Mai puțină politică și mai multă autogospodărire!

Plecând de la definiția politicii, care este arta sau știința de a guverna un stat, să facem o scurtă analiză  a ceea ce se întâmplă în zilele noastre în România, în sfera politică, cu aplecare spre situația din zona locală a fenomenului: arta sau știința de a organiza viața unei cetăți, a unui oraș. Partidele, părți ale întregului politic, ar trebui să fie departajate de ideologii, de idei, de orientări, de filozofii politice. Dreapta să susțină ideile de capitalism, economie de piață liberă, concurență economică, drepturile individului, iar stânga să promoveze drepturile comunităților, de regulă cele mai dezavantajate din punct de vedere economic, social sau educațional, ideea de dreptate socială, drepturile salariale, concediile (de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată), timpul de lucru, timpul de odihnă și celelalte drepturi, conexe acestora. Alături de aceste două mari orientări politice, care prin alternanța la putere, creează echilibrul dinamic al evoluției societății omenești, mai sunt partidele ecologiste, care promovează ideea armonizării activității umane cu viața și funcționarea ecosistemelor naturale și, ultimele, dar nu cele din urmă, partidele care se adresează mai mult sentimentelor decât rațiunii, cum ar fi cele care susțin ideile naționaliste sau xenofobe.

Din păcate, chiar la nivel național, partidele nu au fost promotoarele unor idei de organizare economico-socială a societății românești, ci au fost, cel puțin până în momentul de față, niște grupuri, care au promovat, cu precădere, propriile interese financiare obscure, începând cu tot felul de privilegii, la care un oficial nordic nici nu visează măcar, și terminând cu ideea pensiei speciale pentru parlamentari, larg dezbătută în mediile de informare în ultima perioadă.

Cum își pot partidele promova și implementa ideile într-o comunitate mică, de 30.000 de locuitori,  ca  Mangalia?

Evident, partidele de dreapta susținând și promovând inițiativa privată, ajutând micii și marii investitori, reducând birocrația și taxele locale, iar partidele de stânga promovând ajutoarele pentru păturile defavorizate ale societății, sprijinirea celor de vârsta a treia și a celor cu venituri reduse. Ambele tabere, și cei de dreapta și cei de stânga, ar trebui să promoveze acele acțiuni care au ca scop final creșterea bunăstării generale a comunității, cum ar fi, de exemplu, ordinea și curățenia publică, sprijinirea activităților sportive și culturale sau stimularea investițiilor localnicilor în economia orașului.
Din păcate, și la nivel local, partidele nu au fost altceva, timp de un sfert de secol, decât prelungirea tentaculară în teritoriu a grupurilor de interese centrale, având ca principal scop acumularea de bani, din contractele primite de firmele-căpușă, abonate la fondurile publice. Recentele dezvăluiri ale D.N.A.-ului arată cât de departe de ceea ce ar trebui să facă este clasa politică românească.

Un alt indiciu că aceste interese sunt transpartinice, și la nivel local, este fenomenul traseismului politic. Un personaj politic cu ferme convingeri de stânga, devine peste noapte un fervent susținător al ideilor de dreapta și se înscrie într-o astfel de grupare fără nici cea mai mică jenă.

Politica practicată pe plan local a fost oglinda politicii practicate pe plan național: jaf din banul public la drumul mare! În ultimele două mandate am fost martorii unui fenomen pe care l-am putea numi „războiul dintre primarul în funcție și consilierii locali”.

Miza acestui război fiind câștigarea următorului mandat, fiecare parte beligerantă se străduiește să hiperbolizeze greșelile adversarului și  să minimizeze propriile greșeli, într-un spectacol mediatic infantil, grețos și penibil, trecând pe ultimul loc interesul comunității. Oameni maturi, care prin comportamentul lor public ar trebui să fie niște exemple pentru ceilalți, se comportă ca niște copii de vârstă preșcolară, arătând cu degetul acuzator spre partea adversă, dar nezicând nimic despre greșelile proprii.

Proiecte mari, frumoase, care ar avea ca finalitate modernizarea energetică a localității, pe care le-am prezentat în articolele anterioare, care s-au aplicat sau se aplică în momentul de față în orașe europene sau chiar românești, sunt trecute cu vederea de edilii noștri, aceștia preferând de opt ani de zile să se axeze pe proiecte neesențiale pentru comunitate, dar aducătoare de venituri pe ușa din dos pentru cei aflați la gestionarea bugetului.

O inițiativă cu aparență de grijă pentru un segment de populație defavorizat, acela al oamenilor vârstnici, a fost acordarea de diplome și bani pentru cei care împlineau o anumită vârstă: 60, 70, 80 de ani, ca și cum împlinirea acestor ani de viață ar fi un merit în sine.  Mizându-se pe faptul că nimeni nu ar putea să se opună unei astfel de inițiative, fiind vorba de „oameni în vârstă, cărora trebuie să le acordăm respectul nostru, bla, bla, bla,” rostogolindu-se la microfon fraze laudative și apreciative la adresa celor premiați, acest lucru nu a fost de fapt decât o subtilă mituire electorală, de-a lungul întregului mandat, a acestor oameni, cu scopul de a-i lega emoțional de primarul aflat în funcție și de a-i determina psihologic să-l voteze în următorul mandat.
„E băiat bun, dom`le, ne-a dat premii, ne-a dat diplome, îl votăm tot pe el, c-a fost băiat de treabă!”- aceasta este gândirea pe care încearcă s-o inducă în masa de pensionari această măsură. În realitate, cine are ochi de văzut și urechi de auzit, va observa, din limbajul corporal al celor care premiază, că nici ei nu cred în ceea ce spun, acest limbaj transmițând mesajul: „Fraierilor, în realitate puțin ne pasă de voi, vă mituim doar ca să ne alegeți tot pe noi la următoarele alegeri!”

Politica nu are practic ce căuta în actul administrativ al unei localități. Din războiul permanent al celor aflați la cârma orașului nu are de pierdut decât populația, care așteaptă asfaltarea unei străzi, introducerea apei și a canalizării într-un cartier, construirea unei săli de sport sau repararea unei școli. Evident că disputele „politice” numai politice nu sunt, ele nefiind confruntări de idei ci lupte crâncene pentru a acapara contractele din banul public. În acest mod, proiectele care sunt într-adevăr urgente pentru populație, sunt amânate la nesfârșit pentru că nu corespund criteriilor de selecție ale celor aflați la conducere, care urmăresc alte obiective decât locuitorii orașului.

Poate că cel mai eficient mod de a folosi banii comunității ar fi un contract de management, cu termeni clari de execuție și responsabilități pentru cei aflați la conducere, prin care să răspundă inclusiv penal pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Într-o societate comercială, dacă managerul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, este imediat penalizat și i se poate desface contractul de muncă. Într-o primărie, după un mandat dezastruos, în care edilul șef a risipit bugetul pe lucrări care nu erau prioritare și nici necesare, nu este sancționat în nici un fel de comunitate, ba, mai mult, candidează pentru un nou mandat, pentru a-și desăvârși opera de distrugere a orașului.

De aceea politica, așa cum este ea înțeleasă în România, face mai mult rău decât bine unei comunități.

În concluzie, ceea ce doresc de la primarul următorului mandat, este să înțeleagă faptul că vremea hoțiilor a trecut și să promoveze proiectele care sunt cerute de populația orașului și nu pe cele care risipesc bugetul pe lucrări inutile, dar care pot aduce bani pe căi ocolite în propriile buzunare. Adică mai multă administrație, și mai puțină politică, dacă se poate, chiar deloc!

Puteți vedea celelalte postări, pe această pagină, sus, în dreapta, pe Arhiva blog.                    

Transparență maximă!

Instituțiile românești, copiate după cele ale democrațiilor consolidate, din țările europene, respectă, în marea lor majoritate, doar forma acestora, căci fondul continuă să fie, în mare măsură, de tip fanariot, în care domnește dictatura persoanei aflată în funcția de conducere maximă a acelei instituții, dezordinea, bunul plac, disprețul pentru lege și punctualitate, aroganța față de cetățeanul contribuabil și omniprezentul abuz.
Regula de bază în instituțiile românești este opacitatea aproape totală în privința deciziilor executive și a actelor ce le însoțesc, de la misteriosul contract al guvernului încheiat cu firma Bechtel, pentru construirea autostrăzilor, până la contractele semnate de un primar oarecare cu o oarecare firmă de consultanță juridică, sau un banal contract al unei primării cu o firmă de salubritate.
Într-o societate cu adevărat civilizată, unde funcționarul public este la dispoziția cetățeanului, toate cheltuielile publice ale acelui funcționar, de la prim-ministru până la primarul celei mai mici localități, sunt publice, pe internet. Este bine cunoscut exemplul vice-prim ministrului suedez, Mona Sahlin, pe  a cărei listă de cheltuieli au apărut două batoane de  ciocolată Toblerone, trebuind pentru acest lucru să-și dea demisia, cazul fiind foarte mediatizat în presa scandinavă, sub denumirea „afacerea Toblerone”. Pentru a vedea cât de departe suntem de adevărata civilizație a unei bune funcționări a instituțiilor statului, citiți până la capăt acest articol.

