarul în funcție și consilierii locali”.

Miza acestui război fiind câștigarea următorului mandat, fiecare parte beligerantă se străduiește să hiperbolizeze greșelile adversarului și  să minimizeze propriile greșeli, într-un spectacol mediatic infantil, grețos și penibil, trecând pe ultimul loc interesul comunității. Oameni maturi, care prin comportamentul lor public ar trebui să fie niște exemple pentru ceilalți, se comportă ca niște copii de vârstă preșcolară, arătând cu degetul acuzator spre partea adversă, dar nezicând nimic despre greșelile proprii.

Proiecte mari, frumoase, care ar avea ca finalitate modernizarea energetică a localității, pe care le-am prezentat în articolele anterioare, care s-au aplicat sau se aplică în momentul de față în orașe europene sau chiar românești, sunt trecute cu vederea de edilii noștri, aceștia preferând de opt ani de zile să se axeze pe proiecte neesențiale pentru comunitate, dar aducătoare de venituri pe ușa din dos pentru cei aflați la gestionarea bugetului.

O inițiativă cu aparență de grijă pentru un segment de populație defavorizat, acela al oamenilor vârstnici, a fost acordarea de diplome și bani pentru cei care împlineau o anumită vârstă: 60, 70, 80 de ani, ca și cum împlinirea acestor ani de viață ar fi un merit în sine.  Mizându-se pe faptul că nimeni nu ar putea să se opună unei astfel de inițiative, fiind vorba de „oameni în vârstă, cărora trebuie să le acordăm respectul nostru, bla, bla, bla,” rostogolindu-se la microfon fraze laudative și apreciative la adresa celor premiați, acest lucru nu a fost de fapt decât o subtilă mituire electorală, de-a lungul întregului mandat, a acestor oameni, cu scopul de a-i lega emoțional de primarul aflat în funcție și de a-i determina psihologic să-l voteze în următorul mandat.
„E băiat bun, dom`le, ne-a dat premii, ne-a dat diplome, îl votăm tot pe el, c-a fost băiat de treabă!”- aceasta este gândirea pe care încearcă s-o inducă în masa de pensionari această măsură. În realitate, cine are ochi de văzut și urechi de auzit, va observa, din limbajul corporal al celor care premiază, că nici ei nu cred în ceea ce spun, acest limbaj transmițând mesajul: „Fraierilor, în realitate puțin ne pasă de voi, vă mituim doar ca să ne alegeți tot pe noi la următoarele alegeri!”

Politica nu are practic ce căuta în actul administrativ al unei localități. Din războiul permanent al celor aflați la cârma orașului nu are de pierdut decât populația, care așteaptă asfaltarea unei străzi, introducerea apei și a canalizării într-un cartier, construirea unei săli de sport sau repararea unei școli. Evident că disputele „politice” numai politice nu sunt, ele nefiind confruntări de idei ci lupte crâncene pentru a acapara contractele din banul public. În acest mod, proiectele care sunt într-adevăr urgente pentru populație, sunt amânate la nesfârșit pentru că nu corespund criteriilor de selecție ale celor aflați la conducere, care urmăresc alte obiective decât locuitorii orașului.

Poate că cel mai eficient mod de a folosi banii comunității ar fi un contract de management, cu termeni clari de execuție și responsabilități pentru cei aflați la conducere, prin care să răspundă inclusiv penal pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Într-o societate comercială, dacă managerul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, este imediat penalizat și i se poate desface contractul de muncă. Într-o primărie, după un mandat dezastruos, în care edilul șef a risipit bugetul pe lucrări care nu erau prioritare și nici necesare, nu este sancționat în nici un fel de comunitate, ba, mai mult, candidează pentru un nou mandat, pentru a-și desăvârși opera de distrugere a orașului.

De aceea politica, așa cum este ea înțeleasă în România, face mai mult rău decât bine unei comunități.

În concluzie, ceea ce doresc de la primarul următorului mandat, este să înțeleagă faptul că vremea hoțiilor a trecut și să promoveze proiectele care sunt cerute de populația orașului și nu pe cele care risipesc bugetul pe lucrări inutile, dar care pot aduce bani pe căi ocolite în propriile buzunare. Adică mai multă administrație, și mai puțină politică, dacă se poate, chiar deloc!

Puteți vedea celelalte postări, pe această pagină, sus, în dreapta, pe Arhiva blog.