Să lase vrăjeala!

Una din definițiile neoficiale ale marketingului este aceasta: marketingul este arta de a-i convinge pe oameni să cumpere lucruri de care n-au nevoie! Prin această artă suntem convinși să cumpărăm încă o tigaie, deși mai avem acasă încă patru, să cumpărăm încă un cuțit, deși mai avem acasă încă zece, sau să cumpărăm încă o răzătoare de legume, deși ne-am mai julit degetele în alte patru răzătoare, pe care le-am aruncat, apoi, de fiecare dată, cu degetele însângerate, pe geamul bucătăriei.
Tot prin arta marketingului politic putem fi  convinși că un hoț supercalificat, purtător de costum și cravată, (pentru a ne induce ideea că este o persoană onorabilă), merită să fie ales într-o funcție de conducere la nivel central sau local.

Un candidat la funcția de primar este și el „un produs de marketing”, care trebuie înfășurat într-un „ambalaj care vinde”. „Cumpărătorii” sunt cei care, în cabina de vot, vor mâzgăli numele acestui produs, cu ștampila, pe care scrie cel mai drag cuvânt candidaților: VOTAT! Așadar, cetățeanul, fie el turmentat, ca în piesa lui Caragiale, fie treaz, după ce a ascultat „Deșteaptă-te, române!”, își  „cumpără” destinul comunității lui, pe următorii patru ani, din oferta ce i-a fost pusă la dispoziție, prin actul votului său. Dacă are de ales între unul bun și unul rău, după cum îi  consideră fiecare, îl va alege pe cel mai bun. Dacă în această ofertă are două produse aproximativ la fel de proaste, îl va alege pe cel mai mic dintre ele.

Candidatul ideal trebuie să fie, în concepția partidelor ce-l propun, în primul rând arătos, înalt, cu carismă, cu „sex-appeal” (jumătate din votanți sunt de sex opus, nu?), să fie deștept, să fie un bun orator, să-și expună ideile cu limpezime și claritate maximă, pentru a fi înțeles de o masă cât mai mare de alegători, să lucreze bine în echipă, și să fie un bun gospodar. Din păcate, calitatea de bun gospodar, cea mai importantă, nu o putem vedea decât după cel puțin un an, doi, după alegeri, nu înainte, iar pe noi, alegătorii, asta ne interesează cel mai mult, nu câți centimetri măsoară cel ce-și pune munca în slujba comunității, nici cât de bine rostogolește vorbele la microfonul de la tribună. Poate c-ar fi mai bine ca această calitate s-o studiem prin ceea ce a făcut în propria viață, până la această candidatură și, dacă a fost cumva „prea gospodar”, adică dacă averea lui pare a fi dobândită pe căi discutabile, atunci să ne punem un semn de întrebare. Așadar,  cam multe calități se cer pentru un singur om, nu-i așa? 

Fiind greu să găsim persoana care să fie combinația genetică perfectă pentru candidatură, ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă, urmând ca mașinăria marketingului electoral să-i atenueze defectele și să-i amplifice la maximum calitățile: dacă-i mic de statură, îl pozăm de jos în sus și-i punem poza pe stâlpi, la cel puțin doi metri jumate înălțime, ca să pară mai înalt, atunci când îl privește alegătorul; dacă e prea gras, îi facem o ajustare fotoshopică a obrajilor, a cefei și a burții, și-l mai subțiem puțin; dacă natura l-a înzestrat cu o frunte îngustă și cu maxilare puternice, îi mai tăiem din fălci și-i mai adăugăm la frunte, ca să pară mai puțin agresiv și mai mult cerebral; dacă în școală i-au plăcut mai mult cărțile de joc decât alea de citit, îi umblăm puțin și la privire și i-o facem mai expresivă, mai inteligentă, pentru a nu semăna cu un babuin în călduri; dacă are o mină agresivă, răutăcioasă, respingătoare, îi punem un zâmbet postorgasmic de giocondă davinciană și am rezolvat problema! Trăiască fotoshop-ul și nebăgarea de seamă a alegătorului!

Cu ajutorul tehnicii fotografice, orice maimuță poate fi făcută
candidat. Alegători se vor găsi destui, cu condiția ca maimuța
să facă cinste cu mici și bere! Sursa:ro.blastingnews.com

Această imagine prelucrată o punem apoi peste tot, pe bannere, pe stâlpi, pe pliante, pentru a fi inoculată, prin repetiție vizuală, în partea cea mai primitivă a creierului electoratului, cea responsabilă mai mult cu reflexele decât cu rațiunea și gândirea analitică. Rezultă de aici că cel mai nerentabil, din punct de vedere al costurilor marketingului electoral, este un candidat scund, prost, cu maxilare puternice, cu frunte îngustă, cu voce agresivă, fără carismă, fără „sex appeal” și care, în loc să vorbească, se răstește tot timpul, acuzându-i pe alții de nereușitele lui. Mașinăria marketingului electoral va trebui să cheltuiască cât mai mult pentru a-i acoperi defectele și a i le transforma în calități.
Alegătorii, o bună parte din ei, vor acționa precum câinii lui Pavlov, care salivau când li se aprindea becul, știind că urmează apoi și păpica: vor vota pe cel care i-a făcut să „saliveze”, la mici, bere, găleți, șepci, tricouri și alte mărunțișuri care i-au făcut să aibă o legătură emoțională cu candidatul, care i-a făcut „să se simtă bine”, care le-a creat o emoție plăcută. 

Alegătorul preferat al candidaților din România:
vânzătorul de vot contra mici și bere! Sursa:citynews.ro

Tot în categoria votanților emoționali intră și rudele, prietenii, cei ce au avut, în trecut, vreun câștig material de pe urma candidatului, cum ar fi cei care au fost angajați de către acesta, vârstnicii premiați pentru împlinirea anumitei vârste, sau cei ce au avut diferite  avantaje bănești, ajutoare, premii, toate acele cadouri electorale, mascate subtil prin diplome și bani pentru electoratul mai vulnerabil financiar, în special pensionarii, ei fiind masa de manevră cea mai manipulabilă, atât datorită veniturilor mici, cât și accesului foarte scăzut la ultimul mijloc de informare, internetul. Prin asta a excelat faraonul-regele-sultanul-mai puțin primarul Mazăre, creatorul unei monarhii butaforice în orașul Constanța, care stătea mai mult pe care alegorice decât la primărie, și care a făcut din pensionarii orașului, o masă amorfă de ștampilat voturi.

Mangalia a ajuns acum o colonie a Constanței, și este condusă după
principiile faraonului-regelui-sultanului Mazăre: mită electorală la
pensionari, cu diplome și cadouri la aniversări, mizerie și neglijență în oraș!
Așa metropolă, așa colonie!
Sursa: academiacatavencu.info

Aceasta e marea problemă a democrației de pretutindeni: sunt mai mulți oameni care votează emoțional decât cei care fac acest gest, rațional.