Pentru cei ce sunteți cetățeni contribuabili la bugetul localității dumneavoastră, trebuie să știți că, în virtutea acestei calități, aveți și dreptul de a vi se pune la dispoziție orice informație de interes public, prin aceasta înțelegând și orice document în baza căruia instituția angajează plăți din acest buget, la care dumneavoastră sunteți contribuabil. Adică, mai pe scurt, dacă primăria încheie un contract cu o societate, indiferent pentru orice serviciu sau lucrare publică, dumneavoastră, în calitate de  coproprietar al acelui buget, aveți dreptul să vi se pună la dispoziție acel contract. Legea care vă permite acest lucru este aceasta. Pentru a vedea ce conține, dați click pe ea:

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la 

informatiile de interes public, consolidata 2009

Din păcate, în România, după cum am zis mai devreme, populația este timorată, intimidată și abuzată când trebuie să aibă o relație cu o instituție publică, deși ea contribuie la bugetul acelei instituții și este îndreptățită să aibă acces la orice informație care privește gestionarea bugetului al cărei coproprietar este. Umilit de veacuri de toate stăpânirile care au trecut peste el, cetățeanul român și-a modificat profund ADN-ul responsabil cu verticalitatea coloanei vertebrale, preferând s-o țină cocoșată și să-și repete-n gând zicala care ne caracterizează, ca nație: „Capul plecat, sabia nu-l taie!”

Plecând de la această atitudine umilă a cetățeanului, se naște atitudinea funcționarului public, care începe să creadă că el este stăpânul și nu slujitorul cetățeanului. Concluzia a ceea ce am scris până aici este aceasta: „Capul plecat, este mai bine tăiat!”

De la această atitudine umilă a cetățeanului, care se duce în fața funcționarului dintr-o instituție cu o floare în mână, cu o ciocolată, cu „o mică atenție”, rugându-l să-i rezolve problema, se naște atitudinea sfidătoare a celui din urmă.

Circulă, de ceva vreme, pe internet, un video realizat de unii membri ai consiliului local, în care îi solicită primarului aflat în funcție, un contract pe care instituția l-a încheiat pentru niște servicii de consultanță juridică. Vă invit să vizionați acest video, dacă nu l-ați vizionat deja până acum, și să trageți singuri concluziile, la final.

Sursa: youtube.com

Întrebările pe care le pun sunt următoarele:

1) înainte de încheierea acelui contract, membrii Consiliului Local nu erau îndreptățiți, în calitate de membri ai puterii legislative  locale, să știe ce conține acel contract, semnat de primar, ca reprezentant al puterii executive locale?

2) are primarul, legal, dreptul să semneze orice contract de servicii și lucrări publice, fără a avea acordul sau avizul Consiliului Local?

3) acele contracte, semnate de primar, sunt rezultate în urma unor proceduri legale de licitație, prin care societățile prestatoare de servicii sau lucrări publice au câștigat acele lucrări?

Sunt întrebări legitime pe care și le pune orice cetățean contribuabil și aș fi încântat dacă compartimentul juridic al primăriei ne-ar lămuri în privința acestor aspecte.

Un alt aspect pe care l-am remarcat în cadrul ședințelor consiliului local, este faptul că se desfășoară într-un mod total dezorganizat. Nu se respectă ordinea de zi, nu se lasă vorbitorul să-și expună punctul de vedere până la capăt, se intervine cu aluzii, jigniri, cu divagații care nu au nici o legătură cu subiectul în cauză, se țipă, se urlă, se umflă venele pe gât, cu acuze reciproce de „hoțul strigă hoții”, ceea ce ne face pe noi să credem, ca privitori, că în spatele deciziilor luate în ședințele de consiliu, se ascund alte interese, pe care noi, neavând acces la toate amănuntele problemelor, nu le cunoaștem. La una din aceste ședințe am participat și eu, împreună cu un grup mai mare de părinți ai elevilor care învață la Școala nr 5. Pentru că discuțiile s-au desfășurat așa cum am arătat mai sus, o bună parte din părinți am părăsit sala înainte de terminarea subiectului privind Școala nr. 5. Dacă toate ședințele consiliului local se desfășoară în această atmosferă înveninată, este explicabil de ce mulți consilieri pleacă înainte de terminarea subiectelor. Mai mult decât atât, am observat cum chiar primarul în funcție, în loc să inducă o atmosferă de calm și relaxare ședinței, ca mediator între executivul local și legislativul local, domnia sa vorbea pe tonul cel mai ridicat, inducând și celorlalți o stare de nervozitate și încordare. În calitate de „mascul alfa”, ca să mă exprim mai metaforic, primarul are un rol decisiv în modul în care se desfășoară astfel de ședințe. Un ton isteric, acuzator, nevrotic, va induce celorlalți nervozitate, iritare și dorința de a răspunde pe același ton. Un ton calm, relaxat, cu respect deplin față de audiență, va induce o atmosferă relaxată, calmă, de respect reciproc între participanții la ședință.

Concluzia acestei postări este următoarea: 

Doresc de la viitorul meu primar să practice o maximă transparență în privința tuturor cheltuielilor care se fac din bugetul comunității, să pună la dispoziția cetățenilor, pe internet, toate contractele și toate documentele anexe care arată detaliat toate sumele de bani cheltuite din buget.

Să respecte legea liberului acces la informațiile de interes public și să pună la dispoziția oricărui cetățean orice document pe care acesta îl solicită.

O maximă transparență a actului decizional și a documentelor ce-l însoțesc, este în primul rând în avantajul primarului, care va elimina astfel orice suspiciune asupra integrității sale morale și a legalității acțiunilor sale.

Este inadmisibil ca în epoca internetului să avem astfel de episoade penibile, în care membrii consiliului local să solicite niște documente pe care ar fi trebuit, probabil, să le cunoască înainte de a fi semnate.

Ședințele consiliului local să se desfășoare într-o atmosferă de calm și relaxare, de respect reciproc între cei ce participă la ele, fără invective, jigniri și acuzații permanente, acestea urmând să fie probate de justiție, în cazul în care există bănuieli de nelegalitate a actelor decizionale, atât ale primarului cât și ale celorlalți membri ai executivului sau legislativului local.

Puteți citi celelalte articole, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

Să urmați acest exemplu!

În județul Vaslui, în cea mai săracă zonă a țării, considerată și cea mai săracă zonă a Europei, un Om cu O mare, a sfințit locul. Omul se numește Temistocle Diaconu iar locul sfințit se numește comuna Pădureni. Vedem aici ce se poate face dacă o localitate se gospodărește și își face mare parte din lucrări în regie proprie, fără a  direcționa banii comunității către firme ale prietenilor, de unde să primească comisionul de rigoare, așa numitul „para-ndărăt”. Banii comunității rămân în cadrul ei, se folosește forța de muncă locală și, mai mult decât atât, se produc alte fonduri, care se investesc, de asemenea, în cadrul localității, pentru binele întregii comunități. Dacă în cea mai săracă zonă a Europei s-a putut, la fel de bine se poate și în Mangalia, care poate deveni o oază de curățenie, bun simț și prosperitate.

Omul sfințește locul! Comuna Pădureni, județul Vaslui. O comună
ca în Elveția, în cea mai săracă zonă a Europei. Acesta este locul
 „sfințit” de„Omul” Temistocle Diaconu. Sursa: ziarullumina.ro

Urmăriți filmul de mai jos și faceți comparație cu ceea ce se întâmplă în Mangalia de opt ani de zile: locuitori rămași în mijlocul iernii fără căldură, degradarea străzilor, a zonelor turistice, pe care vi le-am prezentat în articolele precedente, a bazelor sportive, a școlilor. În prezent bugetul Mangaliei este direcționat către lucrări dubioase, care ne fac să credem că se realizează doar pentru a se scurge niște bani pe ruta inversă, după cum se procedează în marea majoritate a primăriilor din România.

