Capacul de canalizare și invazia extratereștrilor

După evenimentele din decembrie `89, două fenomene ciudate au început să aibă loc mai frecvent: apariția farfuriilor zburătoare și dispariția capacelor de canalizare din România. Orice încercare de a explica logic cele două fenomene, făcând o conexiune între ele, nu te duce decât la concluzia că extratereștrii  s-au transformat între timp în intratereștri, ascunzându-se în măruntaiele Pământului și, ca să ajungă cât mai repede acolo, se folosesc de gurile noastre de canalizare.

Pentru a face cât mai dificilă demontarea lor, constructorii de șosele au găsit o soluție originală, care arată încă odată geniul creator al românilor: punerea de asfalt peste capac și îngroparea lui cu 10 centimetri sub nivelul zero al carosabilului. Dacă ideea  asta genială ar fi fost brevetată și prezentată la Salonul de Invenții de la Geneva, ar fi luat cu siguranță medalia de aur, și toate capacele de canalizare din lume ar fi fost în scurt timp îngropate și asfaltate, de la New York până la Tokyo și de la Sidney până la Paris.

Am început cu bășcălia asta la adresa capacului de canalizare, pentru că asta a rămas ultima salvare a românului în fața vicisitudinilor vieții: umorul. Iar capacul de canalizare este una din vicisitudinile vieții românului, o catastrofă inexorabilă, comparabilă cu prăbușirea unui asteroid, erupția unui vulcan sau cu zguduiala unui cutremur urmat de tsunami.

Ornament stradal specific României, aflat din abundență
și în Mangalia: capacul de canalizare îngropat.
Sursa: George Balaur

 Nimeni din România nu poate rezolva problema capacului de canalizare, decât punând asfalt peste el și îngropându-l cel puțin 10 centimetri, astfel încât creierul românului trebuie să creeze un centru nervos special pentru harta capacelor de canalizare, și o bună parte din neuroni trebuie alocată pentru memorarea tuturor gropilor, pe care trebuie să le evite în trafic. De unde oare să mai rămână neuroni și pentru buna organizare, pentru politețe, pentru respect reciproc și pentru bun simț, când creierul nostru a devenit un adevărat GPS al gropilor din asfalt și al altor pericole, mici dar multe, care ne pândesc la tot pasul?

Dacă italienii din Pisa nu au reușit să îndrepte turnul înclinat, vestit pe tot mapamondul, este pentru că nu au vrut acest lucru, o bună parte din economia orașului lor depinzând de această clopotniță ce de secole stă să cadă, și care atrage turiști din toată lumea, precum magnetul pilitura de fier. Au reușit, în schimb, să rezolve problema dispariției capacelor de canalizare metalice, furate probabil de urmașii lui Decebal, pentru a le folosi ca scuturi, în luptele împotriva urmașilor lui Traian. Soluția lor a fost extrem de simplă: le-au înlocuit cu capacele din imaginea de mai jos. Am făcut poza asta special pentru a o propune ca soluție de înlocuire a celor din Mangalia, eventual din toată România.

 Sper ca CESIS, serviciile secrete ale macaronarilor, să nu mă acuze de spionaj economic și de furt de drepturi intelectuale ale arhitectului ce le-a proiectat, altfel cetățenii Mangaliei, care vor merge să vadă turnul înclinat din Pisa, vor trebui să vină și la închisoare, unde să-mi arunce, cu praștia, sarmale, peste gard, că tot este la modă, zilele astea, extrădarea.

Capac de canalizare în orașul Pisa, Italia. Se observă două chiștoace,
rămase de la doi urmași ai lui Decebal, care n-au reușit să-l fure, 
după o noapte întreagă de încercări. Sursa foto: George Balaur

Și, pentru că în Mangalia gropile capacelor nu erau destul de zglobii, iar mersul mașinii nu era destul de legănat, pentru că tot suntem la malul mării, au apărut, în tristul cenușiu al asfaltului, și veselele șanțuri rămase de la țevile de gaz, așa că, dacă lucrezi pe vapor și vii acasă, să te odihnești, după două luni pe mare, vei avea parte tot de ruliu și tangaj, primul de la slalomul făcut printre capace și, al doilea, de la săritul voios al mașinii peste șanțuri.

Pe strada Oituz din Mangalia, în amintirea eroicelor lupte de la Oituz,
 s-au construit tranșee asemănătoare celor din timpul războiului.
În apropierea lor, pe buzele șoferilor, se pot citi frânturi de expresii ca:
 „ți-ai dracu`”, „primăria voastră”, „băga-mi-aș...puncte, puncte”.
Sursa: George Balaur

Nu știu cine a avut ideea de a îngropa țeava principală pentru gaze pe o singură parte a străzii, urmând ca cei de pe partea cealaltă să se conecteze la ea săpând șanțuri transversale pe stradă. Cred că ar fi fost mult mai simplu și cu mult mai puțin deranj pe termen lung pentru locuitorii urbei, să se introducă țevi pe ambele părți ale străzii, inclusiv conectarea fiecărei curți, lucrare urmată apoi de repararea trotuarului și turnarea unui covor de asfalt pe toată strada, fără a mai avea astăzi aceste tranșee, care apar peste noapte în tot orașul, încurcând traficul și tocându-ne sistemul de suspensie al mașinii, dar mai ales nervii. Aștept să mi se demonstreze, logic, că nu am dreptate.

Din ceea ce am auzit, într-o țară în care se gândește de trei ori înainte de a se acționa, lucrurile se petrec într-o ordine logică: se instalează întâi toate elementele de infrastructură aflate sub carosabil

( canalizare, apă, gaz, curent electric, cablu tv, internet, etc.), apoi se aplică straturile corespunzătoare carosabilului și trotuarului. La noi se întâmplă exact pe dos, adică, extrapolând la o scară mai mică, e ca și cum te-ai apuca să construiești o casă începând cu acoperișul! 

Concluzionând, iată ce doresc de la viitorul primar: să parcurgă fiecare stradă a orașului, cu carnețelul în mână, sau tableta, și să noteze exact fiecare capac de canalizare cu groapă în jurul lui, apoi să-i ceară constructorului ca , la finalul lucrării, capacul să fie exact la cota asfaltului, nici mai sus, nici mai jos, abia după aceea să aprobe plata finală a lucrării. Să nu delege o altă persoană, ci personal să facă lucrul ăsta! Și să repete operațiunea cel puțin o dată pe lună, pe timpul mandatului, pentru a vedea cu ochii lui în ce locuri numele lui este posibil să apară pe buzele șoferilor!

Pare o problemă minoră, dar nu este! Toate aceste lucruri minore, care ne agasează zilnic, au efectul picăturii chinezești: ne stresează sistemul nervos, ne fac să fim mai încruntați și să facem „mărunt din buze” atunci când suntem la volan, inventariind sfinții din calendar și numele celui aflat la cârma orașului.

Iar dacă am condimentat postarea asta și cu puțin umor, am făcut-o pentru că aveți nevoie de o față zâmbitoare pe panourile publicitare din campania ce vă așteaptă în curând !

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.