Dar, din fericire, nu votează numai cei fără gândire analitică, care, din păcate, sunt foarte mulți. Mai merg la vot și oameni care pot vedea dincolo de aparențe și discursuri sforăitoare, care analizează limbajul non verbal al candidatului, care se interesează de trecutul acestuia, de felul în care și-a dobândit averea, de ceea ce a făcut în mandatul anterior, dacă a mai fost în aceeași funcție. Aceștia, având și alte informații decât cele strict senzoriale, emoționale, „salivare”, vor putea proiecta în viitor evoluția, „graficul” comportamentului acestuia: dacă în trecut a fost jigodie, e greu de presupus că, odată ajuns în funcție, se va orienta în sens opus, la 180 de grade, devenind sfânt. Aceștia sunt cei mai nesuferiți votanți pentru un candidat: ei pun întrebări incomode, vin cu argumente, cu raționamente, cu logică și cu analiză. Ei nu acționează umoral, punând ștampila cu gândul la sfârâitul micilor și la gâlgâitul berii pe esofag, ci la ceea ce va urma să facă în funcție candidatul.

Aș dori ca pretendenții la funcția de primar să încerce altă abordare a electoratului! Încercați măcar o dată să renunțați la acest marketing electoral penibil, la bannere, la pliante, la megafoanele de pe mașini, care urlă ca în Al Treilea Reich , la discursuri ținute pe scene unde înainte s-a cântat muzică populară, manele sau rock, la mituirea cu mici și bere a oamenilor, la promisiuni fără acoperire.

Îmi doresc un candidat independent, neînscris în nici o mașinărie de marketing electoral, care să meargă printre oameni, direct la ei acasă, în scara blocurilor, la case, pe faleză, pardon, care faleză?, la oamenii de afaceri din oraș, să-i întrebe, pe fiecare, ce nemulțumiri au, ce-și doresc pentru oraș, ce idei au pentru îmbunătățirea vieții orașului: unul vrea o nouă grădiniță, altul un teren de sport îngrijit, altul-mansardarea unei școli, altul-un bazin de înot olimpic, altul-sală de operă, altul-o vulcanizare pentru prezervative (mai și glumim puțin, că văd că prea sunteți încruntați, stimați candidați!), altul-o grădină botanică; oamenii de afaceri-mai mult sprijin, mai puțină birocrație, că ei aduc venituri comunității și bugetului de stat; alții-mai multe flori, mai multă iarbă verde și mai mulți pomi.

Renunțați la promisiuni și în primul rând ascultați ceea ce vor oamenii; ei trebuie să vină cu propuneri, pentru că ei se confruntă cu neajunsurile!

Nu mai cheltuiți milioane de lei ca să umpleți orașul cu chipuri schimonosite de fotoshop, e deja destulă mizerie în oraș, mai bine cu banii ăia ați face curățenie, ați pune flori și copaci, ați repara digurile și farul, bazele sportive, ați mansarda Școala nr. 5, ai cărei elevi câștigă concursuri județene și naționale! Nu mai tăiați alți copaci, ca să faceți hârtie pentru pliante, că destui taie firma  lui Schweighoffer în pădurile României, renunțați la risipa asta inutilă!

Compuneți programul electoral din lista de dorințe a ceea ce vor oamenii, nu din ceea ce vă umple dvs. buzunarul. Puneți prin oraș flori, iarbă, pomi, lăsați-ne cu atâtea betoane, că ne-ajung! Cine gândește cât de cât în orașul ăsta, își dă seama că toate aceste construcții faraonice, pline de betoane, au rolul de a umfla cât mai mult devizul, pentru ca și comisionul, proporțional acestui deviz, să fie substanțial.

Nu era oare mai urgent să reparați toate digurile, decât să
construiți toate betoanele de la sensul giratoriu și de pe faleză?
Turiștii se plimbă pe dig și fac poze cu marea, nu cu sensul giratoriu!

Oraș european? Ridicați ziduri pe faleză, ca să nu cadă copiii, dar balustrada
asta din portul turistic nu o reparați și nu o întrețineți! Aici nu cad copiii în apă?
 În primul rând trebuie întreținut orașul, nu mai băgați banii noștri în betoane faraonice!

Oraș european? Turnați pe diguri un strat de beton, sau de asfalt, că pe aici se
plimbă turiștii și localnicii, la aerosoli. Asta e zona cea mai
circulată de turiști, chiar nu sunteți conștienți de chestia asta? Chiar nu vă pasă?

Orice primar din țara asta ar trebui să studieze TEORIA FERESTRELOR SPARTE.
Deși am mai pus-o într-un articol precedent, v-o reamintesc și aici.
Aici, la sistemul de iluminat din portul turistic, se vede cel mai clar că nu
vă interesează întreținerea orașului. Studiați teoria asta și puneți-o în practică!

Lăsați vrăjeala cu „oraș european”, „civilizație europeană”, „creșterea bunăstării” și alte clișee verbale care nu au nici o acoperire  în fapte! De opt ani de zile, orașul ăsta se îndreaptă spre civilizația stradală a Indiei, nu a Europei, doar vacile care să umble pe centrul orașului mai lipsesc, în rest nu prea sunt diferențe.

„Oraș european”, „civilizație europeană”- clișee verbale pentru fraierii care vă aleg.
 Ne îndreptăm spre India, nu spre Europa!

Civilizație europeană? Într-un oraș european nu se dă cu nisip pe zăpadă,
ca să rămână strada murdară un an de zile și să înfunde
canalizarea la prima ploaie torențială.

Oraș european? Într-un oraș german, societatea care face
o lucrare publică, pune tot pământul într-o benă sau în saci speciali,
nu lasă noroi pe domeniul public. 

Aceasta este imaginea pe care ar trebui s-o puneți pe stâlpi
în campania electorală: „V-am tras-o, fraierilor!”
Sursa: hazmedia.ro

De opt ani de zile prețul locuințelor scade, numărul locuitorilor scade, acestea sunt indicatoare clare că oamenii pleacă din acest oraș. Dacă oamenii părăsesc orașul, înseamnă că economia locală este în declin; investitorii nu vin într-un oraș murdar, neîngrijit; aspectul mizer al domeniului public e primul indicator că autoritatea locală e coruptă și n-o interesează binele comunității.

Ca o concluzie a acestui articol, pentru viitorul primar: repet titlul, deși e oarecum neacademic: lăsați vrăjeala! Vrem fapte!

Pentru a vedea și celelalte articole, aveți sus, în dreapta, Arhiva blog.

Să conducă primăria ca pe o afacere privată, în care proprietari sunt cetățenii!

Modelul actual de conducere a unei primării, în România, cu foarte puține excepții, este axat pe principiul că a fi primar înseamnă să gestionezi banii cetățenilor în favoarea ta și a cercului tău de rude, prieteni, oameni devotați și susținători din campania electorală, indiferent de gradul de competență al acestora, posturile fiind ocupate după principiul „concursul se dă joi, dar postu-i ocupat de marți”. Fețele funcționarilor din primărie se schimbă cu fiecare nou primar instalat, fiecare aducându-și, după principiile fanariot-balcanice de conducere,  ecosistemul lui de oameni de încredere, pentru perioada în care urmează să administreze urbea. Până la un punct, acest lucru ar avea o justificare; e normal să conducă cu oamenii lui de încredere și nu cu ai fostului edil șef, pentru a nu exista posibilitatea de a fi sabotat, în acțiunile lui, de către aceștia. Cetățenii României s-au obișnuit cu ideea că primarul „își trage și pentru el ceva”, că „și bucătarul mai gustă din mâncare”, pentru că „cine lucrează cu miere, se mai linge și pe dește”, toate aceste expresii arătând mentalitatea poporului nostru, care acceptă ideea că se fură la primărie sau în ministerul cutare, dar cu o condiție: să se facă și pentru comunitate lucruri bune, toate aceste „ziceri” populare fiind sintetizate în expresia, specific românească: 

„Băi, fură, fură, da` să facă și pentru noi ceva!”