Click pe:

VIDEO DESPRE COMUNA PĂDURENI, JUDEȚUL VASLUI

După ceea ce ați văzut în acest video, comparați cu ceea ce se întâmplă chiar zilele acestea în primăria Mangalia: certuri cu țipete și urlete nesfârșite între primar și consilieri, străzi neasfaltate, parcuri lăsate în paragină, diguri crăpate, mizerie și delăsare pe zona turistică.

Așa ar fi putut arăta întreaga Românie, dacă primarii tuturor localităților ar fi fost ca acest Om. Dacă aveți despre dumneavoastră părerea că ați putea fi un primar bun, comparați-vă cu acesta și încercați să-l imitați. 

Concluzia acestui articol: Aș dori ca viitorul primar al Mangaliei să realizeze o regie de gospodărire proprie, care să acopere mare parte din lucrările de peisagistică, construcții, curățenie, reparații necesare pe teritoriul municipiului, așa cum a făcut primarul din Pădureni. Dacă acolo s-a putut, se poate și în Mangalia. Să gospodărească cu maximă atenție banul public, pentru binele comunității, nu pentru umflarea unor buzunare private, de la care să aibă și el câștig pe ușa din dos.

Puteți vedea celelalte articole, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

Să izolăm total Mangalia!

E șocant, nu? Da, am pus acest titlu, tocmai pentru a vă atrage atenția și a intra pe această pagină, ca să vedeți despre ce este vorba. De fapt, titlul complet ar trebui să fie: Să izolăm Mangalia din punct de vedere al resurselor energetice și al resurselor vitale! Am să vă explic acum, pe îndelete, de ce trebuie să facem lucrul ăsta. 

Trăim într-o lume interdependentă, în care resursele pentru existență ale unei localități provin din alte părți: alimentele, carburanții, produsele de igienă personală și a locuinței, îmbrăcămintea, medicamentele, aproape totul este produs în altă parte. Pentru a ajunge la noi în oraș, aceste lucruri străbat zeci, sute, mii de kilometri, o bună parte din ele fiind comercializate prin supermarketuri. 

Pentru că trăim într-o lume nesigură, când oricând poate apărea o stare de necesitate (război, invazia refugiaților, cutremur, inundații catastrofale, ierni foarte grele, cu zăpezi mari, etc.), Mangalia este foarte vulnerabilă deoarece depinde de următoarele lucruri:

-podurile de la Agigea, care traversează canalul Dunăre-Marea Neagră. Imaginați-vă că, într-un conflict armat, cele două poduri sunt distruse: Mangalia rămâne izolată de Constanța, principalul oraș de legătură cu exteriorul;

Podul rutier de la Agigea, ca și cel nou, din aval de ecluză, două puncte foarte
vulnerabile pentru orașul Mangalia, în caz de stare de necesitate 
(război, revolte populare, închideri pentru reparații, cutremure,etc)
Sursa: cugetliber.ro

-conducta de gaz care vine din afara orașului, gazul fiind livrat de Gazprom, din Rusia, prin conducta ce traversează Dobrogea și merge în Bulgaria. Imaginați-vă cât de vulnerabili suntem în cazul unui conflict armat cu Rusia, într-o iarnă cu minus 10 grade Celsius, când acest gaz ar putea fi oprit;

-carburanții din benzinării sunt aduși de la rafinăriile din țară. Să ne imaginăm că, la fel, fiind conflict armat, acele rafinării sunt distruse: Mangalia rămâne fără carburanți;

-alimentele de bază și produsele pentru curățenie și igienă personală sunt aduse, în marea lor majoritate, din alte părți ale țării sau ale lumii. Amintiți-vă ce goale erau rafturile supermarketurilor acum trei ani, când autostrada Soarelui a fost închisă datorită viscolului și nămeților de zăpadă.

- energia electrică ne vine prin rețelele electrice din sistemul național de distribuție, Cernavodă fiind cel mai apropiat punct de producere al acesteia. Imaginați-vă, la fel, fie război, fie altă catastrofă ( Doamne ferește!) : Mangalia poate rămâne izolată pe termen lung fără curent electric.

Pentru toate situațiile de mai sus, trebuie ca orașul să aibă și variante de „funcționare de avarie”, adică, așa cum spun strategii, o variantă B.

Am să mă refer pentru început la situația în care, din diferite motive ( război, sancțiuni economice, etc,) se închide conducta de gaz. Acest lucru nu este improbabil, deoarece chiar s-a întâmplat în anii recenți, în Ucraina. Pentru o astfel de situație, aș propune ca variantă B, funcționarea pe bază de peleți a centralelor, dar nu cumpărați din alte surse, ci chiar produși local, din resturi vegetale de pe teritoriul orașului. Aceste resturi pot fi: crengile de la toaletarea arborilor din oraș și din stațiuni, frunzele uscate, buruienile uscate, crengile pomilor din gospodăriile populației, joardele de vie, rumegușul de la atelierele de tâmplărie și mobilă, resturile de la depozitele de lemne, paiele, practic orice material vegetal uscat. Aceste resturi vegetale, o adevărată comoară energetică, la ora actuală sunt pur și simplu aruncate la groapa de gunoi, în timp ce noi îi plătim pe rușii de la Gazprom! Bună afacere, nu?!

Peleți produși din resturi vegetale, o resursă energetică regenerabilă și locală.
Mangalia aruncă acum la gunoi zeci, poate sute de tone din această resursă!
Sursa:stiriagricole.ro

Există utilaje de producție industrială a peleților din astfel de resturi vegetale. Pentru acest lucru, va trebui înființată o regie de gospodărire orășenească, cum a mai fost și înainte, care să aibă ca obiect de lucru și această activitate, alături de amenajarea spațiilor verzi și alte lucrări care sunt necesare pentru gospodărirea spațiului public.

Linie producție peleți. Sursa:ucifocsani.ro

Primăria ar putea cumpăra o suprafață de teren agricol, în imediata vecinătate a orașului, pe care să se cultive salcie energetică, din care, de asemenea, să se facă peleți pentru centralele termice. Salcia energetică se cultivă masiv în țările nordice, în special în Suedia, fiind o plantă excepțională pentru acest lucru, ușor de cultivat și de întreținut, cu cheltuieli minime.

Salcia energetică, o resursă mai ieftină decât gazul
folosită pe scară largă în țările nordice.
Sursa:salcieenergetica.ideideafaceri.ro

Sigur, unii s-ar putea să spună că eu bat câmpii și să zică: „Bine, domnule, acum, după ce am băgat gaze în oraș, vii tu cu elucubrațiile tale cu peleți din gunoaie! În loc să progresăm, dăm înapoi?!”
La o asemenea remarcă, vă pot asigura că acest sistem de încălzire există deja în țările nordice, este mai ieftin decât gazele și are două mari avantaje:

1) este o resursă energetică regenerabilă, aceste resturi vegetale adunându-se în fiecare an;

2) este  o resursă locală, care nu este situată la mii de kilometri distanță, precum gazul.

Vă invit să vizionați un scurt videoclip în care veți vedea cum, în insula Samso din Danemarca, se produce mai multă energie decât este nevoie, una din surse fiind peleții obținuți din resturile vegetale provenite de la fermierii locali, care sunt folosiți la centralele termice.

Dacă Mangalia va aplica acest mod de încălzire, factura locuitorilor se va diminua cu cel puțin 50 %, dacă ne gândim numai la câtă masă vegetală se adună de pe domeniul public, care este aproape gratis, plus că va avea marele avantaj că nu va mai exista niciodată pericolul ca locuitorii să rămână fără căldură, sursa energetică fiind locală și regenerabilă.
Dacă în Danemarca s-a putut, de ce nu s-ar putea și la noi? Suntem noi, românii, mai proști decât danezii? Cine câștigă mai multe medalii la saloanele de inventică, românii sau danezii? Diferența între ei și noi este că ei aleg pe cine trebuie, pentru a le organiza comunitatea. Poate că au și de unde alege...

Pentru a avea energie electrică produsă local, astfel încât să nu depindem de o sursă exterioară orașului, într-o situație de criză, am expus problema deja într-un articol recent. Îl puteți vedea în dreapta, sus, în Arhiva blog, pe luna martie: Să conducă primăria ca pe o afacere...

Pentru situația în care, din diferite motive, nu vom avea carburanți la benzinării, pentru mașinile personale, în situații de criză, cel mai bine este să avem un sistem de transport în comun electric, problemă pe care am expus-o în alt articol, pe care îl puteți revedea aici.

