Aspectul general al urbei și curățenia străzilor

Orașele din România, cu extrem de puține excepții, au o caracteristică: sunt prăfuite vara și noroioase începând din noiembrie și până în martie-aprilie. Acest aspect îl observi și te deranjează și mai mult, după ce locuiești o perioadă mai îndelungată de timp într-o țară din nordul Europei și revii pe meleagurile natale. Cei ce se stabilesc și locuiesc pentru mai multă vreme într-o „țară...ca afară”, că tot era la modă un refren cu vorbele astea, au remarcat că,  atunci când plouă, nu mai au parte de noroiul de care aveau parte în România. 

Așa arată o stradă dintr-o țară unde curățenia în primul rând se păstrează.
Sursa: Google Earth

De îndată ce ai aterizat în România, simți un miros de aer stătut, agresivitatea taximetriștilor de la aeroport și atotprezentul praf, sau noroi, dacă ajungi pe vreme umedă. Am stat și m-am gândit de unde apare acest praf, pentru că am văzut că, totuși, curățenie se face, lucrătorii de la salubritate dau cu măturile pe asfalt, iar mașinile speciale, cu periile rotative, trec și ele prin oraș, din când în când. 

Motivul principal este faptul că, din orice șantier de construcții, mai mic sau mai mare, mașinile nu ies curate pe cauciucuri, întinzând noroiul pe zeci sau chiar sute de metri, pe asfaltul curat, iar la micile lucrări, pe carosabil sau pe trotuar, pământul scos din șanțul respectiv rămâne în ploaie și se împrăștie în jurul lucrării, pe zeci de metri. Acest noroi se usucă și se transformă rapid în praf, care se pune apoi pe stradă, pe mașini, pe clădiri, pe copaci, pe flori, pe hainele noastre, pe pantofi, în autobuz, pe covorașul din mașină, pe mobila din casă, peste tot. Când plouă, acest praf se transformă în noroi și se depune, la fel, pe pantofi, pe mașină, pe pantaloni...peste tot, dând de lucru din plin spălătoriilor auto și producătorilor de detergenți pentru rufe. 

De aceea, primul lucru pe care îl doresc de la primarul meu este să supravegheze, prin instituțiile din subordine, menținerea curățeniei în timpul și după terminarea lucrărilor de orice fel, care produc mizerie pe domeniul public, și să se amendeze acele societăți și acele persoane care lasă această mizerie pe domeniul public. Nemții au o vorbă: „Nu există popor civilizat, există popor amendat!”

 Acest lucru nu este atât de greu de realizat, cum s-ar crede. Am văzut cu ochii mei, în Londra, cum arăta un mic șantier al unei lucrări pe carosabil: pământul scos din șanț era pus în niște saci speciali, care erau așezați apoi pe niște paleți din lemn și acoperiți cu o prelată, astfel încât nici un fir de praf să nu rămână pe asfaltul din apropiere, și nici să nu se producă noroi, în cazul în care ploua.
Pentru lucrările în șantierele mai mari, am auzit că există niște rampe speciale pe care urcă orice vehicul și, la ieșirea din șantier, cu jetul de apă i se curăță roțile, pentru a ieși cu ele perfect curate în zona curată a orașului.

O altă sursă de mizerie pe domeniul public este nisipul care se aruncă pe străzi în timpul sezonului de iarnă, când ninge. La topirea zăpezii, tot acel praf, amestecat cu nisip, este deosebit de enervant, mai ales că la Mangalia vântul bate aproape în permanență, ridicând acest praf în ochii trecătorilor.

Pun o întrebare simplă: chiar nu se poate renunța la acest nisip aruncat peste zăpadă? Efectul lui benefic este aproape egal cu zero, față de neplăcerile pe care le produce după topirea zăpezii, ca să nu mai vorbim și de înfundarea canalizării cu acest nisip, la prima ploaie.

Așa arată o stradă dintr-un oraș din România, după topirea zăpezii.
Aici am pus ca exemplu o stradă din Câmpina, dar la fel este și în Mangalia.
Sursa:paultumanian.wordpress.com

În Mangalia am văzut că polițiștii locali umblă aproape zilnic prin zona centrală și amendează pe cei care parchează în locuri nepermise. Este foarte bun lucrul acesta, dar la fel ar trebui să meargă și să-i amendeze și pe cei care lasă mizerie la micile lucrări pe asfalt sau pe cei care, în plin centru al orașului, scuipă coji de semințe și lasă pe jos mucuri de țigară.

Stradă din Mangalia (Oituz). Cine trebuie să adune nisipul împrăștiat astă-iarnă,
rămas pe străzi după topirea zăpezii?

Strada Oituz, la intrarea spre Fonzi. Întrebare: ce societate execută
această lucrare și de ce lasă mizerie pe asfalt?
Acest noroi se întinde pe zeci de metri, punându-se pe pantofi,
 pantaloni, mașini, etc, iar când se usucă se face praf, care, la fel,
se depune peste tot, inclusiv în plămânii noștri.
Cele două poze de mai sus le-am făcut și postat pe 22.03.2016,
în completarea celei de mai sus, din Câmpina, luată doar
ca exemplu de stradă, la întâmplare, din România.

Acesta este primul lucru care mă deranjează în orașul meu și aș dori ca primarul, ca prim gospodar al urbei, să se ocupe de această problemă. Ca mine sunt mii și zeci de mii de cetățeni care sunt deranjați de aspectul prăfuit al urbei. Fiind un oraș-stațiune turistică, se impune cu atât mai mult a avea curățenie pe domeniul public, aceasta însemnând turiști mai mulți și bunăstare pentru locuitorii lui.

 Criticul literar Alex Ștefănescu spunea, într-o seară literară, pe treptele casei de cultură, acum câțiva ani, că la Mangalia are sentimentul că se simte în altă țară și a folosit atunci sintagma „principatul Mangalia”. Pentru că orașul nostru se află pe aceeași latitudine geografică cu principatul Monaco, haideți să-i dăm o altă culoare și un alt aspect, mai puțin prăfuit vara și mai puțin noroios iarna. Ce spuneți, se poate?

Voi reveni cu alte lucruri care nu-mi plac în orașul nostru, în postările viitoare.
Până atunci, domnilor candidați la funcția de primar, le las spre studiu teoria ferestrelor sparte. Dacă vor aplica în activitatea lor de primar această teorie, vor fi foarte apreciați de cetățenii orașului.

Notă finală: dacă ești locuitor al Mangaliei și ai citit aceste vorbe, mi-ar face mare plăcere să-ți lași mai jos o părere, sau să vii cu o idee constructivă, exprimată într-un limbaj civilizat. Mulțumesc!

Pentru a vizualiza și celelalte articole, în partea dreaptă, sus, aveți Arhiva blog.