Nu, stimați candidați la funcția de primar, și cetățeni care citiți aceste rânduri, dacă vrem ca lucrurile să meargă bine, trebuie în primul rând să renunțăm noi la această mentalitate!

Primarul trebuie să conducă primăria după principiile de conducere ale unei societăți comerciale, în care el este administratorul acestei societăți, iar cetățenii orașului sunt proprietarii și beneficiarii acestei societăți.

Nu am folosit cuvântul „patroni”, ci proprietari, pentru că acest cuvânt are o conotație profund negativă în mentalul colectiv: „patron”, pentru foarte mulți oameni, este acel individ cu ceafă groasă, frunte îngustă, burtă revărsată peste centură, lanț de aur la gât, un vocabular compus din trei cuvinte, două râgâieli și cinci onomatopee, care conduce o mașină „bengoasă”, și care are un comportament disprețuitor față de angajați, pe care îi exploatează nemilos, oferindu-le un salariu de supraviețuire. 

Adevărul este acesta: cetățenii sunt proprietarii și beneficiarii bugetului primăriei, deoarece ei sunt cei ce contribuie la acest buget! Chiar și fondurile guvernamentale sau europene, sunt tot din contribuțiile cetățenilor!

Voi pune această poză până la saturație, pentru că trebuie să înțelegem
cu toții, și noi, cetățenii, dar și conducerea orașului, că proprietarii bugetului
primăriei sunt acești oameni care se înghesuie să-și plătească impozitele.
Consiliul local și primarul sunt doar gestionarii acestui buget. 

Având această axiomă ca plecare, iată cum ar trebui să gândească primarul gestionarea acestui buget:

 Reducerea cheltuielilor și maximizarea profiturilor

A) Fiind oraș turistic, prioritară trebuie să fie curățenia pe domeniul public, trotuare, carosabil, spații verzi, stâlpii electrici, coșuri de gunoi, locurile de afișaj și publicitate stradală, digurile, plajele, farul genovez; blocurile de pe principalele străzi să fie zugrăvite, toată zona hotelieră și de promenadă trebuie să fie impecabilă, deoarece investiția în curățenie, spații verzi, flori, copaci, ambianță plăcută, se va întoarce însutit prin banii pe care turiștii îi vor cheltui în oraș, care ajung, prin taxele, impozitele și salariile celor ce lucrează în turism, înapoi în circuitul economic al Mangaliei.

De asemenea, un alt factor ce trebuie luat în considerare este faptul că, datorită cererii de locuri de cazare, fiind un oraș curat și preferat de turiști, tarifele hoteliere și ale particularilor vor crește, prețurile apartamentelor vor crește, deoarece mulți vor dori să aibă un apartament de vacanță în orașul nostru, deci, fiind cerere, va fi și mărire de preț. Cineva îmi spunea că dacă Mangalia ar fi administrată cum trebuie, atunci prețul unei garsoniere în Mangalia ar fi dublu față de cel al unei garsoniere în București.
Sigur, cei ce vor să cumpere un apartament, s-ar putea să mă înjure, dar trebuie să înțeleagă că, dacă prețurile locuințelor încep să scadă, atunci înseamnă că economia acelui oraș este în declin și oamenii părăsesc acel oraș. Fiind o ofertă mare de locuințe spre vânzare, mai mare decât cererea, prețurile lor vor scădea, deci trebuie să priceapă că, pe termen lung, lanțul bunăstării este acesta:

curățenie în oraș și stațiuni => turiști mulți => bani atrași în economia locală => locuri de muncă locale => cheltuirea banilor în sezonul rece în economia locală => bani întorși la bugetul local, după care circuitul se reia.

Invers, consecințele mizeriei în oraș și stațiuni sunt profund negative:

mizerie => turiști puțini => trebuie reduse tarifele pentru a-i atrage => bani din ce în ce mai puțini atrași în economia locală => dispariția locurilor de muncă locale => migrația locuitorilor spre alte orașe din țară sau alte țări => bani din ce în ce mai puțini la bugetul local => lipsă de fonduri în bugetul primăriei => mizeria se amplifică => orașul se urâțește și sărăcește => se intră pe o pantă a degradării și populația migrează spre locuri mai prospere.

Pentru a vă convinge, pun din nou mesajul unui cetățean din Brașov, ca avertisment. Trebuie să înțelegeți că, alături de el, alte mii de potențiali turiști ne fac reclamă negativă, datorită mizeriei și dezordinii pe care o întâlnesc în oraș, cu consecințele pe termen lung pe care le-am expus mai sus.

Fiecare potențial turist pierdut, înseamnă alți 10-15 potențiali turiști pierduți. Fiecare turist mulțumit, înseamnă alți 10-15 potențiali turiști în anii următori. Sursa capturii: Facebook

Concluzia punctului A este aceasta: investiția în curățenie, verdeață, flori, copaci, spații verzi frumos amenajate, locuințe zugrăvite pe zona centrală și turistică a orașului, este cea mai rentabilă investiție pentru oraș. Toate celelalte investiții sunt egale cu zero dacă nu se realizează în primul rând aceasta!

B). Reducerea cheltuielilor utilităților pentru cetățeni: apa rece, apa caldă, canalizarea, încălzirea pe timpul iernii, colectarea gunoiului, curentul electric.

 a) pentru reducerea costului metrului cub de apă rece, unul din cele mai mari din țară, orașul trebuie să aibă propria regie de apă-canal, pentru a scăpa de sub imperiul unei regii care practică niște tarife mult prea mari, în raport cu alte zone ale țării. Acest lucru este sută la la sută realizabil, deoarece a fost deja introdus în comuna Peștera, din  jud. Constanța; nu văd de ce nu ar putea fi posibil și în Mangalia, care se află pe cel mai mare acvifer de apă dulce potabilă din Europa. În această comună,  prețul apei este de 1 leu/mc, iar pentru cei ce investesc în agricultură, prețul acesteia este de 0,5 lei/mc. Puteți vedea aceste lucruri aici.  Desigur că acest lucru nu va fi prea ușor, deoarece va exista o rezistență a actualei regii, care nu va ceda prea ușor poziția de monopol, dar, prin voința cetățenilor și a conducerii orașului, acest lucru este perfect posibil;

b) reducerea costului pentru apa caldă, cel puțin pe perioada verii, este posibilă prin accesarea de fonduri europene și acoperirea tuturor blocurilor, după ce vor fi mansardate, cu panouri de încălzire a apei, acest lucru fiind în spiritul Acordului O.N.U. de la Paris, privind schimbarea surselor energetice, din decembrie 2015, dar și a politicii energetice a Uniunii Europene, după cum puteți vedea aici.