Pentru situația în care nu vom putea avea alimente la supermarket, de asemenea, într-o situație de criză, trebuie să discutăm problema ceva mai detaliat.

Supermarketurile omoară economia locală. Aceasta este o regulă general valabilă, din America până-n Indonezia. Motivul este că imensa majoritate a produselor provin din alte locuri iar banii câștigați de supermarket sunt cheltuiți în altă parte, nu în economia locală. Ca să înțelegeți mai bine acest lucru, vă propun să citiți acest articol, despre orașul Zalău, dar care este valabil pentru oricare alt oraș, inclusiv pentru Mangalia.
Dacă ați citit articolul, acum vă dați seama de ce lucrurile s-au înrăutățit și în Mangalia, încet, încet, timp de 26 de ani.

De aceea trebuie să dezvoltăm o rețea de mici magazine alimentare, prin cartiere, care să vândă alimente produse în satele din împrejurimile Mangaliei. Acest lucru este necesar atât pentru dezvoltarea economiei locale, distrusă de apariția supermarketurilor, dar și pentru a avea alimente într-o situație de criză. 

E posibil ca unii dintre dvs. să considere aceste idei puțin deplasate, mai ales cei care se complac într-o stare de lucruri existentă și nu vor să facă efortul de a trece la o stare mai bună. Trebuie totuși să ținem cont de faptul că trăim într-o lume în care schimbările de orice fel se petrec cu o viteză amețitoare și este bine să fim pregătiți, în permanență, ca orașul nostru să facă față oricărei crize care ar putea apărea din senin, așa cum s-a întâmplat și în alte locuri de pe glob, până nu demult, foarte liniștite. Gândiți-vă la un sat din munții Apuseni, care își duce existența de veacuri, numai cu ceea ce se produce local: apă, hrană, îmbrăcăminte, materiale de construcții, etc. Acel sat este foarte puțin afectat de crizele care afectează orașele care trăiesc într-o lume mondializată, pe când un oraș foarte prosper odinioară, ca Detroit, de pildă, a ajuns acum o ruină, un oraș fantomă, pentru că s-a bazat pe o singură latură economică: industria auto. Despre acest lucru, vă invit să citiți un articol de-al meu ceva mai vechi, aici.

Titlul articolului ar putea suna mai bine așa: Să trăim cât mai mult din propriile noastre resurse, pentru a fi cât mai puțin vulnerabili la crizele din exterior. 

Deși poate că unora li se pare cam apocaliptic ceea ce am scris aici, vă rog să vă gândiți că acum câțiva ani de zile și locuitorii Siriei se bucurau de o țară considerată ca fiind una dintre cele mai stabile din lume. 

 Acest articol este dedicat tuturor locuitorilor Mangaliei, pentru a conștientiza că trebuie să dezvoltăm o economie locală puternică, alături de noile tehnologii din energie. Totuși, pentru că este adresat în special candidaților la funcția de primar, la final le spun și domniilor lor să mediteze la cele citite aici și, dacă ajung în funcția de administrator al banilor comunității, să-i investească în acele direcții care îmbunătățesc viața locuitorilor pe termen lung.

Pentru a citi și celelalte articole, sus, în dreapta paginii, aveți Arhiva blog.

Să lase vrăjeala!

Una din definițiile neoficiale ale marketingului este aceasta: marketingul este arta de a-i convinge pe oameni să cumpere lucruri de care n-au nevoie! Prin această artă suntem convinși să cumpărăm încă o tigaie, deși mai avem acasă încă patru, să cumpărăm încă un cuțit, deși mai avem acasă încă zece, sau să cumpărăm încă o răzătoare de legume, deși ne-am mai julit degetele în alte patru răzătoare, pe care le-am aruncat, apoi, de fiecare dată, cu degetele însângerate, pe geamul bucătăriei.
Tot prin arta marketingului politic putem fi  convinși că un hoț supercalificat, purtător de costum și cravată, (pentru a ne induce ideea că este o persoană onorabilă), merită să fie ales într-o funcție de conducere la nivel central sau local.

Un candidat la funcția de primar este și el „un produs de marketing”, care trebuie înfășurat într-un „ambalaj care vinde”. „Cumpărătorii” sunt cei care, în cabina de vot, vor mâzgăli numele acestui produs, cu ștampila, pe care scrie cel mai drag cuvânt candidaților: VOTAT! Așadar, cetățeanul, fie el turmentat, ca în piesa lui Caragiale, fie treaz, după ce a ascultat „Deșteaptă-te, române!”, își  „cumpără” destinul comunității lui, pe următorii patru ani, din oferta ce i-a fost pusă la dispoziție, prin actul votului său. Dacă are de ales între unul bun și unul rău, după cum îi  consideră fiecare, îl va alege pe cel mai bun. Dacă în această ofertă are două produse aproximativ la fel de proaste, îl va alege pe cel mai mic dintre ele.

Candidatul ideal trebuie să fie, în concepția partidelor ce-l propun, în primul rând arătos, înalt, cu carismă, cu „sex-appeal” (jumătate din votanți sunt de sex opus, nu?), să fie deștept, să fie un bun orator, să-și expună ideile cu limpezime și claritate maximă, pentru a fi înțeles de o masă cât mai mare de alegători, să lucreze bine în echipă, și să fie un bun gospodar. Din păcate, calitatea de bun gospodar, cea mai importantă, nu o putem vedea decât după cel puțin un an, doi, după alegeri, nu înainte, iar pe noi, alegătorii, asta ne interesează cel mai mult, nu câți centimetri măsoară cel ce-și pune munca în slujba comunității, nici cât de bine rostogolește vorbele la microfonul de la tribună. Poate c-ar fi mai bine ca această calitate s-o studiem prin ceea ce a făcut în propria viață, până la această candidatură și, dacă a fost cumva „prea gospodar”, adică dacă averea lui pare a fi dobândită pe căi discutabile, atunci să ne punem un semn de întrebare. Așadar,  cam multe calități se cer pentru un singur om, nu-i așa? 

Fiind greu să găsim persoana care să fie combinația genetică perfectă pentru candidatură, ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă, urmând ca mașinăria marketingului electoral să-i atenueze defectele și să-i amplifice la maximum calitățile: dacă-i mic de statură, îl pozăm de jos în sus și-i punem poza pe stâlpi, la cel puțin doi metri jumate înălțime, ca să pară mai înalt, atunci când îl privește alegătorul; dacă e prea gras, îi facem o ajustare fotoshopică a obrajilor, a cefei și a burții, și-l mai subțiem puțin; dacă natura l-a înzestrat cu o frunte îngustă și cu maxilare puternice, îi mai tăiem din fălci și-i mai adăugăm la frunte, ca să pară mai puțin agresiv și mai mult cerebral; dacă în școală i-au plăcut mai mult cărțile de joc decât alea de citit, îi umblăm puțin și la privire și i-o facem mai expresivă, mai inteligentă, pentru a nu semăna cu un babuin în călduri; dacă are o mină agresivă, răutăcioasă, respingătoare, îi punem un zâmbet postorgasmic de giocondă davinciană și am rezolvat problema! Trăiască fotoshop-ul și nebăgarea de seamă a alegătorului!

Cu ajutorul tehnicii fotografice, orice maimuță poate fi făcută
candidat. Alegători se vor găsi destui, cu condiția ca maimuța
să facă cinste cu mici și bere! Sursa:ro.blastingnews.com

Această imagine prelucrată o punem apoi peste tot, pe bannere, pe stâlpi, pe pliante, pentru a fi inoculată, prin repetiție vizuală, în partea cea mai primitivă a creierului electoratului, cea responsabilă mai mult cu reflexele decât cu rațiunea și gândirea analitică. Rezultă de aici că cel mai nerentabil, din punct de vedere al costurilor marketingului electoral, este un candidat scund, prost, cu maxilare puternice, cu frunte îngustă, cu voce agresivă, fără carismă, fără „sex appeal” și care, în loc să vorbească, se răstește tot timpul, acuzându-i pe alții de nereușitele lui. Mașinăria marketingului electoral va trebui să cheltuiască cât mai mult pentru a-i acoperi defectele și a i le transforma în calități.
Alegătorii, o bună parte din ei, vor acționa precum câinii lui Pavlov, care salivau când li se aprindea becul, știind că urmează apoi și păpica: vor vota pe cel care i-a făcut să „saliveze”, la mici, bere, găleți, șepci, tricouri și alte mărunțișuri care i-au făcut să aibă o legătură emoțională cu candidatul, care i-a făcut „să se simtă bine”, care le-a creat o emoție plăcută. 

Alegătorul preferat al candidaților din România:
vânzătorul de vot contra mici și bere! Sursa:citynews.ro

Tot în categoria votanților emoționali intră și rudele, prietenii, cei ce au avut, în trecut, vreun câștig material de pe urma candidatului, cum ar fi cei care au fost angajați de către acesta, vârstnicii premiați pentru împlinirea anumitei vârste, sau cei ce au avut diferite  avantaje bănești, ajutoare, premii, toate acele cadouri electorale, mascate subtil prin diplome și bani pentru electoratul mai vulnerabil financiar, în special pensionarii, ei fiind masa de manevră cea mai manipulabilă, atât datorită veniturilor mici, cât și accesului foarte scăzut la ultimul mijloc de informare, internetul. Prin asta a excelat faraonul-regele-sultanul-mai puțin primarul Mazăre, creatorul unei monarhii butaforice în orașul Constanța, care stătea mai mult pe care alegorice decât la primărie, și care a făcut din pensionarii orașului, o masă amorfă de ștampilat voturi.

Mangalia a ajuns acum o colonie a Constanței, și este condusă după
principiile faraonului-regelui-sultanului Mazăre: mită electorală la
pensionari, cu diplome și cadouri la aniversări, mizerie și neglijență în oraș!
Așa metropolă, așa colonie!
Sursa: academiacatavencu.info

Aceasta e marea problemă a democrației de pretutindeni: sunt mai mulți oameni care votează emoțional decât cei care fac acest gest, rațional.

Dar, din fericire, nu votează numai cei fără gândire analitică, care, din păcate, sunt foarte mulți. Mai merg la vot și oameni care pot vedea dincolo de aparențe și discursuri sforăitoare, care analizează limbajul non verbal al candidatului, care se interesează de trecutul acestuia, de felul în care și-a dobândit averea, de ceea ce a făcut în mandatul anterior, dacă a mai fost în aceeași funcție. Aceștia, având și alte informații decât cele strict senzoriale, emoționale, „salivare”, vor putea proiecta în viitor evoluția, „graficul” comportamentului acestuia: dacă în trecut a fost jigodie, e greu de presupus că, odată ajuns în funcție, se va orienta în sens opus, la 180 de grade, devenind sfânt. Aceștia sunt cei mai nesuferiți votanți pentru un candidat: ei pun întrebări incomode, vin cu argumente, cu raționamente, cu logică și cu analiză. Ei nu acționează umoral, punând ștampila cu gândul la sfârâitul micilor și la gâlgâitul berii pe esofag, ci la ceea ce va urma să facă în funcție candidatul.

Aș dori ca pretendenții la funcția de primar să încerce altă abordare a electoratului! Încercați măcar o dată să renunțați la acest marketing electoral penibil, la bannere, la pliante, la megafoanele de pe mașini, care urlă ca în Al Treilea Reich , la discursuri ținute pe scene unde înainte s-a cântat muzică populară, manele sau rock, la mituirea cu mici și bere a oamenilor, la promisiuni fără acoperire.

Îmi doresc un candidat independent, neînscris în nici o mașinărie de marketing electoral, care să meargă printre oameni, direct la ei acasă, în scara blocurilor, la case, pe faleză, pardon, care faleză?, la oamenii de afaceri din oraș, să-i întrebe, pe fiecare, ce nemulțumiri au, ce-și doresc pentru oraș, ce idei au pentru îmbunătățirea vieții orașului: unul vrea o nouă grădiniță, altul un teren de sport îngrijit, altul-mansardarea unei școli, altul-un bazin de înot olimpic, altul-sală de operă, altul-o vulcanizare pentru prezervative (mai și glumim puțin, că văd că prea sunteți încruntați, stimați candidați!), altul-o grădină botanică; oamenii de afaceri-mai mult sprijin, mai puțină birocrație, că ei aduc venituri comunității și bugetului de stat; alții-mai multe flori, mai multă iarbă verde și mai mulți pomi.

Renunțați la promisiuni și în primul rând ascultați ceea ce vor oamenii; ei trebuie să vină cu propuneri, pentru că ei se confruntă cu neajunsurile!

Nu mai cheltuiți milioane de lei ca să umpleți orașul cu chipuri schimonosite de fotoshop, e deja destulă mizerie în oraș, mai bine cu banii ăia ați face curățenie, ați pune flori și copaci, ați repara digurile și farul, bazele sportive, ați mansarda Școala nr. 5, ai cărei elevi câștigă concursuri județene și naționale! Nu mai tăiați alți copaci, ca să faceți hârtie pentru pliante, că destui taie firma  lui Schweighoffer în pădurile României, renunțați la risipa asta inutilă!

Compuneți programul electoral din lista de dorințe a ceea ce vor oamenii, nu din ceea ce vă umple dvs. buzunarul. Puneți prin oraș flori, iarbă, pomi, lăsați-ne cu atâtea betoane, că ne-ajung! Cine gândește cât de cât în orașul ăsta, își dă seama că toate aceste construcții faraonice, pline de betoane, au rolul de a umfla cât mai mult devizul, pentru ca și comisionul, proporțional acestui deviz, să fie substanțial.

Nu era oare mai urgent să reparați toate digurile, decât să
construiți toate betoanele de la sensul giratoriu și de pe faleză?
Turiștii se plimbă pe dig și fac poze cu marea, nu cu sensul giratoriu!

Oraș european? Ridicați ziduri pe faleză, ca să nu cadă copiii, dar balustrada
asta din portul turistic nu o reparați și nu o întrețineți! Aici nu cad copiii în apă?
 În primul rând trebuie întreținut orașul, nu mai băgați banii noștri în betoane faraonice!

Oraș european? Turnați pe diguri un strat de beton, sau de asfalt, că pe aici se
plimbă turiștii și localnicii, la aerosoli. Asta e zona cea mai
circulată de turiști, chiar nu sunteți conștienți de chestia asta? Chiar nu vă pasă?

Orice primar din țara asta ar trebui să studieze TEORIA FERESTRELOR SPARTE.
Deși am mai pus-o într-un articol precedent, v-o reamintesc și aici.
Aici, la sistemul de iluminat din portul turistic, se vede cel mai clar că nu
vă interesează întreținerea orașului. Studiați teoria asta și puneți-o în practică!

Lăsați vrăjeala cu „oraș european”, „civilizație europeană”, „creșterea bunăstării” și alte clișee verbale care nu au nici o acoperire  în fapte! De opt ani de zile, orașul ăsta se îndreaptă spre civilizația stradală a Indiei, nu a Europei, doar vacile care să umble pe centrul orașului mai lipsesc, în rest nu prea sunt diferențe.

„Oraș european”, „civilizație europeană”- clișee verbale pentru fraierii care vă aleg.
 Ne îndreptăm spre India, nu spre Europa!

Civilizație europeană? Într-un oraș european nu se dă cu nisip pe zăpadă,
ca să rămână strada murdară un an de zile și să înfunde
canalizarea la prima ploaie torențială.

Oraș european? Într-un oraș german, societatea care face
o lucrare publică, pune tot pământul într-o benă sau în saci speciali,
nu lasă noroi pe domeniul public. 

Aceasta este imaginea pe care ar trebui s-o puneți pe stâlpi
în campania electorală: „V-am tras-o, fraierilor!”
Sursa: hazmedia.ro

De opt ani de zile prețul locuințelor scade, numărul locuitorilor scade, acestea sunt indicatoare clare că oamenii pleacă din acest oraș. Dacă oamenii părăsesc orașul, înseamnă că economia locală este în declin; investitorii nu vin într-un oraș murdar, neîngrijit; aspectul mizer al domeniului public e primul indicator că autoritatea locală e coruptă și n-o interesează binele comunității.

Ca o concluzie a acestui articol, pentru viitorul primar: repet titlul, deși e oarecum neacademic: lăsați vrăjeala! Vrem fapte!

Pentru a vedea și celelalte articole, aveți sus, în dreapta, Arhiva blog.

Să conducă primăria ca pe o afacere privată, în care proprietari sunt cetățenii!