c)pentru reducerea încălzirii pe timpul iernii, deși orașul a fost racordat la gaze, există, totuși, o variantă mai ieftină, prin încălzirea cu peleți de masă vegetală, care pot fi folosiți chiar la centralele termice actuale, prin simpla schimbare a arzătorului acestora. Din ceea ce cunosc eu, la blocurile din București unde au fost puse astfel de centrale, pe peleți, costul apei calde și al încălzirii, la un apartament de două camere, a fost în jur de 80 lei/lună. Comparați cu cât plătiți dumneavoastră acum și veți trage singuri concluzia dacă merită introdus acest sistem și în Mangalia. Cred că trebuie experimentat, timp de o lună sau două, pe o centrală termică a unui cartier și, dacă costurile sunt substanțial mai mici, sistemul poate fi implementat apoi la nivelul întregului oraș. Mai multe despre aceste centrale puteți citi aici;

Pentru cei ce nu au auzit încă de peleți.
Sunt resturi vegetale presate (rumeguș, paie, frunze uscate, coceni, etc.)
Sursa:ibdimv.ro

d) tot pentru reducerea costului încălzirii, se pot accesa fonduri europene pentru termoizolarea blocurilor și mansardarea acestora. Chiriile percepute apoi de primărie din închirierea acelor mansarde, pot fi redistribuite fie către asociațiile de proprietari, fie către alte programe pentru întreaga comunitate;

e)pentru colectarea gunoiului, nu văd rațiunea economică, pentru cetățenii proprietari ai bugetului primăriei, a unui contract cu o societate de salubritate din afara orașului. Acest lucru înseamnă că banii noștri se duc în conturile unei firme, care cheltuiește apoi acești bani în altă parte, nu în orașul nostru, deci se scot bani din circuitul economic al Mangaliei și se introduc în circuitul economic al altei comunități. Trebuie instituită o regie de salubritate în directă subordonare către primărie, cu costuri minime pentru comunitate, și care să folosească, atât forța de muncă de pe teren, cât și personalul administrativ, strict din localitate. Practic, la ora actuală, Mangalia este colonia altor localități, care, cu firmele lor, fac lucrări și servicii în orașul nostru, dar banii încasați pe aceste activități economice ies din economia orașului și se duc în contul acestor societăți, care nu cheltuiesc apoi nimic în economia Mangaliei, aceasta însemnând practic, sărăcirea pe termen lung, a comunității noastre;

f) energia electrică din România are unul din cele mai ridicate prețuri din Europa, acest lucru putând fi confirmat și de către cei care trăiesc acum în alte țări de pe continent. Acest lucru se datorează, în bună măsură, societăților de distribuție dar mai ales corupției din acest sistem de distribuție, sintagma „băieții deștepți din energie”, fiind foarte cunoscută de aproape toți românii. Pentru eliminarea acestor paraziți care-și fac castele în Elveția, pe banii noștri, se pot, de asemenea, accesa fonduri europene, pentru alimentarea cu energie prin panouri fotovoltaice și chiar prin centrale eoliene. Mangalia este cea mai însorită localitate din România iar vântul, după cum știm cu toții, bate aici de două ori pe an, șase luni-de la nord, șase luni-de la est. Germania, o țară cu mult mai puține zile însorite decât România, a început un amplu proces de reconversie energetică, mai ales după accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011; cei ce vizitează Germania sau cei stabiliți deja acolo, pot să confirme spusele mele, deoarece din ce în ce mai multe imobile se acoperă cu panouri fotovoltaice. De ce să plătim niște paraziți cu sume enorme, când putem reduce drastic factura la energie implementând energiile verzi? Aștept răspunsul la această întrebare de la candidații la funcția de primar pentru mandatul următor.

Panouri fotovoltaice în Freiburg, Germania. Așa ar putea arăta și
Mangalia, iar factura la energie s-ar reduce la minimum.
Mangalia are 300 de zile însorite pe an.
Sursa:wikipedia.org

Centrale eoliene în Danemarca. Așa ar putea arăta și partea
de vest a Mangaliei, reducând factura la energie. Acum vântul bate în oraș doar
ca să ridice praful și nisipul de la deszăpezire în ochii trecătorilor.
Sursa:reversehomesickness.com

Toate aceste soluții sunt perfect implementabile și în Mangalia, deoarece au fost deja probate în alte localități, fie din România, fie din alte țări, trebuie doar voință din partea primarului și a consiliului local.
O parte din ele le-am aplicat și eu, în gospodăria personală, reducându-mi factura la încălzirea apei și a locuinței, deci pot fi extrapolate cu atât mai mult, și cu mult mai multă eficiență, la un bloc de locuințe, la un cartier, sau la întreg orașul.

 Aceste idei aș dori să fie puse în practică de viitorul meu primar. Să se gândească că și pentru el și familia lui va fi mult mai bine, iar satisfacția de-a face ceva pentru semenii lui, va fi infinit mai mare decât eventualele beneficii bănești, dobândite pe căi deja cunoscute de toată lumea. Cel mai valoros comision este o strângere de mână a unui concetățean care te privește în ochi și-ți spune sincer că-i mulțumit de munca ta de administrare a treburilor cetății.

Precizare: link-urile către alte societăți comerciale sunt pur informative, pentru exemplificare, autorul acestui blog neavând contracte comerciale de promovare a acestor societăți.

Puteți vedea celelalte articole de pe blog, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

De ce nu mai vin turiștii străini la Mangalia?

În anii `70 și la începutul anilor `80, puteai auzi vorbindu-se, în stațiunile din sudul litoralului, mai multe limbi de circulație internațională, dar și din țările blocului sovietic (ceha, maghiara, poloneza), iar Radio Vacanța se auzea din difuzoarele instalate pe plajă sau în unele locuri mai circulate, cu buletinele de știri și chiar cu reclame pentru obiectivele turistice locale, în engleză, franceză, germană și rusă.

Nu știu dacă acum Radio Vacanța mai transmite vara în limbi străine, dar știu că atunci avea pentru cine transmite, spre deosebire de situația de acum, când doar turismul balnear mai continuă să atragă clientela tradițională, oameni în vârstă, care vin în număr destul de mic, în două serii, cea  de primăvară și cea de toamnă.
Nu sunt un nostalgic al comunismului dar nici nu pot nega, din start, ceea ce era pozitiv în acea perioadă, comparativ cu ceea ce este acum: curățenia, ordinea, profesionalismul personalului din turism, mare parte din el școlit la turismul Germaniei Federale, din câte am aflat mai târziu.
Pentru cei mai tineri, pentru a vedea curățenia de pe străzi, ordinea și amenajarea spațiilor verzi din stațiunile din sudul litoralului, în anii 70-80, puteți viziona acest blog:sanuuitam.blogspot.ro

Începuse un oarecare reviriment al întoarcerii turiștilor străini, de toate vârstele, după anul 2000, până spre 2007-2008, când  am avut ocazia să întâlnesc și să vorbesc cu turiști veniți din Israel, Germania, Finlanda, Italia, Olanda, Belgia, Franța, Grecia, Cehia și Canada, care erau mulțumiți de aspectul general al orașului, pentru unii dintre ei fiind chiar o surpriză plăcută, deoarece plecaseră de acasă cu prejudecata că România este, totuși, o țară murdară. Cineva mi-a spus chiar că Mangalia nu-i cu nimic mai prejos decât stațiunile turistice din vestul Europei, lucru care mi-a făcut o deosebită plăcere, fiind unul din puținele momente când am fost mândru că sunt român. Cunosc chiar o persoană din Franța, un pensionar, care își cumpărase un apartament în Mangalia și era mulțumit de cum mergeau lucrurile, în general, în oraș, pe care, însă, nu am mai văzut-o de vreo doi ani de zile.