Modelul actual de conducere a unei primării, în România, cu foarte puține excepții, este axat pe principiul că a fi primar înseamnă să gestionezi banii cetățenilor în favoarea ta și a cercului tău de rude, prieteni, oameni devotați și susținători din campania electorală, indiferent de gradul de competență al acestora, posturile fiind ocupate după principiul „concursul se dă joi, dar postu-i ocupat de marți”. Fețele funcționarilor din primărie se schimbă cu fiecare nou primar instalat, fiecare aducându-și, după principiile fanariot-balcanice de conducere,  ecosistemul lui de oameni de încredere, pentru perioada în care urmează să administreze urbea. Până la un punct, acest lucru ar avea o justificare; e normal să conducă cu oamenii lui de încredere și nu cu ai fostului edil șef, pentru a nu exista posibilitatea de a fi sabotat, în acțiunile lui, de către aceștia. Cetățenii României s-au obișnuit cu ideea că primarul „își trage și pentru el ceva”, că „și bucătarul mai gustă din mâncare”, pentru că „cine lucrează cu miere, se mai linge și pe dește”, toate aceste expresii arătând mentalitatea poporului nostru, care acceptă ideea că se fură la primărie sau în ministerul cutare, dar cu o condiție: să se facă și pentru comunitate lucruri bune, toate aceste „ziceri” populare fiind sintetizate în expresia, specific românească: 

„Băi, fură, fură, da` să facă și pentru noi ceva!”

Nu, stimați candidați la funcția de primar, și cetățeni care citiți aceste rânduri, dacă vrem ca lucrurile să meargă bine, trebuie în primul rând să renunțăm noi la această mentalitate!

Primarul trebuie să conducă primăria după principiile de conducere ale unei societăți comerciale, în care el este administratorul acestei societăți, iar cetățenii orașului sunt proprietarii și beneficiarii acestei societăți.

Nu am folosit cuvântul „patroni”, ci proprietari, pentru că acest cuvânt are o conotație profund negativă în mentalul colectiv: „patron”, pentru foarte mulți oameni, este acel individ cu ceafă groasă, frunte îngustă, burtă revărsată peste centură, lanț de aur la gât, un vocabular compus din trei cuvinte, două râgâieli și cinci onomatopee, care conduce o mașină „bengoasă”, și care are un comportament disprețuitor față de angajați, pe care îi exploatează nemilos, oferindu-le un salariu de supraviețuire. 

Adevărul este acesta: cetățenii sunt proprietarii și beneficiarii bugetului primăriei, deoarece ei sunt cei ce contribuie la acest buget! Chiar și fondurile guvernamentale sau europene, sunt tot din contribuțiile cetățenilor!

Voi pune această poză până la saturație, pentru că trebuie să înțelegem
cu toții, și noi, cetățenii, dar și conducerea orașului, că proprietarii bugetului
primăriei sunt acești oameni care se înghesuie să-și plătească impozitele.
Consiliul local și primarul sunt doar gestionarii acestui buget. 

Având această axiomă ca plecare, iată cum ar trebui să gândească primarul gestionarea acestui buget:

 Reducerea cheltuielilor și maximizarea profiturilor

A) Fiind oraș turistic, prioritară trebuie să fie curățenia pe domeniul public, trotuare, carosabil, spații verzi, stâlpii electrici, coșuri de gunoi, locurile de afișaj și publicitate stradală, digurile, plajele, farul genovez; blocurile de pe principalele străzi să fie zugrăvite, toată zona hotelieră și de promenadă trebuie să fie impecabilă, deoarece investiția în curățenie, spații verzi, flori, copaci, ambianță plăcută, se va întoarce însutit prin banii pe care turiștii îi vor cheltui în oraș, care ajung, prin taxele, impozitele și salariile celor ce lucrează în turism, înapoi în circuitul economic al Mangaliei.

De asemenea, un alt factor ce trebuie luat în considerare este faptul că, datorită cererii de locuri de cazare, fiind un oraș curat și preferat de turiști, tarifele hoteliere și ale particularilor vor crește, prețurile apartamentelor vor crește, deoarece mulți vor dori să aibă un apartament de vacanță în orașul nostru, deci, fiind cerere, va fi și mărire de preț. Cineva îmi spunea că dacă Mangalia ar fi administrată cum trebuie, atunci prețul unei garsoniere în Mangalia ar fi dublu față de cel al unei garsoniere în București.
Sigur, cei ce vor să cumpere un apartament, s-ar putea să mă înjure, dar trebuie să înțeleagă că, dacă prețurile locuințelor încep să scadă, atunci înseamnă că economia acelui oraș este în declin și oamenii părăsesc acel oraș. Fiind o ofertă mare de locuințe spre vânzare, mai mare decât cererea, prețurile lor vor scădea, deci trebuie să priceapă că, pe termen lung, lanțul bunăstării este acesta:

curățenie în oraș și stațiuni => turiști mulți => bani atrași în economia locală => locuri de muncă locale => cheltuirea banilor în sezonul rece în economia locală => bani întorși la bugetul local, după care circuitul se reia.

Invers, consecințele mizeriei în oraș și stațiuni sunt profund negative:

mizerie => turiști puțini => trebuie reduse tarifele pentru a-i atrage => bani din ce în ce mai puțini atrași în economia locală => dispariția locurilor de muncă locale => migrația locuitorilor spre alte orașe din țară sau alte țări => bani din ce în ce mai puțini la bugetul local => lipsă de fonduri în bugetul primăriei => mizeria se amplifică => orașul se urâțește și sărăcește => se intră pe o pantă a degradării și populația migrează spre locuri mai prospere.

Pentru a vă convinge, pun din nou mesajul unui cetățean din Brașov, ca avertisment. Trebuie să înțelegeți că, alături de el, alte mii de potențiali turiști ne fac reclamă negativă, datorită mizeriei și dezordinii pe care o întâlnesc în oraș, cu consecințele pe termen lung pe care le-am expus mai sus.

Fiecare potențial turist pierdut, înseamnă alți 10-15 potențiali turiști pierduți. Fiecare turist mulțumit, înseamnă alți 10-15 potențiali turiști în anii următori. Sursa capturii: Facebook

Concluzia punctului A este aceasta: investiția în curățenie, verdeață, flori, copaci, spații verzi frumos amenajate, locuințe zugrăvite pe zona centrală și turistică a orașului, este cea mai rentabilă investiție pentru oraș. Toate celelalte investiții sunt egale cu zero dacă nu se realizează în primul rând aceasta!

B). Reducerea cheltuielilor utilităților pentru cetățeni: apa rece, apa caldă, canalizarea, încălzirea pe timpul iernii, colectarea gunoiului, curentul electric.

 a) pentru reducerea costului metrului cub de apă rece, unul din cele mai mari din țară, orașul trebuie să aibă propria regie de apă-canal, pentru a scăpa de sub imperiul unei regii care practică niște tarife mult prea mari, în raport cu alte zone ale țării. Acest lucru este sută la la sută realizabil, deoarece a fost deja introdus în comuna Peștera, din  jud. Constanța; nu văd de ce nu ar putea fi posibil și în Mangalia, care se află pe cel mai mare acvifer de apă dulce potabilă din Europa. În această comună,  prețul apei este de 1 leu/mc, iar pentru cei ce investesc în agricultură, prețul acesteia este de 0,5 lei/mc. Puteți vedea aceste lucruri aici.  Desigur că acest lucru nu va fi prea ușor, deoarece va exista o rezistență a actualei regii, care nu va ceda prea ușor poziția de monopol, dar, prin voința cetățenilor și a conducerii orașului, acest lucru este perfect posibil;

b) reducerea costului pentru apa caldă, cel puțin pe perioada verii, este posibilă prin accesarea de fonduri europene și acoperirea tuturor blocurilor, după ce vor fi mansardate, cu panouri de încălzire a apei, acest lucru fiind în spiritul Acordului O.N.U. de la Paris, privind schimbarea surselor energetice, din decembrie 2015, dar și a politicii energetice a Uniunii Europene, după cum puteți vedea aici.

c)pentru reducerea încălzirii pe timpul iernii, deși orașul a fost racordat la gaze, există, totuși, o variantă mai ieftină, prin încălzirea cu peleți de masă vegetală, care pot fi folosiți chiar la centralele termice actuale, prin simpla schimbare a arzătorului acestora. Din ceea ce cunosc eu, la blocurile din București unde au fost puse astfel de centrale, pe peleți, costul apei calde și al încălzirii, la un apartament de două camere, a fost în jur de 80 lei/lună. Comparați cu cât plătiți dumneavoastră acum și veți trage singuri concluzia dacă merită introdus acest sistem și în Mangalia. Cred că trebuie experimentat, timp de o lună sau două, pe o centrală termică a unui cartier și, dacă costurile sunt substanțial mai mici, sistemul poate fi implementat apoi la nivelul întregului oraș. Mai multe despre aceste centrale puteți citi aici;