Dar să încercăm să răspundem la întrebarea din titlu: de ce nu vin turiști străini în Mangalia?

Pentru început, voi pune o captură de monitor cu opinia unui domn din Brașov, pentru a vedea părerea unui om din altă parte a țării, unde se pare că turismul merge mult mai bine decât în Mangalia. Mesajul l-am luat dintr-un comentariu recent, referitor la controversatul zid de pe faleză. Iat-o:

Mesajul este din 21 martie 2016, deci puteți trage și singuri
concluzia cam de când a început să se degradeze aspectul orașului.
Sursa: captură Facebook.

Mai mult ca sigur că acesta nu este singurul turist român dezamăgit de aspectul orașului. Ca el sunt sute, poate mii, care, la rândul lor, vorbesc cu rudele și prietenii și nu le vor recomanda Mangalia ca destinație turistică, propunându-le, probabil, stațiuni din Bulgaria sau din Grecia.

Din discuțiile avute cu puținii turiști străini, mai ales vârstnici, care au continuat să vină, totuși, la Mangalia, ceea ce nu le place aici, sunt următoarele: 

1. mizeria generală de pe străzi și de pe zonele de promenadă: chiștoace, hârtii, plastic, excremente de câine, buruieni, praf;

2. câinii lăsați liberi pe stradă, sau prin curțile adiacente blocurilor, care îi latră atunci când trec pe lângă teritoriul lor;

3. zgomotul pe care unii îl numesc muzică, care se aude, uneori, în tot orașul, chiar și pe timpul nopții;

4. spațiile verzi lăsate neîngrijite, cu buruieni foarte înalte, gunoaie și lipsa florilor;

5. lipsa de profesionalism a personalului din turism, comparativ cu anii 70-80.

Degeaba facem trotuare noi, dacă lăsăm câinii să-și lase excrementele pe ele.
În Finlanda, din ceea ce știu eu, există coșuri de gunoi speciale pentru
  animalele de companie, unde stăpânii pun excrementele
acestora, când ies cu ele la plimbare. De ce la Mangalia nu se face la fel?

Lucrare pe domeniul public care lasă în urmă mult noroi.
Acest noroi se pune pe pantofi, haine, mașină; când se
usucă se transformă în praf. Societățile care execută astfel de
lucrări să nu polueze în nici un fel domeniul public.
În Germania o asemenea poluare ar fi amendată imediat!

Coji de semințe în plin centru al orașului. Turiștilor, fie români, fie străini, nu le
place să vadă așa ceva, de aceea anul următor nu vor mai veni.
Se pare că celor din Mangalia, atât locuitorilor, cât și
conducerii urbei, le place acest peisaj stradal. Dacă vrem „o țară ca afară”,
atunci polițiștii să-i amendeze pe acești ...nu pot să le zic oameni,
care fac mizerie pe domeniul public. S-a interzis fumatul în spațiile publice,
nu credeți că e timpul să interzicem și aruncatul gunoaielor de orice fel?

În zonele de promenadă turiștii nu vor să vadă așa ceva.
O imagine pe care am pus-o și săptămâna trecută, în speranța
că cineva responsabil din primărie va înlătura acel gunoi. 

Să încheiem, totuși, cu o imagine frumoasă, dătătoare de speranță. Se pare că noi, românii, de la o vreme încoace, pentru a fi mândri de noi, trebuie să privim în trecut, uneori mai îndepărtat, alteori mai apropiat.

 Fotografie istorică: Aleea Teilor, fotografiată cu o zi înainte de a începe
lucrările la controversatul proiect urbanistic, care a polarizat Mangalia în două tabere.
 Probabil era singura stradă din Mangalia care arăta ca o stradă dintr-un oraș european civilizat.
Salvați-o, pentru a le arăta nepoților cum era înainte de 2016.
Sursa: George Balaur

Ca o concluzie pentru acest articol: vreau ca viitorul primar să aibă în vedere curățenia generală  a străzilor și a spațiilor verzi din stațiuni. Nu știu dacă resursele umane ale orașului sunt suficiente pentru acest lucru sau trebuie găsită o soluție guvernamentală pentru remedierea acestui lucru. Curățenia înseamnă turiști străini, înseamnă venituri mari pentru localnici și comunele limitrofe,  înseamnă prosperitate generală a zonei, înseamnă venituri mari la bugetul statului.

Puteți citi celelalte articole, în partea dreaptă a paginii, sus, în Arhiva blog.

Ce spuneți, modernizăm transportul în comun din Mangalia?

 În clasamentele făcute orașelor pentru a stabili standardul de viață, unul din factorii care se iau în calcul este transportul în comun, tendința în țările civilizate fiind dezvoltarea transportului public electric și al bicicletelor, un exemplu în acest sens fiind municipalitățile din Danemarca, Olanda, Suedia sau Finlanda. Un exemplu pentru un excelent transport în comun este Viena, capitala Austriei, care se situează frecvent pe primele locuri în clasamentele privind calitatea vieții. 

Un transport în comun bine organizat înseamnă: 

-reducerea poluării, prin reducerea circulației autoturismelor personale, acestea fiind folosite doar pentru deplasările în afara orașelor, la supermarket, sau în concedii scurte, de weekend; 

-reducerea ambuteiajelor la orele de vârf de trafic; 

-economii în bugetul fiecărei familii, prin reducerea cheltuielilor cu carburanții și piesele de schimb pentru reparații; 

-un oraș mai aerisit, mai puțin zgomotos și mult mai curat; 

-autoturismul personal va suferi mai puțină uzură, prelungindu-i-se, astfel, durata de viață. 

Și, nu în ultimul rând, mai puțină nervozitate, mai puține înjurături și mai puține degete mijlocii arătate colegilor de trafic, pe geamul din stânga al mașinii. Adică, mai multă civilizație, că tot tindem noi, românii, asimptotic, către civilizația europeană.

În România, datorită frustrării din perioada comunistă, când toți priveam seara cu jind la mașinile din serialul Dallas, și ne înghesuiam, a doua zi, în autobuzul groazei, cu un picior pe scară și cu unul afară, după decembrie 89, imediat ce a fost posibil, ne-am luat mașină, ca să ne asigurăm libertatea de mișcare. Din păcate, ceea ce se întâmplă acum în marile orașe, la orele de vârf, arată una din capcanele dezvoltării nearmonioase. S-a crezut că dacă va avea fiecare mașina lui, va fi rezolvată problema transportului, nemaifiind nevoie de dezvoltarea celui public. Nimic mai greșit! Chiar și în Mangalia, un oraș mic, la orele de vârf, în anumite puncte din oraș, apar ambuteiaje la fel ca în marile orașe, ca să nu mai vorbim de perioada verii, când, pentru a trece prin intersecția dintre str. Portului și str. Oituz, trebuie să stai bine cu nervii.

Transportul public actual, dezvoltat oarecum acceptabil, cu microbuze, pe axa sud-nord a orașului, până în stațiuni, satisface doar pe jumătate nevoia de transport public a orașului, axa est-vest rămânând neacoperită. Dezvoltarea orașului cu noi cartiere se face în momentul de față numai spre vest, către celelalte puncte cardinale fiind oprită natural: la est-marea, la nord-lacul Mangalia, la sud-bazinul maritim al șantierului naval. Se impune, deci, dezvoltarea unor linii de transport în comun pe axa est-vest a orașului, deoarece mulți locuitori din zona de case a vestului orașului și-ar dori un mijloc de transport în comun, cu un trafic precis, pe strada Oituz, până în extremitatea vestică a orașului și înapoi, până în zona centrală, la moschee. De asemenea, o altă linie de transport se impune între cartierul Coloniști și zona centrală a orașului, la sensul giratoriu.

Mi-aș dori ca viitorul primar să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei regii de transport în comun, aflată în subordinea directă a primăriei. Un exemplu care îmi place în mod deosebit este sistemul de transport public din orașul francez Montpellier, unde s-au introdus tramvaie electrice și puncte de închiriere a bicicletelor, acest lucru ducând la reducerea aglomerărilor de autoturisme și la aerisirea deosebită a orașului. 

M-aș bucura dacă românii din Montpellier ar pune comentarii, la subsolul articolului, despre acest lucru, pentru o mai bună informare.

Tramvai în Montpellier. Mi-ar plăcea să văd astfel de tramvaie
circulând în Mangalia și prin stațiuni.
Sursa:urbanrail.net

Alt tramvai modern în Montpellier. Sursa:urbanrail.net

Autobuz electric în Viena. Ar putea circula și prin stațiunile din sudul litoralului.
Sursa: siemens.com

Un minibus electric, care ar putea circula între stațiuni pe perioada verii.
Sursa: alibaba.com

Mi-ar plăcea, de asemenea, să văd și o garnitură de autobuze electrice, ca în Viena, pe străzile Mangaliei, făcând legătura între toate stațiunile din sudul litoralului, de la Olimp până la Vama Veche. Pe timpul verii, s-ar putea circula cu niște microbuze electrice, fără geamuri, ca în imaginea de mai sus, dând o atmosferă plăcută, de vacanță, orașului nostru, oraș îndrăgit de mulți oameni din țară, dar și din străinătate. 

Părerea mea este că aceste investiții ar duce mult la creșterea calității vieții în orașul nostru, aerisind orașul, reducând traficul și poluarea. Trebuie doar ca cei care vor fi la butoanele gestionării banului  locuitorilor, să înțeleagă că a trecut vremea hoției și că trebuie să se pună în slujba comunității.

Acești oameni vă votează. Tot ei stau acum la coadă, ca să vă pună la dispoziție banii lor.
Cheltuiți-i cu discernământ și vă vor vota și în mandatul viitor!

Voi reveni cu noi idei de modernizare a vieții orașului nostru. Aștept părerile dumneavoastră, exprimate, pe cât posibil, într-un limbaj civilizat.

Pentru a vedea și celelalte articole, în partea dreaptă a paginii, sus, aveți Arhiva blog.

Cine urâțește Mangalia? Noi argumente pentru dărâmarea zidului de pe faleză

Postarea anterioară, numită „Cine urâțește Mangalia?”, a depășit 1000 de vizualizări aseară, la aproape trei zile de la lansarea pe internet, aceasta și datorită preluării ei de către ziarul online Mangalianews, dar și de către un ziarist de investigație, foarte cunoscut și apreciat pentru lupta lui împotriva corupției, Alex Căutiș, care este legat profund sufletește de Mangalia, fiind orașul în care s-a născut și a copilărit.

Au văzut acest material oameni din toată țara, preponderent din Mangalia, dar, din statisticile blogului, au fost și oameni care acum sunt departe de România, aflați în diferite colțuri ale lumii. Am făcut o decupare din aceste statistici, pentru a vă arăta că sunt interesați de ceea ce se întâmplă în orașul nostru nu numai cei ce locuiesc acum în el, ci și oameni care s-au născut aici sau au fost în vizită în concediu și le-a plăcut orașul, nedorind să fie mutilat de o arhitectură aberantă, de mizerie și delăsare.

Principalul argument al construirii zidului: să nu cadă copiii.
Oare nu cumva va fi mai periculos pentru copii acum, când sigur se vor cocoța pe el?
Sursa: mangalia.tv

Decupare cu statisticile blogului, care arată interesul românilor
de pretutindeni pentru ceea ce se întâmplă în Mangalia.

Din cele peste o mie de persoane care au văzut această postare, imensa majoritate a comentariilor au fost de acord cu cele înfățișate, o singură remarcă negativă a fost făcută la adresa mea, spunând că ar trebui să amintesc de primarii anteriori, care au aprobat construcția unor diguri de proastă calitate și a clădirilor urâte din fața hotelului President. 

În primul rând mulțumesc celor care au apreciat și distribuit articolul „Cine urâțește Mangalia?”, pentru o conștientizare cât mai largă a ceea ce se întâmplă în oraș, dar doresc să răspund și acestui unic răspuns negativ. În primul rând, acest blog l-am creat pentru a comunica direct cu cei care candidează la funcția de primar, pentru următorul mandat de patru ani, în intenția de a le arăta ce mă nemulțumește pe mine, personal, ca cetățean plătitor de impozite și taxe la bugetul local, oferind și sugestii pentru remedierea lucrurilor negative, cum ar fi noroiul sau praful din oraș, capacele de canalizare, gunoaiele de pe diguri și de pe plajă, gropile din carosabil, toate aceste „mărunțișuri” care ne agasează pe toți, zilnic, în peisajul stradal.

Am scos în evidență complexul de clădiri urâte, cu aspect de hală industrială, din fața hotelului President, pentru a deschide ochii celor  care aprobă construcția unei clădiri, să aibă grijă pe viitor ce lucrări aprobă, deoarece acest lucru se răsfrânge asupra întregii comunități. Eu am remarcat chiar că declinul hotelului President a început după apariția acelui complex de clădiri urâte, ajungând, încet, încet, o clădire în paragină, anul trecut. Evident că oamenii nu se simt bine în acea ambianță de clădiri industriale și instinctiv o ocolesc, indiferent câți bani a băgat proprietarul în ea. Dacă aș fi proprietar al hotelului President, aș demola fără ezitare acel complex de clădiri monstruoase, cenușii, din fața lui. E absolut aberant să așezi acele clădiri urâte între hotel și imaginea mării și nu înțeleg de ce nu-și dau seama de acest lucru și oameni cu pregătire specială în domeniu, arhitecți, urbaniști, proprietarul însuși, care e cel mai interesat ca afacerea să-i aducă profit.