Pentru cei ce nu au auzit încă de peleți.
Sunt resturi vegetale presate (rumeguș, paie, frunze uscate, coceni, etc.)
Sursa:ibdimv.ro

d) tot pentru reducerea costului încălzirii, se pot accesa fonduri europene pentru termoizolarea blocurilor și mansardarea acestora. Chiriile percepute apoi de primărie din închirierea acelor mansarde, pot fi redistribuite fie către asociațiile de proprietari, fie către alte programe pentru întreaga comunitate;

e)pentru colectarea gunoiului, nu văd rațiunea economică, pentru cetățenii proprietari ai bugetului primăriei, a unui contract cu o societate de salubritate din afara orașului. Acest lucru înseamnă că banii noștri se duc în conturile unei firme, care cheltuiește apoi acești bani în altă parte, nu în orașul nostru, deci se scot bani din circuitul economic al Mangaliei și se introduc în circuitul economic al altei comunități. Trebuie instituită o regie de salubritate în directă subordonare către primărie, cu costuri minime pentru comunitate, și care să folosească, atât forța de muncă de pe teren, cât și personalul administrativ, strict din localitate. Practic, la ora actuală, Mangalia este colonia altor localități, care, cu firmele lor, fac lucrări și servicii în orașul nostru, dar banii încasați pe aceste activități economice ies din economia orașului și se duc în contul acestor societăți, care nu cheltuiesc apoi nimic în economia Mangaliei, aceasta însemnând practic, sărăcirea pe termen lung, a comunității noastre;

f) energia electrică din România are unul din cele mai ridicate prețuri din Europa, acest lucru putând fi confirmat și de către cei care trăiesc acum în alte țări de pe continent. Acest lucru se datorează, în bună măsură, societăților de distribuție dar mai ales corupției din acest sistem de distribuție, sintagma „băieții deștepți din energie”, fiind foarte cunoscută de aproape toți românii. Pentru eliminarea acestor paraziți care-și fac castele în Elveția, pe banii noștri, se pot, de asemenea, accesa fonduri europene, pentru alimentarea cu energie prin panouri fotovoltaice și chiar prin centrale eoliene. Mangalia este cea mai însorită localitate din România iar vântul, după cum știm cu toții, bate aici de două ori pe an, șase luni-de la nord, șase luni-de la est. Germania, o țară cu mult mai puține zile însorite decât România, a început un amplu proces de reconversie energetică, mai ales după accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011; cei ce vizitează Germania sau cei stabiliți deja acolo, pot să confirme spusele mele, deoarece din ce în ce mai multe imobile se acoperă cu panouri fotovoltaice. De ce să plătim niște paraziți cu sume enorme, când putem reduce drastic factura la energie implementând energiile verzi? Aștept răspunsul la această întrebare de la candidații la funcția de primar pentru mandatul următor.

Panouri fotovoltaice în Freiburg, Germania. Așa ar putea arăta și
Mangalia, iar factura la energie s-ar reduce la minimum.
Mangalia are 300 de zile însorite pe an.
Sursa:wikipedia.org

Centrale eoliene în Danemarca. Așa ar putea arăta și partea
de vest a Mangaliei, reducând factura la energie. Acum vântul bate în oraș doar
ca să ridice praful și nisipul de la deszăpezire în ochii trecătorilor.
Sursa:reversehomesickness.com

Toate aceste soluții sunt perfect implementabile și în Mangalia, deoarece au fost deja probate în alte localități, fie din România, fie din alte țări, trebuie doar voință din partea primarului și a consiliului local.
O parte din ele le-am aplicat și eu, în gospodăria personală, reducându-mi factura la încălzirea apei și a locuinței, deci pot fi extrapolate cu atât mai mult, și cu mult mai multă eficiență, la un bloc de locuințe, la un cartier, sau la întreg orașul.

 Aceste idei aș dori să fie puse în practică de viitorul meu primar. Să se gândească că și pentru el și familia lui va fi mult mai bine, iar satisfacția de-a face ceva pentru semenii lui, va fi infinit mai mare decât eventualele beneficii bănești, dobândite pe căi deja cunoscute de toată lumea. Cel mai valoros comision este o strângere de mână a unui concetățean care te privește în ochi și-ți spune sincer că-i mulțumit de munca ta de administrare a treburilor cetății.

Precizare: link-urile către alte societăți comerciale sunt pur informative, pentru exemplificare, autorul acestui blog neavând contracte comerciale de promovare a acestor societăți.

Puteți vedea celelalte articole de pe blog, pe această pagină, sus, în dreapta, în Arhiva blog.

De ce nu mai vin turiștii străini la Mangalia?

În anii `70 și la începutul anilor `80, puteai auzi vorbindu-se, în stațiunile din sudul litoralului, mai multe limbi de circulație internațională, dar și din țările blocului sovietic (ceha, maghiara, poloneza), iar Radio Vacanța se auzea din difuzoarele instalate pe plajă sau în unele locuri mai circulate, cu buletinele de știri și chiar cu reclame pentru obiectivele turistice locale, în engleză, franceză, germană și rusă.

Nu știu dacă acum Radio Vacanța mai transmite vara în limbi străine, dar știu că atunci avea pentru cine transmite, spre deosebire de situația de acum, când doar turismul balnear mai continuă să atragă clientela tradițională, oameni în vârstă, care vin în număr destul de mic, în două serii, cea  de primăvară și cea de toamnă.
Nu sunt un nostalgic al comunismului dar nici nu pot nega, din start, ceea ce era pozitiv în acea perioadă, comparativ cu ceea ce este acum: curățenia, ordinea, profesionalismul personalului din turism, mare parte din el școlit la turismul Germaniei Federale, din câte am aflat mai târziu.
Pentru cei mai tineri, pentru a vedea curățenia de pe străzi, ordinea și amenajarea spațiilor verzi din stațiunile din sudul litoralului, în anii 70-80, puteți viziona acest blog:sanuuitam.blogspot.ro

Începuse un oarecare reviriment al întoarcerii turiștilor străini, de toate vârstele, după anul 2000, până spre 2007-2008, când  am avut ocazia să întâlnesc și să vorbesc cu turiști veniți din Israel, Germania, Finlanda, Italia, Olanda, Belgia, Franța, Grecia, Cehia și Canada, care erau mulțumiți de aspectul general al orașului, pentru unii dintre ei fiind chiar o surpriză plăcută, deoarece plecaseră de acasă cu prejudecata că România este, totuși, o țară murdară. Cineva mi-a spus chiar că Mangalia nu-i cu nimic mai prejos decât stațiunile turistice din vestul Europei, lucru care mi-a făcut o deosebită plăcere, fiind unul din puținele momente când am fost mândru că sunt român. Cunosc chiar o persoană din Franța, un pensionar, care își cumpărase un apartament în Mangalia și era mulțumit de cum mergeau lucrurile, în general, în oraș, pe care, însă, nu am mai văzut-o de vreo doi ani de zile.

Dar să încercăm să răspundem la întrebarea din titlu: de ce nu vin turiști străini în Mangalia?

Pentru început, voi pune o captură de monitor cu opinia unui domn din Brașov, pentru a vedea părerea unui om din altă parte a țării, unde se pare că turismul merge mult mai bine decât în Mangalia. Mesajul l-am luat dintr-un comentariu recent, referitor la controversatul zid de pe faleză. Iat-o:

Mesajul este din 21 martie 2016, deci puteți trage și singuri
concluzia cam de când a început să se degradeze aspectul orașului.
Sursa: captură Facebook.

Mai mult ca sigur că acesta nu este singurul turist român dezamăgit de aspectul orașului. Ca el sunt sute, poate mii, care, la rândul lor, vorbesc cu rudele și prietenii și nu le vor recomanda Mangalia ca destinație turistică, propunându-le, probabil, stațiuni din Bulgaria sau din Grecia.

Din discuțiile avute cu puținii turiști străini, mai ales vârstnici, care au continuat să vină, totuși, la Mangalia, ceea ce nu le place aici, sunt următoarele: 

1. mizeria generală de pe străzi și de pe zonele de promenadă: chiștoace, hârtii, plastic, excremente de câine, buruieni, praf;

2. câinii lăsați liberi pe stradă, sau prin curțile adiacente blocurilor, care îi latră atunci când trec pe lângă teritoriul lor;

3. zgomotul pe care unii îl numesc muzică, care se aude, uneori, în tot orașul, chiar și pe timpul nopții;

4. spațiile verzi lăsate neîngrijite, cu buruieni foarte înalte, gunoaie și lipsa florilor;

5. lipsa de profesionalism a personalului din turism, comparativ cu anii 70-80.