În ceea ce privește aprobarea construcției, amintesc sintagma „a semnat ca primaru`”, a cărei etimologie își are explicația în ceea ce se întâmplă în realitate: documentele finale care ajung la primar sunt contrasemnate de specialiștii din primărie pe domeniul respectiv, asta presupunând că fiecare specialist care a fost angajat în biroul respectiv, a fost angajat pe criterii de competență profesională și este expert pe acel domeniu. Așa este și normal, primarul neputând, omenește, să fie specialist în toate domeniile: construcții, arhitectură, peisagistică, hidrotehnică, turism, sociologie, drept, etc. De aceea am și pus titlul articolului cu semnul întrebării, pentru că acest lucru trebuie să dea de gândit celor care aprobă astfel de construcții.

La fel se întâmplă acum și cu controversatul zid de pe faleză, pe care în articolul trecut l-am dezbătut tangențial, și pe care vreau să-l discut pe larg în rândurile următoare.

Din discuțiile avute cu oamenii pe internet, am remarcat noi argumente împotriva construirii acelui zid. Iată care sunt ele:

Imaginați-vă că în scurt timp acest zid va fi plin cu graffiti.
Va fi o imagine plăcută pentru turiști sau pentru locuitorii Mangaliei?

Faleza din Bournemouth, imagine trimisă de foști locuitori ai Mangaliei, stabiliți în UK.
Orașul este, în multe privințe, similar Mangaliei. Pentru comparație.
Sursa: Cristina Badea

1. Ideea că ar servi de parapet, pentru a nu cădea copiii. Mulți o consideră falsă, pericolul fiind de fapt acum, când, un copil cocoțat pe el, la 80 cm înălțime, prin dezechilibrare, ar putea cădea pe panta din aval.

2. O suprafață de zid netedă, de asemenea lungime și la așa înălțime, va fi o tentație irezistibilă pentru mâzgălitorii de graffiti, acesta fiind în scurt timp acoperit cu mâzgăleli. Va fi oare o imagine plăcută pentru turiștii din hoteluri și pentru localnici acel graffiti?  Probabil că singura satisfacție a locuitorilor Mangaliei va fi că acele graffiti vor conține nenumărate înjurături la adresa constructorilor lui. Va angaja primăria o firmă de pază care să păzească zi și noapte zidul? Probabil că da, dar asta înseamnă „alți bani, altă distracție”, adică din banii noștri, ai tuturor!

3. Un argument foarte puternic pentru neconstruirea acelui zid se referă la stratul de aer ozonificat, care ar fi astfel împiedicat să se răspândească în mod benefic peste oraș. Redau mai jos, textual, această părere, deoarece mi s-a părut unul din cele mai solide argumente. Ea aparține lui Mihai Gutanu, un om care nu locuiește în Mangalia, dar care iubește enorm orașul nostru:

Orice balneolog, orice pneumolog ați consulta, v-ar spune că suntem bătuți în cap dacă ridicăm un asemenea zid. Aerosolul este un gaz greu din cauza vaporilor încărcați cu cristale de sare ( iod, brom,clor,calciu în stare naturală - un gaz care plutește la 1 - 2 metri deasupra apei. Acest gaz este ușor de resorbit în sistemul limfatic din această cauză, fiind greu nu îl expirăm în întregime și rămâne în plămâni. Cristalele acestui gaz sunt ionizate NEGATIV ( au sarcina electrică minus ) când depășesc bariera litorală. Orice obstacol le neutralizează, iar primul obstacol pe care trebuie să îl întâlnească acești vapori trebuie să fie alveolele din plămâni, pentru a-și face efectul benefic organismului. Orașele care au o faleză în unghi de 45 de grade, ridică optim acești vapori și-i împrăștie câteva sute de metri în adâncul orașului. Dacă ai o faleză abruptă la 75-80-90 de grade, cum e în Scoția sau în Norvegia, vântul face ca acest gaz greu să se vălurească la baza stâncilor, iar cristalele se pierd căzând pe solul care le neutralizează. Dacă nu ai deloc faleză, ca la Mamaia, atunci aerosolul coboară pe sol parcurgând circa 100 de metri de plajă, în coborâre de la 1 - 2 metri înălțime în larg, până la zero. Doar faleza de la Yalta, Eforie, Mangalia, Odesa și Balcic sunt propice aerosolului care îți pătrunde noaptea în camera de hotel, pentru că "saltă" peste povârnișul falezei care pornește cu unghiul potrivit din buza mării. Pericolul cu acest zid este ca aerosolul să se vălurească la baza zidului și s-a pierdut. Varianta optimistă este ca măcar partea de sus a pernei de gaz să treacă zidul, pentru că altminteri acest zid va fi spart cu pickhammer-ul imediat ce se va constata dezastrul.

Să sperăm că aceste noi argumente vor cântări în luarea unei decizii corecte. A greși e omenește dar a persevera în greșeală, în ciuda tuturor evidențelor că ai greșit, mi se pare nedrept pentru locuitorii Mangaliei, care sunt finanțatorii acestui proiect, chiar dacă actualul edil a spus că acesta este proiect cu finanțare europeană; și banii bătrânei doamne Europa, tot din cotizațiile locuitorilor ei sunt, România pompând în bugetul comunitar miliarde de euro, anual.

Cetățenii Mangaliei, înghesuindu-se să-și plătească conștiincioși impozitele.
Din respect pentru ei, conducătorii urbei trebuie să gospodărească atent fiecare bănuț.
 Sursa: George Balaur

Aștept opiniile dumneavoastră, atât ale celor care sunt contra acestui controversat proiect urbanistic, dar și ale celor care-l susțin, pentru un echilibru al dezbaterilor. V-aș ruga să folosiți, pe cât posibil, argumente logice, raționale și un limbaj civilizat. Mulțumesc!

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.

Cine urâțește Mangalia?

Mangalia avea o zonă de promenadă foarte frumoasă în anii 70-80 ai secolului trecut, când fusese construit hotelul Scala,  care avea la parter cofetăria, de pe a cărei terasă puteai să admiri marea. Imaginea mării, cu vapoarele plutind în larg, cu iahturile navigând cu pânzele în vânt, aceasta este principala bogăție turistică a Mangaliei, așa cum la munte mergem pentru imaginea muntelui înverzit sau înzăpezit iar în Africa pentru nisipul dunelor și plimbarea cu cămila.

După construirea hotelului President, obișnuiam să mă duc cu familia, cu rudele sau cu prietenii, veniți din alte zone ale țării, la cofetăria Jolly, de la parterul complexului President, unde le arătam și situl arheologic de la subsol. Toți se simțeau bine în acel loc, de unde puteau admira marea, pe geamul mare și rotund, ca un hublou, al cofetăriei. Spuneau că este o zonă frumoasă și ne felicitau pentru că locuim într-un oraș curat și modern. Vara, în serile călduroase, puteam bea o bere pe terasa din fața hotelului President, de unde, la fel, se putea admira marea cu pânzele albe ale iahturilor.

La scurt timp de la construcția hotelului President, s-a construit și complexul de clădiri urâte, cenușii, din fața lui, cu aspect de hală industrială, obturând total imaginea mării, atunci când te afli pe Aleea Teilor sau în cofetăria Jolly. N-am mai fost în acea zonă, mai ales de când cofetăria a fost subînchiriată unor oameni care nu prea aveau ce căuta acolo, care au pus afară niște boxe din care se auzea un zgomot puternic, care cu greu s-ar fi putut numi muzică, locul semănând mai degrabă cu o crâșmă oarecare dintr-un cartier prăfuit, total neadecvat locului, un hotel de patru stele.

O clădire urâtă, cu aspect de hală industrială,
care nu are ce căuta în acest peisaj.
Se vede cum maschează imaginea mării.

Aceeași clădire, văzută din ușa cofetăriei Jolly.
În loc ca turiștii să vadă marea, văd o clădire monstruoasă,
cu o arhitectură total inadecvată pentru acest loc.

Asta văd turiștii, când coboară pe lângă această clădire urâtă.
Aceste gunoaie există de ani de zile dar nimeni nu pare deranjat de ele.

Așa arată curtea acestei clădiri, într-o zonă de hotel de 4 stele,
 zonă de maximă circulație a turiștilor. Vă place? Mie, nu!

În continuarea curții de mai sus, aceeași urâțenie cu gri de zonă industrială.
Absolut nepotrivit pentru o zonă de maximă circulație turistică.

Nu știu cine a aprobat construcția acestui complex de clădiri cenușii, cu aspect industrial, dar a făcut un rău imens pentru urbanistica Mangaliei în acea zonă.
Construcția zidului actual pe Aleea Teilor, pe faleză, cum spunem noi, locuitorii Mangaliei, adaugă un element în plus de urâțenie întregii zone de promenadă. Nu știu dacă se mai poate face acum ceva în privința îndepărtării acestor clădiri urâte, a căror arhitectură nu are nimic cu arhitectura specifică Dobrogei, și care obturează imaginea mării, imagine pentru care vin turiștii în oraș, dar, dacă nu este prea târziu, cred că trebuie stopată imediat construcția zidului care se ridică chiar în aceste momente pe faleză. 

Noul zid care se construiește pe faleză. Care este rolul lui practic și estetic?

Așa arăta faleza în anii 70.
Credeți că va fi mai frumoasă cu zidul din imaginile de mai sus și mai jos??
Sursa:mangalia.tv

Noul zid care se construiește pe faleză.
Care este rostul lui practic și care este rolul lui estetic?
Se vede cum obturează imaginea mării.

Protestele de pe internet ale oamenilor cred că sunt un motiv suficient ca să se înțeleagă de către cei ce conduc acum urbea, că acel zid nu este dorit. Să nu urâțim și mai mult acea zonă, care și pentru noi, cei ce locuim în Mangalia, este o zonă de relaxare și de practicat sport.

Înainte de a construi ceva nou, cred că trebuie întreținut ceea ce există deja. Nu știu dacă actualul primar mai are timp să se plimbe pe diguri sau prin zonele de promenadă ale orașului. Dacă nu are timp, fiind ocupat cu alte treburi mult mai importante, îi pun la dispoziție mai jos niște imagini cu locuri care trebuie reparate și întreținute. Aceste imagini le-am făcut azi, duminică, 20 martie 2016, special pentru a arăta că trebuie în primul rând să întreținem ceea ce deja există, abia după aceea  să mai construim altceva și, atunci când construim ceva, să avem grijă ce punem în loc, ca să nu urâțim mai mult orașul.

Digul din fața hotelului Paradiso. Această grămadă de nisip,
luat de vânt, există de ani de zile. Cine este responsabil cu curățarea ei?

Același dig, care se distruge rapid din cauza furtunilor. Cine se ocupă de reparația lui?

Același dig. Aceste gunoaie există tot timpul, fiind luate doar de copii,
când se organizează acțiuni de ecologizare.

Digul ce pleacă de la hotel President. Aceste gropi se tot înmulțesc de vreo doi ani.

Portul turistic, în imediata apropiere a scenei festivalului Callatis.
Aceste gunoaie există și vară, și iarnă.

Gropi pe digul ce merge la far.

Digul ce merge spre farul genovez este total distrus.

Farul genovez, lăsat în paragină de ani de zile. Este un simbol al orașului,
 cu care turiștii vor să facă poze, ca amintire din Mangalia.

Digul ce protejează plaja principală se distruge încet dar sigur.

Gunoaie pe plajă, ceva la ordinea zilei în sezonul rece.

Digul invadat de nisip, după furtuni.

Parcul de minigolf, nici n-a fost terminat bine și a ajuns o
ruină deplorabilă, în plină zonă turistică.

Sistemul de iluminare de pe promenada ce merge către
portul turistic a fost vandalizat în totalitate.
Pentru o nație de vandali, cum suntem, trebuie înlocuit
cu altceva, mult mai înalt, și mult mai solid.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este curățenia zonei plajelor și a digurilor, atât pe timpul verii cât și pe perioada de extrasezon. Digurile sunt îmbâcsite cu gunoaie de plastic aproape tot timpul, fie vară, fie iarnă, cele câteva acțiuni de curățenie făcute cu elevii, la care am participat și eu cu copiii  mei, de câteva ori, nefiind o rezolvare de durată a problemei. Este o zonă care se pare că nu este cuprinsă în aria de responsabilitate a nimănui, de aceea gunoaiele se adună tot timpul, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva, după cât se pare.
O sugestie ar fi ca aceste zone să fie atribuite pentru curățenie unui grup de oameni care primesc ajutoare sociale. Am văzut astfel de oameni, tineri și bine hrăniți, care, după ce-și fac plinul la cantina socială, vin și sparg semințe și fumează în plin centru al orașului, aruncând chiștoacele și cojile pe jos. N-ar fi mai bine să se acorde aceste ajutoare numai după ce fac curățenie pe aceste zone, care se pare că au rămas ale nimănui?

Farul genovez, punct de atracție pentru turiști,  și loc de făcut poze, poate fi transformat, cel puțin pe timpul verii, într-un loc de informare turistică, unde să se vândă pliante istorice și albume fotografice  cu orașul, vânzătorul respectiv fiind și paznic al farului, pentru a descuraja eventualii „vandali”, care-l distrug tot timpul. Dacă aceste sugestii nu sunt bune, aștept propuneri, n-am pretenția că le știu eu pe toate, sunt un simplu om, ca și dumneavoastră, dar mă simt foarte deranjat de ceea ce se întâmplă în orașul în care locuiesc, altfel nu aș pierde acest timp, pentru a vă arăta aceste lucruri.

În concluzie, vreau de la viitorul primar să țină cont de sugestiile cuprinse în această postare și să cuprindă în responsabilitatea cuiva și zonele de plajă și diguri, pentru a se întreține curățenia, atât pe perioada verii, cât și pe cea a iernii.

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.