Degeaba facem trotuare noi, dacă lăsăm câinii să-și lase excrementele pe ele.
În Finlanda, din ceea ce știu eu, există coșuri de gunoi speciale pentru
  animalele de companie, unde stăpânii pun excrementele
acestora, când ies cu ele la plimbare. De ce la Mangalia nu se face la fel?

Lucrare pe domeniul public care lasă în urmă mult noroi.
Acest noroi se pune pe pantofi, haine, mașină; când se
usucă se transformă în praf. Societățile care execută astfel de
lucrări să nu polueze în nici un fel domeniul public.
În Germania o asemenea poluare ar fi amendată imediat!

Coji de semințe în plin centru al orașului. Turiștilor, fie români, fie străini, nu le
place să vadă așa ceva, de aceea anul următor nu vor mai veni.
Se pare că celor din Mangalia, atât locuitorilor, cât și
conducerii urbei, le place acest peisaj stradal. Dacă vrem „o țară ca afară”,
atunci polițiștii să-i amendeze pe acești ...nu pot să le zic oameni,
care fac mizerie pe domeniul public. S-a interzis fumatul în spațiile publice,
nu credeți că e timpul să interzicem și aruncatul gunoaielor de orice fel?

În zonele de promenadă turiștii nu vor să vadă așa ceva.
O imagine pe care am pus-o și săptămâna trecută, în speranța
că cineva responsabil din primărie va înlătura acel gunoi. 

Să încheiem, totuși, cu o imagine frumoasă, dătătoare de speranță. Se pare că noi, românii, de la o vreme încoace, pentru a fi mândri de noi, trebuie să privim în trecut, uneori mai îndepărtat, alteori mai apropiat.

 Fotografie istorică: Aleea Teilor, fotografiată cu o zi înainte de a începe
lucrările la controversatul proiect urbanistic, care a polarizat Mangalia în două tabere.
 Probabil era singura stradă din Mangalia care arăta ca o stradă dintr-un oraș european civilizat.
Salvați-o, pentru a le arăta nepoților cum era înainte de 2016.
Sursa: George Balaur

Ca o concluzie pentru acest articol: vreau ca viitorul primar să aibă în vedere curățenia generală  a străzilor și a spațiilor verzi din stațiuni. Nu știu dacă resursele umane ale orașului sunt suficiente pentru acest lucru sau trebuie găsită o soluție guvernamentală pentru remedierea acestui lucru. Curățenia înseamnă turiști străini, înseamnă venituri mari pentru localnici și comunele limitrofe,  înseamnă prosperitate generală a zonei, înseamnă venituri mari la bugetul statului.

Puteți citi celelalte articole, în partea dreaptă a paginii, sus, în Arhiva blog.

Ce spuneți, modernizăm transportul în comun din Mangalia?

 În clasamentele făcute orașelor pentru a stabili standardul de viață, unul din factorii care se iau în calcul este transportul în comun, tendința în țările civilizate fiind dezvoltarea transportului public electric și al bicicletelor, un exemplu în acest sens fiind municipalitățile din Danemarca, Olanda, Suedia sau Finlanda. Un exemplu pentru un excelent transport în comun este Viena, capitala Austriei, care se situează frecvent pe primele locuri în clasamentele privind calitatea vieții. 

Un transport în comun bine organizat înseamnă: 

-reducerea poluării, prin reducerea circulației autoturismelor personale, acestea fiind folosite doar pentru deplasările în afara orașelor, la supermarket, sau în concedii scurte, de weekend; 

-reducerea ambuteiajelor la orele de vârf de trafic; 

-economii în bugetul fiecărei familii, prin reducerea cheltuielilor cu carburanții și piesele de schimb pentru reparații; 

-un oraș mai aerisit, mai puțin zgomotos și mult mai curat; 

-autoturismul personal va suferi mai puțină uzură, prelungindu-i-se, astfel, durata de viață. 

Și, nu în ultimul rând, mai puțină nervozitate, mai puține înjurături și mai puține degete mijlocii arătate colegilor de trafic, pe geamul din stânga al mașinii. Adică, mai multă civilizație, că tot tindem noi, românii, asimptotic, către civilizația europeană.

În România, datorită frustrării din perioada comunistă, când toți priveam seara cu jind la mașinile din serialul Dallas, și ne înghesuiam, a doua zi, în autobuzul groazei, cu un picior pe scară și cu unul afară, după decembrie 89, imediat ce a fost posibil, ne-am luat mașină, ca să ne asigurăm libertatea de mișcare. Din păcate, ceea ce se întâmplă acum în marile orașe, la orele de vârf, arată una din capcanele dezvoltării nearmonioase. S-a crezut că dacă va avea fiecare mașina lui, va fi rezolvată problema transportului, nemaifiind nevoie de dezvoltarea celui public. Nimic mai greșit! Chiar și în Mangalia, un oraș mic, la orele de vârf, în anumite puncte din oraș, apar ambuteiaje la fel ca în marile orașe, ca să nu mai vorbim de perioada verii, când, pentru a trece prin intersecția dintre str. Portului și str. Oituz, trebuie să stai bine cu nervii.

Transportul public actual, dezvoltat oarecum acceptabil, cu microbuze, pe axa sud-nord a orașului, până în stațiuni, satisface doar pe jumătate nevoia de transport public a orașului, axa est-vest rămânând neacoperită. Dezvoltarea orașului cu noi cartiere se face în momentul de față numai spre vest, către celelalte puncte cardinale fiind oprită natural: la est-marea, la nord-lacul Mangalia, la sud-bazinul maritim al șantierului naval. Se impune, deci, dezvoltarea unor linii de transport în comun pe axa est-vest a orașului, deoarece mulți locuitori din zona de case a vestului orașului și-ar dori un mijloc de transport în comun, cu un trafic precis, pe strada Oituz, până în extremitatea vestică a orașului și înapoi, până în zona centrală, la moschee. De asemenea, o altă linie de transport se impune între cartierul Coloniști și zona centrală a orașului, la sensul giratoriu.

Mi-aș dori ca viitorul primar să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei regii de transport în comun, aflată în subordinea directă a primăriei. Un exemplu care îmi place în mod deosebit este sistemul de transport public din orașul francez Montpellier, unde s-au introdus tramvaie electrice și puncte de închiriere a bicicletelor, acest lucru ducând la reducerea aglomerărilor de autoturisme și la aerisirea deosebită a orașului. 

M-aș bucura dacă românii din Montpellier ar pune comentarii, la subsolul articolului, despre acest lucru, pentru o mai bună informare.

Tramvai în Montpellier. Mi-ar plăcea să văd astfel de tramvaie
circulând în Mangalia și prin stațiuni.
Sursa:urbanrail.net

Alt tramvai modern în Montpellier. Sursa:urbanrail.net

Autobuz electric în Viena. Ar putea circula și prin stațiunile din sudul litoralului.
Sursa: siemens.com

Un minibus electric, care ar putea circula între stațiuni pe perioada verii.
Sursa: alibaba.com

Mi-ar plăcea, de asemenea, să văd și o garnitură de autobuze electrice, ca în Viena, pe străzile Mangaliei, făcând legătura între toate stațiunile din sudul litoralului, de la Olimp până la Vama Veche. Pe timpul verii, s-ar putea circula cu niște microbuze electrice, fără geamuri, ca în imaginea de mai sus, dând o atmosferă plăcută, de vacanță, orașului nostru, oraș îndrăgit de mulți oameni din țară, dar și din străinătate. 

Părerea mea este că aceste investiții ar duce mult la creșterea calității vieții în orașul nostru, aerisind orașul, reducând traficul și poluarea. Trebuie doar ca cei care vor fi la butoanele gestionării banului  locuitorilor, să înțeleagă că a trecut vremea hoției și că trebuie să se pună în slujba comunității.

Acești oameni vă votează. Tot ei stau acum la coadă, ca să vă pună la dispoziție banii lor.
Cheltuiți-i cu discernământ și vă vor vota și în mandatul viitor!

Voi reveni cu noi idei de modernizare a vieții orașului nostru. Aștept părerile dumneavoastră, exprimate, pe cât posibil, într-un limbaj civilizat.

Pentru a vedea și celelalte articole, în partea dreaptă a paginii, sus, aveți Arhiva blog.